Cluj Brands Tour

Ce au în comun Banca Transilvania, Napolact, Vitacom, Farmec, Jolidon, Ursus şi Trilulilu? Toate sunt branduri născute şi crescute în Cluj, probabil cel mai fain oraş din România. Şi ce altceva mai au în comun aceste branduri? Toate au spus „da” propunerii de a se implica în evenimentul Cluj Brands Tour, organizat de copiii faini de la TVdece. Au avut curajul ăsta, pentru care merită aplaudate.

Prin urmare, la invitaţia lui Florica & Zicu, weekend-ul viitor mă voi afla la Cluj, cu scopul de a cunoaşte aceste branduri, de a le afla povestea [chiar dacă am mai fost în vizită la Farmec, nu mă deranjează deloc, da’ absolut deloc, să mai merg o dată în vizită acolo] şi de a ne împrieteni.

Poate vi se pare că mă laud, dar simt nevoia să spun asta: nu am crezut, în momentul în care mi-am făcut blog, că voi ajunge să fiu invitată să mă împrietenesc cu branduri atât de mari, majoritatea foarte dragi mie. Ăsta e unul dintre cele mai mari câştiguri din blogging: nu miile de euro [nu faceţi ochii mari, că în cinci ani de blogging s-au adunat], ci oamenii pe care am ajuns să-i cunosc şi toate lucrurile faine care mi se întâmplă de când există denisuca.com. Iar astea fac mai mult decât orice câştig pecuniar. 

Cât despre ceilalţi bloggeri care participă la Cluj Brands Tour, iată-i mai jos, iar descrierile lor le găsiţi pe site.

Cluj Brands Tour este un eveniment organizat cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca. Sponsorii oficiali ai evenimentului sunt: Banca TransilvaniaNapolactVitacomFarmec, Jolidon, Ursus şi Trilulilu. Parteneri: Best Western Plus Fusion Hotel, AutonomLudwig Bavarian BierhausStarbucks şi Webfactor.

9 thoughts on “Cluj Brands Tour”

  1. Pingback: Cluj Brands Tour | Bestwesterncluj

Dă-i un răspuns lui MIhai Motrescu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.