Am comandat medicamente de la Farmacia Tei. Recomand!

L-am tot auzit (de fapt, am citit pe Facebook) pe un prieten vorbind despre Bebe Tei, o farmacie din București care are prețuri foarte bune la produsele pentru copii. Nu m-a interesat, pentru că nu am copii. Așa că am arhivat informația și mi-am continuat viața. Doar că zilele trecute, am văzut pe Facebook, la o altă prietenă, o poză cu două cutii de LACTAZĂ, plus detalii despre ele. Cică una ar fi așa și-așa, iar cealalată ar fi grozavă. Și că a luat-o de la Farmacia Tei. 

Mi-am amintit de Farmacia Tei și de prețurile mici de care se mirau oamenii pe Facebook, așa că mi-am făcut curaj și am intrat pe site. 200 și ceva de lei mai târziu, comanda era finalizată și am așteptat cu nerăbdare să primesc coletul. Am comandat împreună cu colegele, așa că a fost un colet destul de mare. Pe site scria că procesarea va dura 72 de ore, așa că în a patra zi deja începusem să mă îngrijorez, mai ales că făcusem deja plata cu cardul.

…că știți, așa fac comercianții: când le dai – se bucură, când le ceri – se supără. Am pățit așa și cu eMAG și în general cu toate magazinele online. Ești bun până când le dai banii. Dacă, în schimb, comanzi ceva cu plata ramburs, marfa vine imediat.

De ce vă recomand Farmacia Tei? Pentru că are prețuri foarte mici și o gamă foarte variată de produse. Am explicat mai jos ce și cum. Eu voi deveni clientă fidelă, că oricum de la o vârstă nu mai poți sta fără să iei măcar un pumn de medicamente pe zi. :))

DEZAVANTAJE

  • Nu poți comanda medicamente care se eliberează pe bază de rețetă. Nici măcar medicamentele… ușoare, să zicem, pe care în mod curent ți le dă oricine, dar care legal nu se vând fără rețetă (un Algocalmin poți lua cam de oriunde, fără rețetă). Și mai sunt și alte „medicamente” (de exemplu, Oscilococcinum, care este zahăr un medicament homeopat) care se eliberează fără rețetă, dar doar la farmacie, nu și online. Nu am idee de ce.
  • Un alt minus este că produsele nu vin chiar după 72 de ore. Uneori, când „sunt aglomerați”, durează mai mult procesarea comenzii, apoi predarea coletului la curier, apoi o zi-două până ajunge la tine. Nu te poți baza pe Farmacia Tei dacă vrei să te tratezi astăzi cu ceva.
  • Trebuie să citești cu atenție tot ce scrie pe site. Vedeți la al doilea punct de mai jos de ce spun asta – ca să nu cumpărați produse pe cale să expire…

AVANTAJE

  • Prețurile super mici la unele produse. La majoritatea produselor, de fapt. Am găsit Supramax Articulații, prafurile magice despre care am mai scris, la incredibilul preț de 48 de lei cutia. Nici în cele mai frumoase vise nu găsești o cutie de Supramax la prețul ăsta în Catena sau Sensiblu. Catena are prețul mai mare decât Sensiblu, care uneori vinde Supramax la ofertă: 120-130 de lei cutia, iar una e gratis. Adică 60-65 de lei cutia, dar ești obligat să cumperi două. Eu am cumpărat două de la Farmacia Tei cu 96 de lei, iar transportul nu s-a „simțit”, pentru că am luat mai multe chestii.
  • Colega mea a avut o cutie de jeleuri pentru imunitate pentru copii, iar când a deschis-o a constatat că folia (sigiliul) era ruptă. Cineva poate că și-a băgat degetele în cutia aia, oricum, aiurea fază. Produsele mi-au ajuns în 30 martie (aproximativ), iar jeleurile cu pricina expirau în aprilie 2017. Ce să faci, să iei repede 60 de jeleuri sau să le iei oricum, expirate și atinse, poate, de alte mâini? Doar ăsta e modul prin care dobândești imunitate, nu? :D Le-am dat un mail celor de la Farmacia Tei și m-au sunat înapoi; mi-au spus că nu pot înlocui produsul pentru că a fost ultimul lot, într-adevăr, cu „termen prost, dar scria și pe site”. Nu m-am gândit să mă uit pe site la data expirării unui medicament. Nu m-am gândit că farmaciile vând la preț întreg produse pe cale să expire. Da, le-am spus asta. M-au asigurat că îmi vor debita contul din care am făcut plata cu suma aferentă cutiei de jeleuri. Nu și-au cerut scuze, s-au justificat cumva că data expirării era trecută pe site. Am apreciat gestul, chiar dacă returnarea banilor a durat cam o săptămână (mă rog, încă nu au intrat în cont, dar mi-au dat mail că ei au făcut plata, deci nu mai durează mult, cred).
  • În general, toate prețurile sunt mult mai mici la Farmacia Tei decât la orice altă farmacie din țară. Cei din țară au dezavantajul că nu pot cumpăra medicamentele cu rețetă, dar altfel, pentru chestii care se vând la liber, recomand să vă cuplați cu cineva și să puneți o comandă mai mare. Durează un pic, dar puteți face economii substanțiale.
  • Nu au doar medicamente, ci tot felul de alte produse sănătoase: ulei de cocos de la Solaris, fructe uscate de goji, tot felul de prafuri, semințe, unguente etc.
Foto: Farmacie, de la Shutterstock

7 thoughts on “Am comandat medicamente de la Farmacia Tei. Recomand!”

  1. Eu cumpar de la ei de vreo 2 ani. Dar cum sunt din Ploiesti, fac comanda online si o ridic de la ei. In farmacie cozile sunt mari si cum sunt multi batrani stie oricine ca au multe nelamuriri. Plus ca daca vreau o crema, ceva suc si pastile se sta la 3 cozi ca fiecare departament este separat. La comenzile online a mers mereu rapid, procesarea si ridicarea. Singura problema e cu parcarea.

  2. Bine ar fi sa nu folosim medicamente, dar la un moment dat nu avem incotro. Nu am comandat niciodata medicamente pe net, dar e bine ca avem la indemana si astfel de posibilitate

  3. Hehe, cand s-a nascut piticul nostru cumparam lapte praf si bepanthen de la farmacie de la colt. Dupa cateva saptamani am descoperit si Farmacia Tei. E in drumul meu spre serviciu, fac 5 min cu masina sau 15 min pe jos pana acolo. Cred ca am cumparat de sute de ori de la ei. Sunt foarte ieftini si la scutece, mancare copii cat si la medicamente.

  4. Ultima oara cand am trecut pe langa farmacia tei, sotul meu e bucurestean si mama ii locuieste in zona, era coada ca pe vremeri, pana afara. Asta inseamna ca au produse bune si foarte apreciate, mai rar la farmaciile de azi. Noi am folosit pampers de la ei si era evident foarte ieftin.

  5. Denisa, multumim a ti-ai impartasit experienta cu noi. Personal mi se pare ca isi bat joc de clientii lor, in special de varstnici. Adica stiu ca sunt foarte populari, stiu ca au zilnic vanzari, nu inteleg de ce nu suplinesc numarul de case, sau de ce nu amenajeaza in spatii mai mari. Sau sa isi deschida mai multe puncte de lucru. Nu stiu. Solutii ar fi. Dupa cum ati notat mai sus, sunt cozi imense in farmacii. Iar la comenzile online e o bataie de joc si mai mare: ultima data le-a luat…4 saptamani sa imi livreze o comanda. Mizerabil!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.