The Bârguess

Poza asta a adunat aproape 200 de like-uri pe Facebook, în aproximativ 24 de ore. Am făcut-o pentru că voiam să scriu că vine primăvara (fingers crossed, chiar dacă la ora la care scriu articolul, afară sunt grade… cu minus, iarăși) și o să cam avem nevoie de ochelari de soare. Numai că nu mi-a plăcut cum am ieșit în poză, prin urmare, m-am apucat să o editez pe telefon și, până la urmă, a ieșit o chestie ca o copertă de album hip hop. Sau ceva.

Acum, pentru toți cei care au dat like și s-au amuzat de noi, The Bârgăus, pun și poza care e mai aproape de realitate. Tot editată, dar măcar asta are și colori, nu e cu fifty shades of alb-negru.

Motivul, însă, rămâne același: vine primăvara, apoi vara și avem nevoie de ochelari de soare. Iar dacă vă doriți niște ochelari de firmă, dar nu vreți să cumpărați doar ciurucuri, aflați că oamenii care se ocupă de site-ul Ochelari.net aleg și aduc în România doar modele fashion, din cele mai noi colecții ale brand-urilor consacrate (Ray-Ban, Diesel – alți ochelari verzi!, Calvin Klein, Michael Kors, Lacoste, Just Cavalli), evitând pe cât posibil modelele sobre și plictisitoare din lichidările de stoc ale distribuitorilor.

Și poate vă gândiți că prețurile sunt mari, fiind vorba de branduri serioase. Ei bine, nu. Nu sunt nici mici, dar nici exagerat de mari. Acum ochelari de soare am (aveam deja și cu dioptrii), de iarnă sunt sătulă, am pus și plasele de țânțari la geamuri, am avut câteva zile cu soare, deci sunt pregătită de primăvară! Hai odată cu temperaturile de +15!

P.S.: Numele de Bârguess a fost dat de prietenul Ladislau, l-a nimerit la fix, dată fiind poza aia alb-negru „de album” (muzical, nu foto) cu noi doi, The Bârgăus adică, și ochelarii de soare Guess: Bârgău+Guess=BârGuess. Hahahaha!

5 thoughts on “The Bârguess”

  1. Foto par chiar a fi facute prin L.A. de un studio antamat de o casa de discuri pt promovarea unui nou album al vreunui artist :) Ce tare, ce fatzuci avetzi! Adica, e de bine ce zic…..
    Primavara frumoasa, vesticilor! :)

Dă-i un răspuns lui Denisa Bârgău Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.