Cuvinte româneşti amuzante: PRĂVĂLIE

Dintotdeauna m-au amuzat unele cuvinte „româneşti”. Or fi ele româneşti, dar de cele mai multe ori au origine străină. Aşa şi cu prăvălie: când îl rosteşti, primul lucru care îţi vine în minte nu este un mic magazin, ci un loc în care s-au prăvălit câteva mărfuri care te aşteaptă, grămadă, să le cumperi.

Dar hai să vedem ce zice Dicţionarul etimologic român:

prăvălíe (prăvălíi), s. f. – s. f. – Magazin mic, dugheană. Origine incertă. După Tiktin, legat de prăvăli „a se învîrti, a se rostogoli”, cf.sb. provalija – „prăpastie” (Scriban), dar derivata nu este convingătoare semantic.
În Pravila lui Matei Basarab (1640), se vorbește de prăvălie de vînzare de vin, care se chiamă prost cîrciumă; de unde pare că s-ar putea presupune că în sec. XVII cuvîntul era simțit mai puțin vulgar decît cîrciumă, lucru imposibil dacă se pornește de la prăvăli. Derivata din slovenul pravljenije – „administrație” (Candrea) nu este posibilă fonetic. Ar trebui să ne gîndim la prăvărie „magazin de praf de pușcă” (cf. praf), de unde s-ar fi trecut ușor la sensul de „prăvălie în general, depozit”; cu atât mai mult cu cât în limba veche se obișnuia să se arate și felul vânzării: prăvălie de vin.

Ce-i drept, îl aud destul de rar, dar întotdeauna mă amuză. Oare pe unde se mai foloseşte? Voi îl auziţi sau vă loviţi de el des?

4 thoughts on “Cuvinte româneşti amuzante: PRĂVĂLIE”

  1. Este in oras la noi un magazin, si deasupra e trecut Pravalie :) Dar drept ca nu prea mai auzi lumea folosind acest cuvant. La bunica la tara mai auzeam din cand in cand.

  2. Mi-ai amintit de batranica la care stateam in gazda in perioada liceului, pentru ea nu exista „magazin”, doar „pravalie” :)
    Acum nu mai aud pe nimeni folosind cuvantul…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.