Câteva recomandări pentru vară

Chiar dacă am zis zilele trecute că parcă s-a terminat vara, cei de la Meteo ţin să mă contrazică: urmează un nou val de caniculă, o să ne ascundem de soare la umbră şi o să ne gândim cu tot mai mult drag la toamnă. Eu întotdeauna mă gândesc cu drag la toamnă, la zilele ploioase, frunze arămii căzute pe trotuare şi lumină perfectă pentru fotografii. Dar până atunci mai este puţin, să ne bucurăm de vară aşa cum se cuvine, zic. Am adunat câteva recomandări pe care aş fi vrut să le pun în articole separate, dar n-a fost să fie. Deh, căldura m-a moleşit. 

Lay’s „Sete de bere”

Probabil că aţi văzut la TV reclama pe care Lay’s a gândit-o pentru a promova chipsurile „Sete de bere”. Mie mi se pare foarte simpatică, iar dacă nu o ştiţi, o puteţi vedea aici. Cele două tipuri de Lay’s pentru bere sunt picante – cu ardei iute, respectiv semi-picante, cu gust de cârnăciori. Pe astea din urmă le-a putut mânca şi Sebi, care de obicei nu mănâncă iute. Evident că mie-mi plac chipsurile picante, pentru că mie-mi place tot ce e picant. Şi Robert ştie asta, de-aia mi-a adus din Germania o pungă de chili mici şi ai dracului.

Revenind la chipsuri: am primit câteva pungi de Lay’s Sete de bere cadou de la Lay’s. Preferatele mele rămân chipsurile Lay’s cu smântână şi mărar şi cele ondulate, cu sare. Nu sunt băutoare de bere, iar după nişte chipsuri picante nu prea merge apa minerală, cu atât mai puţin whiskey-ul, singura băutură alcoolică pe gustul meu. OK, îmi place şi vinul, dar aleg tot whiskey-ul, dacă îmi dai de ales.

Chipsuri Lay's Sete de bere

Chipsuri Lay’s Sete de bere 

Oje în culori de vară de la Farmec

Farmec mi-a trimis, în urmă cu mai bine de o lună, cred, câteva dintre nuanţele de ojă din colecţia de vară 2013. Îmi place că Farmec se gândeşte la tendinţele acestui sezon. Se poartă culorile vii? Farmec are culori vii. Ojele pentru vară sunt ambalate în sticluţe mici, ca să nu vă plictisiţi de ele. Din păcate, uitându-mă pe site constat că numai două nuanţe mai sunt disponibile…

Ojă colorată Farmec Collection Ojă colorată Farmec Collection Ojă colorată Farmec Collection

Farmec Collection este o gamă extrem de „schimbătoare”, în fiecare sezon primăvară-vară şi toamnă-iarnă, culorile vor fi schimbate şi vor fi perfect adaptate tendinţelor de sezon. Pentru vara 2013 ne-am lăsat inspiraţi de petrecerile la piscină şi am inclus în gama Farmec Collection 7 nuanțe care să-ţi aducă manichiura în centrul atenției:

– apa limpede şi cerul senin se regăsesc în cele două nuanţe de albastru: Pool party şi Deep dive;
– îngheţata fructată şi băuturile cu gheaţă se reflectă în nunaţele roşii Cocktail şi Exotic dream;
– ojele Spring break (verde), Flip-flop (corai) şi City break (violet) sunt accesoriile perfecte pentru costumele de baie colorate din acest sezon, completând cu succes bronzul arămiu.

Îngheţată Siviero Maria

Poate că nu-i cea mai bună îngheţată pe care o găsim în supermarket, dar eu zic că-i printre cele mai bune. Sigur, nu depăşeşte îngheţatele Mars şi Snickers şi nici Magnum Gold. E mai bună decât prostiile care se vând „la găleată” şi costă mai puţin decât cutiile în care sunt ambalate… După ce am mâncat prima şi singura îngheţată Magnum Gold, m-am simţit ca după o masă copioasă. Atât de săţioasă este îngheţata asta! Şi da, e bună, dar cam scumpuţă.

Îngheţată Siviero Maria

Îngheţată Siviero Maria

Pe cutia de Siviero Maria scrie că e „handmade in Italy”, cea cu alune de pădure şi ciocolată pe care o cumpăr eu are multă ciocolată, nu doar la suprafaţă, ca alte îngheţate, iar alune de pădure eu am numărat vreo 11. Nu mai ştiu cât costă, cred că în jur de 13-15 lei cutia de 500 de mililitri/grame, dar face toţi banii.

Festivalul Medieval de la Sighişoara

În fiecare an mi-am spus că o să merg la Festivalul de la Sighişoara şi în fiecare an am uitat sau am avut alte planuri în perioada respectivă. Ei bine, anul ăsta cred că o să ajung, împreună cu Sebi, la Sighişoara în perioada 26-28 iulie. Rămâne de văzut dacă ni se schimbă sau ba planurile.

Concurs Peroni

De undeva de pe Facebook am dat peste un concurs interesant organizat de Peroni: Anniversario 50. Partea bună este că premiul constă într-o croazieră transatlantică de 17 zile pentru două persoane, cu plecare din Italia şi sosire în Statele Unite. Partea şi mai bună este că nu trebuie să cumperi ceva ca să te înscrii în concurs; tot ce trebuie să faci este să revii zilnic pe site şi să treci de nişte probe uşoare. Poate vă scriu din America! :D

Am uitat ceva?

3 thoughts on “Câteva recomandări pentru vară”

  1. Si-a pierdut mult din farmec fesivalul de la Sighosoara. In aceste moment mai mult de 3-4 ore nu mai stau. Cu ani in urma nu se exista sa nu raman si peste noapte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.