Despre tocuri, ţoale şi alte prostii

Niciodată nu mi-a plăcut să mă îmbrac în rochii, fuste, chestii de-astea extrem de feminine. Cu atât mai puţin mă încântă ideea de rochie elegantă, gen Getuţa feşăn dizain.
Dar la sfârşitul acestei săptămâni trebuie să merg la o nuntă şi se pare că nu pot să apar îmbrăcată în blugi. Prin urmare, zilele trecute am purces la cumpărături. Trebuia să găsesc ceva cât de cât elegant, dar în care să pot sta fără să am mâncărimi, timp de mai multe ore. Aşa că am găsit, după multe căutări şi mulţi nervi, că nu-mi place să încerc haine pe care ştiu că o să le port o singură dată, un costum decent. Costum însemnând pantaloni şi sacou, la care voi „asorta” [mda, vorba vine] o bluză simplă de tot.
Partea proastă e că înainte de costum, am cumpărat o pereche de papuci. Dumnezeu mi-e martor că am vrut să îmi cumpăr încălţări cu tocuri, da’ după ce tanti de la Leonardo mi-a spus că nici la cea de-a patra pereche nu are mărimea mea, am renunţat şi am luat primul model care mi-a căzut în mâini şi care exista şi în mărimea 39. Ce era să fac dacă toţi pantofii cu tocuri erau mărimile 36, 37 şi 38? Nu-i vina mea că „trăiesc pe picior mare”, nu?
Revenind… pantofii pe care i-am cumpărat sunt tare simpatici, negri, fără tocuri, fără fiţe, fără briz-brizuri, da’ se pare că nu se potrivesc cu costumul pe care l-am luat. Să nu-ţi vină să…?
E clar, când mergi la o nuntă n-ai cum să te simţi bine… Cred că la a noastră vom impune ţinuta comodă obligatorie! :D

13 thoughts on “Despre tocuri, ţoale şi alte prostii”

  1. lasa ca si eu am 39-40 si asa ma oftic cand imi zice „dar avem 37-38, poate incape piciorul aici”. „da, sigur, daca`mi tai jumate din degetele de la picioare poate!”. deci cu pantofii si eu am aceiasi problema. la hainele de ocazie am fosr 2 rochii in care ma simt bine, in rest sunt niste haine de tortura si sper sa nu se mai casatoreasca nimeni sa ma invite ca in afara de nunta mea alte nunti nu ma intereseaza.
    recomand sa`ti iei o brosa sau ceva mai extravagant la acesorii, ca un costum negru si pantofi simpli e mai mult tinuta de office sau zi cu zi. chair si o pozeta mai deosebita ar merge, ca sa dai un pic de aer festiv tinutei.
    distractie placuta si astept poza cu rochia ta de mireasa!

  2. am aceeasi problema ca si tine, e un adevarat chin sa-mi caut ceva elegant pt ocazii ca cea la care mergi tu. vineri am bachetul si iar o sa fie hell on earth. imi place ideea cu tinuta comoda ;)) i would crash ur wedding if i lived nearby

  3. Am patit si eu la fel tot la Leonardo de curand.. eu avand 39-40.. si balul de final de liceu.. un adevarat chin sa gasesc incaltari.. ca sa nu mai vorbesc de rochie care inca a o corvoada pentru mine.. adepta blugilor si skate shuzilor ;))

  4. Şi eu tot aşa… cu cât mai comode hainele, cu atât mai bine.
    Şi totuşi, trebuie să găsesc pantofi cu toc. Îmi vine să râd şi să plâng în acelaşi timp… nu de alta, dar mă urcasem pe o pereche de pantofi cu tocuri foarte înalte şi abia mi-am menţinut echilibrul. Greu, domn’e, greu!

  5. şi totuşi, îmi aduc aminte cu plăcere când am văzut-o prima dată pe-o prietenă îmbrăcată foarte elegant. ea, care mereu venea comod îmbrăcată, în blugi + tricou, de-odată purta rochie vaporoasă şi pantofi pe tocuri. ce-i drept, mergea de ziceai că e raţă încălţată, da’ a fost senzaţia serii la nunta aia.

  6. Stiu cum e :) Si un sfat ca si eu toata ziua is in papuci de munte/ trakking … daca ajungi prin metro &company sa cauti pantofi cu toc f jos ARA ( cu papagal ca sigla) . Asa mi-am luat eu pentru nunta proprie si au fost excelenti, doar ca s-au largit dupa nunta si nu-i mai pot purta. Eu pe langa faptul ca sunt lata in picior mai am o problema ca piciorul urca gros si abrut in sus de la laba spre glezna si la multi pantofi carnea iese sus inestetic si ma doare. La astia pielea era f moale si veneau in V pe margine avand putin eleastic ce nu se zarea dar isi facea treaba la problema mea. :D Si am si dansat toata noaptea fara probleme ( stii ca am si ceva probleme cu genunchiul..)

    Pana la nunta proprie la ce nunti am mai fost am luat ceva sa se asorteze, am zis ca oricum o sa stau mai putin, nu dansez prea mult si o sa treaca noaptea… wrrrrrong, very wrong… intotdeauna am terminat inlocuindu-i cu cei de acasa/ la hotel cu care venisem pe drum, chit ca erau …. complet innapropriate. Si n-am patit-o numai eu, au patit-o si mirese ce s-au trezit ca cer papucii negri de acasa sau do’soare de onoare ce au dansat in sulapi :P Conteaza nu numai ca sa nu ajungi in situatii din astea dar mai ales sa-ti tihneasca evenimentul in sine atat tie cat si partenerului.

  7. Hai mai ca sunt si pantofiori cu toc foarte jos sau chiar fara toc dar eleganti. Ma rog, nu se potrivesc la orice rochie (tot gasesc eu pantofii aia fara toc ce arata bestial la o rochie lunga :d )dar sunt foarte ok la costume.
    Din fericire eu am aflat ca frate-meu nu se insoara anul asta ci anul viitor, asa ca sper sa gasesc pana atunci ceva comod si bun. Ultima data cand am purtat tocuri a fost in clasa a 12-a, la banchet si m-au durut genunchii vreo 4 zile. Si erau tocuri de 5 cm. :P

  8. mi s-a intamplat cel mai ciudat lucru din viata mea de la pantofii cu toc: am facut febra musculara. am avut un training la care m-am gandit eu sa port pantofii cu toc pe care nu i-am mai incaltat de 2 ani, de atunci fiind vazuta numai in pantofi super comozi si tenisi. eleganta am fost, dar si 5 zile am mers la servici ciudat. concluzie: fara tocuri, iar la nunta am avut si papuci de schimb, de culoarea rochiei.

Dă-i un răspuns lui Winnie Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.