„A pleasure to please”

În ultimii ani – dar mai ales în 2011, am fost tot pe drumuri. Îmi amintesc că prin 2009 ajunsesem să-mi doresc să mai dorm un week-end şi pe-acasă, în patul meu; eram deja sătulă de deplasări prin ţară şi de dormit prin hoteluri. Între timp, mi-am dat seama că-mi place să-mi petrec măcar un week-end pe lună departe de casă, pentru că fiecare noapte dormită departe de casă mă face să-mi iubesc şi mai mult patul.

Şi pentru că s-au adunat destul de multe hoteluri pe lista mea, mi-am propus încă de anul trecut să scriu pe blog părerea mea despre fiecare dintre ele. Încep, deci, în ordine inversă, cu hotelul la care am fost cazată de curând: Caro Hotel**** din Bucureşti. Hotelul Caro este situat pe strada Barbu Văcărescu, în partea de Nord a Capitalei. Pe site scrie că e la doar 15 minute de centrul Bucureştiului, eu n-aş şti să vă spun dacă-i aşa sau nu, pentru că ultima dată când am stat acolo am făcut mult mai mult până în locurile în care trebuia să ajungem. Şi nu-mi dau seama dacă locurile alea erau în centru sau nu, pentru mine „centru” înseamnă Piaţa Unirii şi Centrul vechi. Spuneam că am făcut mai mult, pentru că Bucureştiul tocmai se confrunta cu problema nămeţilor care începuseră să acopere tot oraşul, prin urmare şi maşinile circulau cu viteza melcului aflat pe patinoar. 

Hotelul are patru stele şi servicii de cinci stele, aş zice. Am stat şi la hoteluri de cinci stele, deci ştiu ce spun şi nu exagerez. E surprinzător de mare, are un restaurant [Belvedere] cu o terasă retrasă, perfectă pentru a savura o cafea sub razele soarelui de dimineaţă. Eu asta am făcut şi încă mă gândesc cu plăcere la dimineaţa aceea. Când am fost ultima dată, am observat că se făceau lucrări de reamenajare la recepţie şi, pare-mi-se, chiar la terasă. Sper să nu facă schimbări majore – cum ar fi să o acopere cu ceva, ar fi păcat!

La camera standard în care am fost cazaţi, mi-a plăcut patul mare – nu la fel de mare ca patul meu, dar suficient de mare pentru doi oameni dintre care unul se foieşte cam mult în somn -, am apreciat faptul că nu s-au zgârcit la spaţiu şi au lăsat loc suficient pentru un mic tenis cu piciorul, iar din baie am „furat” o idee mişto de închidere a căzii, ca să nu umpli toată baia cu apă atunci când faci duş: în locul clasicei perdele de duş au fost montate două „uşi” glisante care se adună precum un acordeon. Am şi pozat sistemul de închidere, dacă sunteţi curioşi să-mi spuneţi, ca să vi-l arăt.

Nu mi-a plăcut că uşa de la balcon nu se deschidea nicicum. Nici nu era foarte indicat s-o fac, având în vedere temperatura de afară [şi mai şi ningea!], dar puiul de claustrofobie nu a fost foarte încântat.

Nu vă spun nimic de preţuri, ele oricum variază în funcţie de sezon, de tipul camerei şi aşa mai departe. Dar dacă aveţi de stat în Bucureşti şi vă permiteţi o cazare de patru stele, Hotelul Caro este pe lista recomandărilor mele.

Următorul hotel despre care o să vă povestesc este Minerva, tot din Bucureşti.