Aşa cum vă spuneam în primul articol despre #LaHorezu, nu ştiam prea multe despre Horezu până când am făcut acolo un popas, în 2010, cu echipa Redescoperă România. Am fost atunci în vizită la familia Pietraru, care avea un mic business cu ceramică. Acolo am pus prima dată mâna pe lut şi chiar am reuşit să modelez o scrumieră; n-am mai primit-o, nu ştiu ce s-a întâmplat cu ea, dar nu asta-i important.
M-am întors la familia Pietraru şi aproape că nu am recunoscut locul. Micuţul atelier a rămas neschimbat, magazinul e la fel cum mi-l aminteam, dar pe lângă ele a „crescut” o clădire foarte faină, în formă de ulcică, lângă ea o alta, parcă s-a extins şi curtea, ce mai, familiei Pietraru îi merge bine şi mă bucur pentru ei. Sunt oameni muncitori şi e suficient să vedeţi o poză cu ulciorul ca să vă doriţi să-l vedeţi de aproape.
De altfel, clădirea cu formă neobişnuită se vede din drum, aşa că dacă treceţi prin Horezu, o s-o vedeţi şi sigur veţi vrea să opriţi ca s-o admiraţi îndeaproape. Ce e mai frumos este că în interiorul ei, la parter [are şi etaj, dar nu am urcat şi am uitat să întreb ce e acolo], sunt expuse obiecte de artă şi toate sunt de vânzare. În clădirea alăturată se găsesc obiecte moderne, în culori vii, în timp ce în ulcică – sau ulcior, nu m-am lămurit cum se cheamă – veţi găsi obiecte care duc cu gândul la tradiţie, la satul românesc.
Doamna Vasilica Olaru [!], din satul Olari, ne-a arătat cum se modelează lutul, iar în filmuleţul de mai jos o să vedeţi, printre altele, şi cum se face o toartă pentru cană. Apoi ne-a dus în camera cuptorului [ar fi sunat ciudat să spun că ne-a dus în cuptor, nu?] şi ne-a explicat cum se ard obiectele din ceramică.
Doamna Nicoleta Pietraru ne-a lăsat să ne jucăm cu lutul, aşa că atunci când am ajuns în satul Olari ştiam deja cu ce se „mănâncă” olăritul, adică aveam cât de cât habar ce face roata, ştiam că bulgărele de lut trebuie să fie centrat ca să poţi începe să-l modelezi, la fel cum şi farfuria, cana sau castronul deja modelat trebuie centrat ca să-l poţi picta cum trebuie.
Decorarea se face, la Horezu, folosind culori naturale. O să vedeţi că doamna Pietraru explică treaba asta înainte de a începe să facă minuni cu cornul şi gaiţa. Cornul este un corn adevărat, de vită, în care meşterii olari îşi pun vopseaua pentru a picta vasele. Gaiţa e un băţ cu o sârmă subţire în vârf, folosit pentru a trasa linii fine pe vopseaua deja aplicată şi pentru a crea motivele specifice ceramicii de Horezu.
Ce-am reţinut eu: pentru decorare, vasul nu trebuie să fie uscat, pentru că vopselurile sunt pe bază de apă şi un vas uscat ar „suge” toată vopseaua. Întâi se aplică baza, pământ alb [caolin], după care se trasează o spirală, de obicei neagră, începând din centrul vasului până la margine. Trebuie să ai o foarte bună coordonare mâini-picioare ca să învârţi cu piciorul roata exact atât cât trebuie. Decorarea nu se prea face cu roata „modernă”, pusă în mişcare de energia electrică, pentru că nu o poţi controla la fel de uşor ca pe cea clasică. După ce ai făcut spirala, cu „gaiţa” tragi linii verticale de la bază spre margine şi înapoi, sau faci „onduleuri”. Partea frumoasă a acestei arte este că nu-ţi spune nimeni cum să-ţi decorezi ceramica, eşti liber să faci ce ai tu chef. De fapt, aşa e toată arta.
Pe lângă vizitele la meşterii din Horezu şi din împrejurimi, ar fi indicat să „aterizaţi” aici în weekend-ul când are loc Târgul Ceramicii Populare Româneşti Cocoşul de Hurez. Noi am avut norocul să-l prindem pe cel de anul ăsta, anul viitor fiţi pe fază şi nu-l rataţi, pentru că târgul reuneşte meşteri populari din toată ţara. Aveţi ce vedea şi sigur nu plecaţi de-acolo cu mâna goală. Într-un articol viitor o să vă arăt ce am filmat la târg – nu prea mult, din păcate, dar suficient cât să vă faceţi o idee.
Povestea Târgului de ceramică „COCOŞUL DE HUREZ” începe în vara anului 1971, pe malul bătrânului Alutus, atunci când organizatorii Festivalului de folclor „Cântecele Oltului” au avut harul să adauge la această sărbătoare a cântecului, jocului şi portului popular, sărbătoarea lutului, a lutului care prinde viaţă în mâinile fermecate ale meşterilor olari. Începând cu 1974 (a IV-a ediţie), Târgul este aşezat în vatra lui firească, la Horezu, locul unde se desfăşoară – Parcul de la stejarii seculari – oferind fiecărui participant spaţii pentru a-şi expune lucrările. Prin invitarea la târg a olarilor din celelalte centre româneşti, maghiare şi săseşti, se realizează o foarte bună viziune de ansamblu a olăritului contemporan. [sursa]
În paralel cu târgul meşterilor populari, pe un câmp aşezat cu câteva zeci metri mai la dreapta, veţi găsi un alt fel de târg, asemănător cu târgul de vechituri din fiecare oraş. Sunt ţigani din Târgu Jiu care vând orice, de la haine noi la cârpe şi de la laptopuri stricate la oale aruncate de vestici şi supraevaluate de ai noştri. Aici poţi găsi un capac de Tupperware lângă o oală emailată, o sticlă de apă cu filtru vechi încorporat lângă rochii colorate, maimuţe din alamă lângă încărcătoare de telefoane care nu mai există de mulţi ani pe piaţă. Toate, dar absolut toate obiectele sunt vândute la preţuri exagerat de mari. Sigur că negocierea trebuie să facă parte din „program”, altfel îi jigneşti pe vânzători sau ceva.
Oraşul Horezu este unul foarte cochet. Nu mă aşteptam să găsesc un centru pavat frumos, amenajat ca o staţiune turistică în miniatură. Pe gardurile din centru sunt prinse spate în spate farfurii pictate de meşterii locali, pe doi stâlpi de iluminat din micul părculeţ central sunt prinse două difuzoare din care se aude muzică, străzile sunt curate, oamenii – civilizaţi. Nu au supermarket-uri cunoscute, nici măcar un Profi sau un Billa, dar au Diana şi EuroMarket unde găsiţi de toate. Ce am apreciat în mod deosebit a fost abundenţa de produse locale sau fabricate în judeţele învecinate. Bravo hurezenilor pentru că îşi susţin economia locală!
Dacă aveţi treabă prin Horezu timp de mai multe zile, vă recomand pensiunea Alex şi Tedi. Noi ne-am simţit ca acasă, proprietarul a fost foarte discret, aş zice aproape timid, dar ne-a pus la dispoziţie întreaga pensiune timp de două nopţi. Am apreciat vişinata casei, dar cel mai mult mi-a plăcut cuptorul din verandă / cerdac / pridvor [ajutor, oameni de #LaHorezu, cum se numeşte „terasa” pe care am stat?].
Va urma. :)
#LaHorezu este un eveniment organizat de RomâniaMagică în parteneriat cu Primăria Horezu, Cabana La Cristian şi AutoBoca | Rent-A-Car, cu sprijinul Râureni, cu drag din natură, Boromir – împarte bucurii, AQUA Carpatica, Domeniile Sâmbureşti, Lipton Ice Tea şi Printcenter. Mulțumiri speciale Magic Handmade.