Ce ne oprește să cumpărăm online

Din vreme în vreme, apare câte o știre care ne spune că „românii se feresc să cumpere online”, ori că „românii nu au încredere să facă tranzacții cu cardul”, așa că deși primesc salariul pe card, în ziua respectivă fac cozi la bancomate ca să își scoată banii de pe card. 

Nu-i de mirare. Când te trezești cu comisioane de 50 de eurocenți pentru verificarea soldului (BRD are niște comisioane incredibil de mari, dar nici cu celelalte bănci nu mi-e rușine), cu alte și alte comisioane doar pentru că ești client al unei bănci și dai voie să îți ruleze banii, parcă nu îți mai vine să faci și tranzacții cu cardul. Ce-i în mână nu-i minciună, zice o vorbă românească. Iar banii se țin cel mai bine la saltea.

Și totuși, de ce nu prea cumpărăm online? Ei bine, cumpărăm. Dacă nu ar merge comerțul online, magazine ca Domo nu s-ar închide „pe capete” (Domo a inaugurat relativ recent un magazin în mall-ul din Deva, doar ca să îl închidă una sau două luni mai târziu), iar eMAG, magazin online care s-a mutat și în offline și care continuă să deschidă showroom după showroom în toată țara, nu ar crește de la an la an. Cumpărăm destul de mult online, dar eu consider că încă mai avem mult până departe. Și am identificat 3 motive:

online-shopping_shutterstock_230858164

Foto: Online shopping, de la Shutterstock

1. Costuri de livrare prea mari

Primesc tot timpul newslettere de la magazinele la care m-am abonat, cu oferte tentante. eMAG are, cam o dată la două luni, o „revoluție” a prețurilor. Un pic off-topic, dacă e revoluție în fiecare lună, nu mai e nimic revoluționar: pur și simplu, clienții sunt învățați să aștepte perioada de reduceri, singurii care cumpără între aceste perioade fiind cei care au nevoie *astăzi* de produsele comandate sau cei care nu știu că eMAG are frecvent „revoluții ale prețurilor”.

Back on topic, oricât ar fi oferta de bună, dacă eu primesc mail că o lingură a fost redusă de la 7 lei la 5 lei, iar transportul prin curier mă costă 20 de lei, nu am făcut nici o economie!

Unele magazine online îți dau posibilitatea de a cumpăra haine și încălțări și de a le returna gratuit în cazul în care nu îți sunt bune, eventual înlocuindu-le cu alte mărimi. Cele care oferă serviciul ăsta ar face bine să îl anunțe încă de pe prima pagină, eu cred că este un avantaj major față de alte magazine.

2. Servicii de curierat care lasă de dorit

Fiecare dintre noi a avut cel puțin o experiență neplăcută cu un curier sau, generalizând, cu o firmă de curierat. S-au consumat mulți biți online pentru scrierea și citirea de articole pline de nemulțumiri legate de curieri. Viața de curier nu e ușoară, asta e clar. Dar dacă ai ales meseria asta, apăi ține-te de ea! Nu mi se pare OK ca un curier să nu urce niciodată și să mă sune întotdeauna că „pot să cobor” peste cinci minute.

shipping_shutterstock_345456488

Foto: Shipping, de la Shutterstock

Am pățit asta cu DPD, care de fiecare dată „avea ușa stricată la mașină” și îi era frică să o lase descuiată în cartierul meu. Drept e că nu e cel mai liniștit și curat cartier din oraș, dar nici sălbatici nu-s oamenii, să dea atacul ziua în amiaza mare. Am evitat de atunci să mai comand ceva care ar putea fi livrat prin DPD.

Am pățit-o de fiecare dată și cu TNT*, curierul din zona mea cred că a urcat o singură dată la etaj. Și am primit ZECI de colete prin această firmă – era o vreme când îmi comandam produse Oriflame ce se livrau la domiciliu doar prin TNT; am preferat să renunț la a mai comanda produse Oriflame, din cauza curierului (trebuia să fiu disponibilă fix atunci când mă căuta el, dacă eram plecată nu putea să lase coletul acasă, trebuia să îi semnez eu neapărat, nu urca niciodată etc.). Credeți că îi pasă cuiva de la Oriflame? Nu. M-a întrebat cineva de ce nu mai plasez comenzi (aprox. 150 de lei la una-două luni nu-s chiar nimic)? Absolut nimeni. Află Oriflame că din cauza unui curier pierde business în Hunedoara și poate și în alte orașe? Păi nu, dacă nu-i pasă.

* Pe partea de online, TNT are cea mai faină promovare, face câte o #livrarespecială de-ți stă mintea în loc (i-am livrat virșli Chinezului, de exemplu, într-o cutie frigorifică, foarte faină ideea etc.), dar toate astea sunt fix degeaba, dacă realitatea din teren nu se pupă cu promovarea frumoasă. Așa cum încearcă și BRD să facă acum, are melodie, o dă cu Instagram, cu dive, dar la ghișeu sunt tot tantile alea plictisite, iar comisioanele sunt tot cele mai mari. Normal că îți trebuie curaj ca să devii clientul lor.

Să comanzi online ceva care să îți fie livrat prin poștă nu e cu mult mai ieftin decât prin curier. Dar… e poșta! Stai la coadă, între transpirați, riști să nu ajungi înainte de a închide, ești chemat la un oficiu poștal și tu te duci la altul, că nu știi care-i care etc… Sunt magazine online care preferă să suporte diferența și să pună o taxă mică de livrare prin curier, doar ca să aibă vânzări (iar la volum mare, prețurile oricum se negociază), dar sunt și firme care îți cer câte 25-30 de lei pe transport, chiar dacă îți cumperi un ac de siguranță.

Parcă online urma să fie simplu, nu? Nu întotdeauna. Nu când livrarea se face cu greu, cu fițe și pe bani mulți.

3. Mărimile hainelor și ale încălțămintei nu corespund

Când îți comanzi o pereche de încălțăminte pe care dai o jumătate de salariu, îți dorești să ți se potrivească. Din păcate, lipsa unor reguli la nivel internațional înseamnă că dacă tu știi că porți pantofi mărimea 38, chinezii pot să le zică că sunt mărimea 40, iar suedezii pot să-i facă 37. Când cumperi online, pur și simplu nu ai de unde să știi dacă pantofii ți se vor potrivi sau nu.  Și nu vrei să afli pe banii tăi dacă ți se potrivește sutienul ăla, că transportul costă cât jumătate din prețul lui. Așa că tot magazinele clasice sunt bune, când vine vorba despre lucruri cu mărimi – pantofi & haine.

shop_online_shutterstock_242287819

Foto: Shop online, de la Shutterstock

 

8 thoughts on “Ce ne oprește să cumpărăm online”

  1. nu am avut nici o problema cu nici o comanda de pe internet, ever. intr`o perioada imi luam haine si sandale de pe starshiners, unele sunt vechi de 4 ani si le`am purtat mult, arata impecabil, marimile s`au potrivit. e drept ca am mers la sigur cu rochii mulate, in general, nu am cumparat nimic problematic, cum sunt blugii (aia si in magazin nu`i nimeresc din prima si trebuie sa incerc cateva perechi). sfatul meu e sa gasesti un magain online la care ti se potrivesc masurile si sa comanzi tot de acolo, nu dai gres.
    componente si periferice pentru computer iau numai de pe internet, n`a venit nimic spart sau defect.
    in ultima vreme imi comand intr`o veselie carti de pe bookdepository (transportul e gratuit indiferent de valoarea comenzii). sunt mai ieftine in engleza decat in romana si pot astepta 2 saptamani si ceva pentru o carte, ridic una de la posta si comand alta, pana o citesc vine urmaroarea.
    poate am standarde joase dar n`am ce comenta nici de curieri, au fost dati cand am primit sms ca vin azi si de fapt au venit maine, asta e, nu`mi arde nimic, pot astepta, nu ma enervez. nu`i asta capat de lume :)

  2. Costurile de livrare si serviciile de curierat cred ca sunt cele mai importante motive pentru care multi nu comanda online Denisa si spun asta din propria experienta desi nu sunt un cumparator mofturos si mereu iau lunar cate ceva online dar unii cam lasa de dorit la partile alea 2 de care am precizat.

    1. @Gina:
      De acord cu Gina. Mi s-a intamplat de multe ori sa renunt la obiecte pe care le pusesem in cos dupa ce am vazut totalul care includea si transportul. Pur si simplu se depasea un anume prag psihologic, suma pe care EU credeam ca merita s-o dau pe acel produs. Magazinele online sunt prost pregatite pe acest segment, ar trebui sa puna transport gratuit iar costul livrarii sa-l includa in pretul produsului.

  3. Un alt motiv: site-urile foarte proaste. Eu locuiesc in Londra, si din cand in cand, vreau sa cumpar ceva online in Romania pentru cei de acasa. Este un cosmar mai ales la site-urile care ar trb sa fie cele mai bine puse la punct: cele de electronice si electrocasnice. Cel mai rau dintre toate a fost EMag. Fiind in vizita in Bucuresti am vrut sa cumpar un desktop de la ei. Toate bune si frumoasa pana la pagina cu plata. Nu puteam introduce adresa de facturare decat in Romania, deci nu as fi avut cum sa platesc folosind cardul meu din Anglia. Dupa ce am sunat la ei (foarte bine pus la punct sistemul, trebuie sa recunosc) tot eu am gasit singura solutia. A trb sa dau comanda online cu plata la showroom pentru ca nu poti sa platesti curierul decat cash! Cum vine asta? Cum sa fi cel mai mare magazin de electronica din Romania si se poate face plata online? Cum? Inca imi sta mintea in loc.
    Iar de curand, sotul meu a vrut sa comande o tableta la Altex. Bineinteles ca i-a fost refuzata plata online (din aceleasi motive cu adresa de facturare) dar a primit mail de la Altex ca o sa ajunga tableta in 2 saptamani! 2 saptamani? In mail si pe site au un singur nr de telefon de contact care are o cifra mai putin decat trebuie. Nu exista o adresa de mail, nimic. Bineinteles ca nu o sa ajunga nici o tableta niciunde, dar nu pot sa inteleg ce site au.

  4. Mi-ai trezit pofta de virsli si tocmai am comandat prin SMS niscaiva kilograme la carmangeria din Podele (Luncoiu de Jos), transport prin curier, ca doar e frig afara/in depozitul curierului si rezista fara probleme de pe o zi pe alta. Nu au magazin online, dar pe facebook i-am gasit. Tot e ceva…Bine ca se poate comanda prin curier, ca daca era doar prin ‘sper eu cat mai curand defuncta C.N. Posta Romana S.A.’, ajungeau la primavara sau deloc.

  5. Pe mine ma enerveaza la maxim Emag atunci cand comand mai multe produse si imi trimit cu 3 curieri diferiti (de la aceeasi firma) pentru ca produsele nu sunt livrate de Emag, ci de magazinele partenere.Drept urmare, desi am trasport gratuit la o anumita suma, zilele trecute am platit 40 de lei trasport pentru 3 produse care au venit in aceeasi zi, aceeasi firma (Fan curier) , dar curieri diferiti.
    RUSINE.
    Am ajuns sa filtrez produsele si sa le caut doar pe alea oferite de Emag. Ca sa nu mai platesc trasport.

  6. Eu am renuntat la comenzi online din cauza taxelor de curierat. Inteleg ca nu oferi livrare gratuita pentru o lingurita de 5 lei, dar cand comanda depaseste 200 lei mi s-ar parea de bun simt sa nu ceri tot 20 de lei pentru livrare.
    Curierii sunt, din pacate, platiti cu salarii foarte mici, probabil pe considerentul ca primesc bacsisuri, or asta nu e mereu adevarat. Pana la urma intelegi ca nu-si dau interesul.
    La emag incerc, pe cat posibil, sa optez pentru livrarea in showroom, fiindca e in drumul meu. De ceva vreme insa, am constatat ca e foarte aglomerat, asa ca foarte probabil sa cer pe viitor livrare prin curier, cu supararile de rigoare, dar macar nu va mai trebui sa astept.
    Fara sa fac reclama, am avut o experienta pozitiva cu DHL, au sunat, au venit, au livrat, la revedere. Experientele cu altii au fost: au venit, n-au gasit pe nimeni (normal, daca ar fi citit nota ar fi inteles ca trebuie sa sune cu 1 ora inainte), au sunat, m-am dus dupa ei sau au amanat, i-am sunat, ne-am intalnit, au comentat, au livrat. Groaznic!

Dă-i un răspuns lui Diana Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.