AAPTIV: aplicația care-ți ține de urât, când faci sport

Când merg pe jos, de obicei nu mă grăbesc și îmi place să mă uit în jurul meu, la oameni, la mașini, la clădiri. Sunt, însă, zile când mă grăbesc sau nu am chef să fiu foarte „prezentă”, iar atunci prefer să îmi pun căștile în urechi și să ascult ceva ritmat. Există aplicații (evident, există aplicații pentru aproape orice!) care te însoțesc când alergi, de exemplu. Eu nu alerg pentru că nu știu, nu-mi place și nu mă lasă genunchii, dar poate sunt printre voi persoane care au nevoie de un partener, fie el și virtual, de alergare. 

Aaptiv poate fi acel partener. Am constatat că atunci când ascult muzică în căști, mă mișc mult mai repede, de obicei pe ritmul melodiei: dacă e una „veselă” sau foarte ritmată, merg mai repede, dacă e slow, și eu mă mișc mai încet. Mai am de lucrat la un playlist pentru grabă și unul pentru mers normal – e în plan! Dar până la a crea un playlist, așa cum spuneam, cu Aaptiv poți începe acum: instalezi aplicația (care costă 10 dolari pe lună), selectezi tipul de workout și pornești la drum.

O voce fermă îți spune ce să faci, când să lucrezi partea de sus a corpului, cum să te miști, când iei o pauză, tu trebuie doar să execuți și să asculți ce-ți spune trainerul personal. Mi se pare o idee foarte bună, dacă ești hotărât să alergi și nu îți găsești un prieten cu care să faci asta!

Sunt unele workout-uri în care antrenorul trage de tine, sunt unele mai lejere, tu îți alegi dificultatea, antrenorul, tipul de antrenament. Eu îmi mai pun antrenamente pentru alergare atunci când (doar) merg și mă amuz când o aud pe antrenoare cerându-mi să ridic picioarele, că știe că e greu, dar știe că pot. Muzica e foarte faină și asta îmi place cel mai mult la aplicația Aaptiv: are muzică la toate antrenamentele și în funcție de ce îți cere antrenorul, muzica este mai săltăreață sau mai lentă.

Când instalezi aplicația pe telefon, poți alege între:

  • outdoor running (alergare în natură)
  • treadmill (bandă de alergare)
  • elliptical (stepper)
  • indoor cycling (bicicletă statică)
  • rowing (vâslit)
  • stairclimber (tot un fel de steper)
  • strength training (antrenament de forță)
  • stretching
  • workouts for weight loss (antrenamente pentru pierderea în greutate)
  • ab workouts (abdomene)
  • programs
  • yoga
  • walking (mers pe jos)
  • meditation (meditație)
  • 5K training (antrenament pentru alergat 5 kilometri)
  • 10K training (antrenament pentru alergat 10 kilometri)
  • half marathon training (antrenament pentru semimaraton)
  • full marathon training (antrenament pentru maraton)
  • partner challenges (pentru cine nu-i forever alone și are un partener de mișcare, cu care să facă tot felul de întreceri)

Aaptiv este în limba engleză. Sunt voci plăcute, vorbesc corect, fără accent, chiar crezi că dincolo de telefon este un specialist plătit cu sute de lei ca să te ajute să devii, cum se spune, cea mai bună variantă a ta.

4 thoughts on “AAPTIV: aplicația care-ți ține de urât, când faci sport”

  1. Consider ca prea multa lume se bazeaza pe ajutorul venit de la astfel de aplicatii. S-a ajuns la punctul in care nu putem sa alergam fara o aplicatie care sa iti spuna cum, cat sau unde sa alergi. Serios? E prea mult.

    1. Da, și eu consider o plimbare făcută fără telefon, oricât de scurtă, una irosită, pentru că nu îmi sunt conorizați pașii făcuți. Dar ghici ce? De când am aceste aplicații instalate, merg mai mult pe jos și sunt mai atentă la ce mănânc, to name a few.

  2. Eu sunt nitel dependenta de MyfitnessPal.
    In ultimele 2 luni nu am mai folosit aplicatia si am reusit sa ma ingras 2 kile :)). Cand imi pun acolo ca target 1200 de calorii, stiu exact cand sar calul si ma fortez sa gasesc alternative sanatoase, ca sa intre mai multa haleala la stomac, ca altfel mi-e foame.
    Dar cand nu folosesc aplicatia, cam pierd sirul si am impresia ca am mancat putin dar se pare ca nu…

    In rest, astea de alergat mi se par aiurea. Cea mai utila metoda de a slabi, cand nu pot sa alerg, sau daca n-am mai alergat de foarte mult timp si nu pot sa alerg foarte mult din prima, am invatat-o de la cineva. Asta ca sa nu abandonez dupa 5 minute:
    Imi setez cronometrul pe 30 de minute/ 1 ora, etc. Si in timpul ala, regula e simpla: mers rapid (mersul postasului) sau alergat pana gafai. Cand incep sa gafai, merg normal pana imi recapat respiratia, apoi, iar merg rapid sau alerg. Asta fara sa stau pe loc. Pana se termina timpul. Si gata :)))).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.