Adio, prieten drag!

Mi-a fost alături timp de fix şase ani. A consumat zeci de acumulatori x sute de încărcări şi a făcut mai bine de un milion de poze – şi câteva sute de fotografii. A fost mâna mea dreaptă şi ochiul după care mă ascundeam atunci când nu aveam chef de oameni. A fost cel de-al treilea ochi al meu, prin care am văzut lumea şi cu care am putut s-o revăd atunci când nu-mi mai aminteam cum arăta un loc văzut anterior.

Bătrânul Sony, cum îi spuneam în ultimii ani, nu a dat nici un semn de „boală” până în ultima zi, adică sâmbătă, 10 septembrie 2011, când şi-a dat obştescul sfârşit în Cluj-Napoca, chiar în faţa străzii „în oglindă”. Am vrut să fotografiez clădirile identice de pe strada Iuliu Maniu când am constatat că nu mai am cu ce.

M-am simţit de parcă mi-ar fi murit cineva apropiat. Da, am şi plâns ca un copil, iar Sebi [aici nu-ţi pun link, pentru că m-ai supărat] mi-a zis că sunt absurdă, pentru că nu „se face” să plângi pentru lucruri, să te ataşezi de obiecte, bla bla bla. :-@ Nu mi-am propus să plâng, nu am vrut să mă doară sufletul atunci când Sony H5 îmi vibra în mâini şi se scutura de parcă avea Parkinson, pur şi simplu asta am simţit.

Mi-am luat din Selgros o trusă de şurubelniţe pentru mecanică fină, hotărâtă să-l desfac şi să văd ce-i în neregulă cu el, cu ajutorul lui Siropel. Apoi am hotărât să mai aştept până ajung acasă, iar seara am mai apăsat o dată butonul „Power”, doar-doar şi-o fi revenit. M-a persiflat, pentru că a pornit şi a făcut figura „post TV sârbesc înainte de 1989, cu dungi orizontale şi nimic altceva”. Am declanşat de două ori, mi-a pozat prima dată un nimic alb şi a doua oară dungile cu pricine, după care l-am lăsat să se mai „odihnească”.

A doua zi, cine s-a trezit voios de dimineaţă şi făcea poze de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat? Exact, H5-ul meu, care pare să nu aibă moarte. A înviat din morţi, vă spun! Cu toate astea, am mai făcut vreo şase poze şi l-am lăsat să se odihnească în pace. Mi-e şi frică să-l mai pornesc, dacă mai moare o dată în braţele mele?!

Aşa că a venit vremea să-l schimb. Cu un alt Sony H5. Prin urmare, cumpăr cameră foto Sony H5 în stare bună de funcţionare, ofer între 300 şi 500 de lei [sau „variante”, că am o grămadă de chestii prin casă], în funcţie de vechime şi de starea în care se află. Lăsaţi un comentariu sau trimiteţi un mail pe adresa de contact.

Şi tu, Bătrâne Sony, odihneşte-te în pace. Mi-ai fost un prieten bun timp de şase ani, îţi meriţi „pensia”.

22 thoughts on “Adio, prieten drag!”

  1. HP-ul meu a decedat subit anul trecut de Halloween. Nu mai vedea cardul (doar memoria interna). L-am dat la resuscitat, l-a curatat baiatul si ta-da inca e viu si nevatamat. Da, vreau sa imi iau ceva mai bun, dar inca isi face treaba. Stiu insa ca daca mai moare o data, va fi cam pentru totdeauna.
    Nu ai vreun prieten electronist care sa il resusciteze?

  2. De bunuri trebuie sa ne mai si atasam, mai ales daca ne-au oferit amintiri foarte personale. Si eu am fost trista nevoie mare cand aparatul meu foto s-a imbatat cu ceaiul fetitei mele, in geanta de plaja. Tocmai pentru amintiri frumoase il imprumutasem mamei mele care si-a dus nepoata la mare. Si…gata. N-am renuntat de tot, dar dupa o mie de imbaieri in substante speciale, singurul lucru pe care-l mai face e sa fotografieze fix, la o distanta pe care a pastrat-o in memorie si, cam atat. Dar e al meu, mi-a fotografiat fetita cand s-a nascut si zorii acelei zile, deci…nu-l arunc.
    Sa-i fie cutia usoara aparatului tau! :)

  3. mvaaaiiii, deci mi-ai fost atat de draga in postarea asta ca mi te-am si imaginat in fata strazii in oglinda lacrimand si Sebi care pun pariu ca voia sa te incurajeze o facea cu o nepasare care te afecta si mai tare. Si eu ma atasez de lucruri si plang cand ma „paraseste” ceva care mi-a fost de folos. Laca ca gasesti tu altu, un fratior frumos.:)

  4. Pingback: Branduri care-mi plac « Denisa Bârgău
  5. Mi-a placut postul asta, mi-a amintit ca mi-a parut rau de un Sony dupa ce l-am vandut (prin 2008), de fapt si acum imi pare rau de el desi modelul este depasit tehnic. Dar faptul ca este depasit nu conteaza. Conteaza doar ce am fotografiat cu el…

  6. Sa inteleg ca are sa ajunga in vitrina pana la urma? :(
    Stiu ca discutam la Cluj ca poate mai are totusi sanse sa mai traga cateva milioane de poze :)

    Fiindca tot esti in Bucuresti, poate ne intalmim cu totii la un frappucino /caramel Starbucks, fiindca a inceput sa imi placa :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.