Despre părinții toxici

La Webstock, au fost mai multe voci care au criticat (așa, mai voalat) faptul că blogosfera pare să se fi transformat într-una de parenting. Au apărut foarte multe bloguri de parenting. Am opinat și eu că asta e urmarea normală a faptului că bloggerițele de ieri sunt, astăzi, mame.

Într-adevăr, pare să fie o inflație a blogosferei de tip „mămici și pitici, scutece și călcat pe lego-uri, zâna scutecel” etc. Pentru non-părinți, pare un consum inutil de biți; ce să facem noi cu informațiile despre diversificare, colici și dințișori?

Dar pentru părinți?

Eu, una, m-aș bucura dacă părinții s-ar arăta interesați măcar de o mică parte din informația care este disponibilă, astăzi, pe Internet. Când m-a făcut mama, exista o singură carte despre creșterea copilului, chiar și în filmele americane mai recente, viitoarele mame citesc cartea-clișeu What to expect when you’re expecting, un fel de Biblie a părinților. Astăzi este informație cu duiumul și tot după ureche ne creștem copiii…

Sigur, să nu generalizăm, sunt părinți și părinți. Și mulți dintre ei, cu cât sunt mai bătrâni, cu atât sunt mai reticenți la a primi sfaturi de la alții. „Ce, eu nu știu cum să-mi cresc copilul?” sau mai grav, bunicii care se laudă că au crescut x copii „care sunt bine merci”, deci nu au ei nevoie de sfaturi despre creșterea copiilor. A, copiii lor sunt astăzi adulții cu probleme de relaționare, de adaptare, de comunicare, cu tot felul de frici? Nu e vina părinților, ei i-au crescut cum au știut!

Dimineață, în autobuz, o bunică iubitoare, dar autoritară, tot cocoloșea un băiețel amărât, la vreo 6-7 ani. Băiatul era un pic inhibat și un pic copleșit de atenția acordată, încercând de vreo două ori să îi dea buncii la o parte mâna pe care i-o ținea pe umăr.

– Ai văzut ce o pățit Raul? Și-o spart capul și acuma îl doare, l-or dus la spital și l-or cusut doctorii cu ață de-aia! Vezi, dacă nu o fost cuminte și o făcut prostii la bazin? S-o lovit la cap!

Eu deja eram oripilată. De ce ai insista atât cu detaliile? Nepotul femeii știa cine-i Raul și ce pățise, dar bunica voia să fie sigură că bagă spaima-n el și nu va mai face niciodată „prostii” la bazin. Dar a continuat:

– Tu să nu faci așa. Să nu te lovești. Să ai grijă!

L-a mai lăsat un pic și a continuat cu povești despre colegii lui care sunt răciți, dar nu i-a atras atenția că ținea un deget în gură și apoi l-a pus pe bara de la autobuz (unde cred că sunt printre cei mai mulți microbi) și oricum tușeau amândoi, semn că au „cules” o viroză de sezon. Copilul a zis și el ceva, că nu-s toți bolnavi, doar câțiva, dar bunica nu s-a oprit din turuit:

– Și să fii atent la doamna, să nu-mi mai spună iar că nu ai fost atent! Dacă te strigă, te duci la ea, dacă îți spune să închizi ușa, închizi ușa, da? Ai înțeles?

– Da, bâigui amărâtul.

Când șoferul autobuzului a frânat brusc, ne-am mișcat toți ca sardelele în conservă, iar nepoțelul, pentru că nu voia să stea pe scaun, a fost din nou admonestat:

– Vezi, dacă nu vrei să stai jos?! Hai, stai jos!

– Nu vreeeau.

Un sfert de oră a ținut-o așa: din prea multă dragoste, bunica e o teroristă, nu face decât să îl streseze pe copilul ăla, să îi inducă tot felul de spaime. E bine să fie pus în gardă copilul, dar nu cred că trebuie să fie speriat de bombe, că va ajunge un adult vai de capul lui!

Cred că absolut fiecare problemă psihologică pe care o avem astăzi își are originile în copilărie. Ne e frică de întuneric pentru că noaptea era pentru dormit și eram amenințați cu Bau-Bau, Omul Negru sau că ne fură țiganii. Și asta-i doar una… luați o carte de psihologie sau un articol de pe un site de specialitate și vă veți lămuri.

Și când te gândești că oricine poate fi părinte, fără restricție…

__________________________________________________

Vrei să te anunț pe e-mail când mai scriu ceva?

Abonează-te aici:

Foto: Bad parent, de la Shutterstock; autor: Iakov Filimonov

 

2 thoughts on “Despre părinții toxici”

  1. Legat de copilul din autobuz … Din afara lucrurile se vad intotdeauna altfel, asa ca poate nu e bine sa sarim la concluzii. Poate ca bunica facea exces de zel, dar la fel de bine se poate ca ea sa fi stiut cu cine are de a face, si doar sa se fi comportat ca atare.

  2. nu o judeca pe bunica ca repeta non stop,cu copiii nu merge sa spui o data ceva si se intampla. trebuie sa repeti acelasi lucru de mai multe ori in mai multe formulari :)) las’ ca de la prea mult vorbit nu a murit nimeni :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.