Best. Sleep. Ever.

După un week-end în care am făcut ordine prin cameră şi dulap, în noaptea de duminică spre luni am dormit doar vreo patru ore. Am ajuns acasă noaptea, mai un duş, mai un episod din Desperate Housewives şi s-a făcut iar ora 5. Ghinionul a făcut că, a doua zi, trebuia să fiu la redacţie la ora 14, aşa că asta a presupus să mă trezesc destul de repede, adică pe la 11. Deci, şase ore de somn.

Nici nu-i de mirare că pe la 17 moţăiam în faţa calculatorului, de lucru n-aveam, că nu erau scrise toate articolele pentru ziar, aşa că şefu’ mi-a recomandat să merg acasă şi să dorm un ceas. Eram convinsă că n-o să pot adormi ştiind că am doar o oră la dispoziţie, dar odată ajunsă acasă, mi-am schimbat hainele şi m-am trântit în pat. Nici măcar n-am pornit calculatorul, atât de somn îmi era!

Timp de o oră jumate, am avut senzaţia că nu pot adormi, că-s doar în faza dinaintea somnului adânc şi că din minut în minut trebuie să-mi sune alarma telefonului, dar eu de fapt visam toate astea, dormeam foarte adânc şi visam că nu pot adormi.

Cred că ăsta a fost cel mai odihnitor somn din viaţa mea – şi dacă nu-i chiar aşa, a fost măcar cel mai odihnitor somn de anul ăsta.

Voi, copii, să nu faceţi ca mine. Încercaţi să dormiţi opt ore în fiecare noapte, bine?!

4 thoughts on “Best. Sleep. Ever.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.