De unde se poate cumpăra FIMO?

Pentru că mai multă lume m-a întrebat de unde am cumpărat FIMO şi accesoriile, o să vă explic aici ce şi cum.

Unde se găseşte FIMO?

FIMO se găseşte pe site-ul mărgelutze.ro [link aici]. Un pachet costă 6 lei. Există mai multe tipuri de FIMO:

  • FIMO Soft include o paletă de 24 de culori [pe care o găsiţi aici]fimo palette
  • FIMO Effect include FIMO cu cinci tipuri de efecte:
    – nightglow [fosforescent]
    – culori strălucitoare
    – culori transparente
    – culori „stone” [de piatră]
    – culori metalice

    fimo palette efect

Eu am cumpărat:
1 x Fimo Soft 10 6,00RON – FIMO soft galben
1 x Fimo Soft 26 6,00RON – FIMO soft roşu [cherry]
1 x Fimo Soft 37 6,00RON – FIMO soft albastru [pacific]
1 x Fimo Soft 50 6,00RON – FIMO soft verde [apple]
1 x Fimo Soft 0 6,00RON – FIMO soft alb
1 x Fimo Effect 374 6,00RON – FIMO effect albastru deschis [transparent]
1 x Fimo Effect 404 6,00RON – FIMO effect portocaliu deschis [transparent]
5 x Aţă Cerată 11 2,50RON – cinci metri de aţă cerată pentru pandantive
1 x Cupa de nod S 2,50RON – pe astea nu le-am folosit încă, sunt pentru mărgele
1 x Zale S 1,30RON – pe astea le-am folosit la toate pandantivele
5 x Toggle S 2,50RON – chestiile cu care se încheie mărgelele
5 x Cadru inel S 7,50RON
2 x Ace cap 32 S 2,60RON – utile pentru cercei, dar eu n-am cumpărat şi chestiile pentru cercei
1 x Ace bucla 32 S 1,30RON – utile şi astea pentru mărgele

În total, am dat 62,2 lei pe toate astea + 9 lei transportul. Deci 71,2 lei. Coletul a ajuns în trei sau patru zile de la plasarea comenzii. Avantajul acestui site este că la descrierea fiecărui produs, există şi codul culorii, ceea ce înseamnă că îl puteţi compara cu nuanţele de pe site-ul oficial EBERHARD FABER.

FIMO se mai poate comanda şi de pe site-ul hobbycenter.ro [link aici], doar că aici este mai scump – un pachet de FIMO de 56 de grame [adică aceeaşi cantitate pe care am cumpărat-o de pe mărgelutze.ro cu 6 lei] costă 7,5 lei. Nu am cumpărat de la acest magazin, deci nu vă pot spune cât de repede vă ajunge pachetul. Însă dacă aveţi drum prin Cluj Napoca, puteţi merge direct la magazin ca să cumpăraţi ce vreţi şi nu mai plătiţi transportul.

Cum se foloseşte FIMO?

Pasta de modelare FIMO se întăreşte la cald, ceea ce înseamnă că după modelare, va trebui s-o ţineţi la cuptor, la foc mediu spre mic, aproximativ 10 minute. Pe pachetul de FIMO scrie că se „coace” timp de 30 de minute la 110 grade Celsius. Nu ştiu câte grade sunt în cuptorul meu de la aragazul vechi de 25 de ani, dar am citit pe douămâini.ro că FIMO nu trebuie ţinut mai mult de 10 minute în cuptor, pentru că rişti să te alegi cu FIMO overcooked. Eu am păţit asta, aşa că trebuie să aveţi grijă să nu lăsaţi prea mult jucăriile la cuptor. Albul se transformă în galben, galbenul în maro, pe spate se prăjesc ca o pâine arsă etc. Deci nu vreţi asta.

În cazul în care faceţi un medalion / pandantiv, asiguraţi-vă că faceţi gaura pentru aţă sau pentru bucla metalică înainte de a-l întări. În cazul mărgelelor, vă recomand să le puneţi pe ace cu buclă sau ace „cap”, ca pe nişte frigărui. Atenţie! Din acest motiv, nu trebuie să le coaceţi în cuptorul cu microunde, pentru că obiectele de metal nu au ce căuta acolo!

Eu am folosit două farfurii de tablă pe care am modelat FIMO în forma finală. Apoi le-am băgat cu totul în cuptor; e cam greu să dezlipeşti modelele de pe suprafaţa pe care le-ai lucrat, pentru că rişti să le strici forma. Aşa că trebuie să aveţi grijă şi pe ce lucraţi.

Pasta FIMO se înmoaie ca o plastilină dacă o frământaţi bine. Şi e musai să faceţi asta. Aşadar, se frământă cu încredere, după care se face o sferă. De aici vă descurcaţi cu modelatul ei.

Culorile pot fi amestecate. Cred că ştiţi că albastrul amestecat cu roşu rezultă mov, adăugaţi alb dacă vreţi un mov mai deschis la culoare ş.a.m.d.. Odată ce aveţi forma dorită, o puneţi în cuptor timp de 10 minute şi gata! Aveţi prima jucărie / bijuterie din FIMO. Sper că informaţiile mele v-au fost de folos.

Încă ceva: pentru accesoriile metalice, v-ar fi util un patent cu vârful foarte ascuţit. Eu am mai multe astfel de unelte şi nu a mai fost nevoie să le cumpăr.

Toate astea nu mi-au luat două ore, cum credea o cititoare, ci două zile. Mai ales la început o să pierdeţi destul de mult timp la modelat.

fimo10

Distracţie plăcută!

143 thoughts on “De unde se poate cumpăra FIMO?”

  1. sSsherpishor, ca să le coci fără probleme şi fără să se ardă, iei o tavă pe care pui hârtie de copt. Aşa făceam eu şi nu mi s-a mai întâmplat să se ardă FIMO-urile.

  2. daca poti sa-mi spui unde gasesc FIMO in Cluj-Napoca!!!!Eu sant din cluj si nimeni nu stie[din cunostintele mele]unde as putea gasi produse FINO!!!!! SUPER BLOGUL TAU!!!!!!!

  3. buna !! am citit tot ce ne-ai spus tu despre fimo aici si mi se pare super interesant .as vrea si eu sa incep sa confectionez cercei si alte chestii , dar fimo se gaseste pe net si nu am incredere in comenzile online . am vazut ca ai facut o comanda pe margelutze.ro si vreau sa te intreb daca e d incredere :D:D. si inca o mica mica intrebare :) imi poti spune cu ce sa incep prima data pentru cercei ? ce materiale imi trebuie ? :D multumesc :*

  4. Da, poţi să le coci liniştite, Ella.
    Paula, pasta polimerică e disponibilă în mai multe culori tocmai pentru a nu mai fi nevoie să o pictezi. Teoretic, poţi s-o colorezi cu acrilice, dar eu aş „merge” pe pastă colorată. Nu am încercat să pictez pe Fimo sau Cernit.
    Nikky, comandă cu încredere de pe Internet! Sincer, nu aş mai recomanda mărgelutze, pentru că ultima dată mi-au bulit comanda: în locul culorilor comandate, mi-au trimis culori asemănătoare, fără să-mi facă vreo reducere. Da, m-au sunat înainte ca să mă întrebe dacă e OK să le schimbe, dar eu dormeam la ora aia şi puteau să mă întrebe orice!
    Carmen Cherecheş, nu ştiu să-ţi spun unde găseşti în Cluj. Comandă online de pe ComplexArt, e 100% sigur şi garantez eu pentru si şi seriozitatea lor!

  5. Buna, am patit si eu cum ai spus arata ca o paine arsa cu besici, mi s-a si umflat, scrie ca trebuie lasat 30 de minute la 130 de grade, cred ca se incalzeste doar cuptorul la aceasta temperaura dupa care se stinge. Dati-mi un sfat, pentru mine coacerea a fost ca o explozie…ma gandesc sa mai incerc sau nu.. ca nici nu vreau sa ma trezesc la spital.

    1. Natasha, după mai multe încercărci o să ştii exact cum să coci obiectele din FIMO. Eu le puneam 25 de minute la foc foarte mic, acum mi-am schimbat cuptorul şi nu mai ştiu cum să le coc – nu că aş mai fi făcut ceva din FIMO în ultima vreme…
      Dar ideea este să încerci de mai multe ori şi mai ales să le supraveghezi cât se coc; dacă se ard, data viitoare vei şti să dai focul mai mic sau să le laşi mai puţin.

      1. Buna!De ce dupa ce am copt fimo trandafirul s-a sfaramat?L-am copt prea mult sau prea putin?Imi vine sa arunc tot fimo pe care l-am cumparat…

      2. Narcisa, l-ai copt prea puţin, de-aia s-a sfărâmat. Când e copt de tot, lutul polimeric e în prima fază puţin elastic, dar NU SE RUPE. Trebuia să-l laşi mai mult timp la cuptor, la foc mic-mic.

  6. Buna, Denisa!
    As dorii sa iti cer niste sfaturi in legatura cu pasta fimo. Am putea sa vorbim pe e-mail sau pe mes. Multumesc!
    Cu respect, Bogdan Stan

  7. Va rog sa’mi spuneti exact ce trebuie sa contina un pachet complet pentru un starter.Pachetul sa contina vreo 10 culori,cutere,accesoriile pentru cercei,inele si pandative,etc.Vreau sa fac o surpriza cuiva.Va multumesc

  8. buna. As avea si eu o intrebare: folosesti si un lipici? sau,in momentu cand le pui la cuptor se lipesc singure de suprafata metalica? Multumesc:*

  9. deci cate minute se lasa ca sa nu se arda? si mai e o problema!am aragaz vechi. o prietena a spus la 110 viteza ce e aia foc mare sau mic?

  10. Fimo ieftin, Kit bijuterii handmade. Tortite cercei argintii(50buc.), tortite negre(70), extruder+ 20 matrite, cutite diferite forme(6), inele mari(28), ace cu bucla argintii(250), ace cu bucla bronz(2oo),tortie cercei punct(330), incuietori(155),ace cu punct(76), suport pandant mici si mari(50), pandant oval si rotund(6), inele inima(6), suport bratara(1), ace siguranta brosa(5), zale diferita marimi si culori(820), bilute colorate si metalice, capete sirag mari si mici(520), stoppere matalica negru si argintiu (300), masina fimo, colier memory mare(5), lantisoare argintii, negru si bronz(17 metrii), snur negru faux suede (5m), snururi matase, piele(8 metrii), matrite pentu masina fimo, alte matrite(3), fimo diverse culori si efecte(20 buc), pungi ambalaj bijuterii (350). Le vand cu totul sau pe bucati. Cadou accesolii metalice, margeleplaca faianta(suprafata de lucru) si tava aluminiu pentru copt fimo. Locatie Bucuresti sau oriunde in tara prin Posta Romana/ Curier. Multumesc! 0744472780 Andreea

  11. Dacă sunteți din Cluj găsiți ață cerată la Biju Galaxy în Mărăști în toate culorile și grosimile. Eu am cautat la vreo 8 mercerii și nu aveau decât pe negru și doar acolo am găsit

Dă-i un răspuns lui carmen chereches Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.