Diacritice.com

Este genul ăla de site pe care ai vrea să-l ții doar pentru tine, de teama de a nu se „strica”. Eu l-am descoperit de vreun an, adică destul de târziu [au fost vremuri când trebuia să pun diacritice unor texte lungi și nu era deloc distractiv].

Ce face Diacritice.com?

Diacritice.com, este un site utilitar, care, așa cum îi spune numele, îți poate transforma un text fără diacritice într-unul cu diacritice, adică scris corect în limba română. Există o limită de 3.000 de caractere, dar dacă ai nevoie să pui diacritice unui text mai lung, rezolvi problema „pe bucăți”.

Pe lângă ajutorul dat în adăugarea diacriticelor în texte, site-ul mai are o secțiune de traducere în și din 23 de limbi.

Cine a creat site-ul și de ce?

Marian Țarălungă, de profesie programator, absolvent al Facultății de Automatică din București. Omul a făcut singur site-ul, pentru că avea nevoie de o astfel de „unealtă” în munca lui. Marian a dezvoltat o mică aplicație care a început să macine texte în căutare de cuvinte și forme de cuvinte. A facut asta timp de vreo două luni (parcurgând inclusiv Biblia). Acum, dicționarul are peste 650.000 de cuvinte, inclusiv nume proprii, și continuă să „învețe” formele corecte ale cuvintelor, pe măsură ce utilizatorii aleg variantele potrivite.

Marian are 30 de ani, lucrează și locuiește în Zürich [Elveția], fiind plecat din țară de mai bine de șase ani. Este singurul care acoperă costurile de întreținere a site-ului, adică găzduirea domeniului și îmbunătățirea dicționarului şi a funcționalității. Veniturile din reclamă abia acoperă costul hostingului, munca de întreținere este o investiție care, deocamdată, nu-i aduce nici un profit.

Din partea mea, jos pălăria și mii de mulțumiri pentru realizarea site-ului! [și pentru interviul acordat prin e-mail unei necunoscute]

P.S. Mă bucur să văd că imaginea cu diacritice făcută de mine a avut atât de mult succes. E mai simplu să cauți pe Google ce-ți trebuie decât să creezi tu, nu? „Imitation is the Highest Form of Flattery”? Nu, toți cei care mi-ați furat poza sunteți niște papagali.

15 thoughts on “Diacritice.com”

  1. Pingback: relansat.ro, de-acum cu diacritice | RELANSAT
  2. multumesc mult, e foarte util mai ales pentru ca mie mi-e cam lene sa scriu cu diacritice, o fac doar atunci cand e musai (proiecte, referate, eseuri pentru scoala).

  3. Toata consideratia si respectul pentru creatorul acestui site, felicitari si cat mai multe realizari profesionale1Eu locuiesc in Germania, limba germana este realmente dificila ,in conditiile in care esti obligat sa o folosesti in cadru oficial, programele de traduceri au probleme cu adaptarea la limba romana si constat ca acest site traduce chiar foarte bine, comparativ ci site-uri cu mari pretentii!Bravo,este unul dintre momentele -din pacate f.rare-in care sunt mandra ca sunt romanca, iar baiatul acesta ma ajuta sa mai uit in ce hal a degenerat poporul roman, in cazul in care nu a fost asa mereu! Ma bucur ca am descoperit site-ul acesta, mi-a atras atenti numele,am o sora Denisa pe care o iubesc,si astfel am aflat despre un lucru atat de interesat si util!Numai bine va doresc!
    Cu respect,
    camelia

  4. Ideea este super tare si siteul chiar functioneaza mai mult decat OK; totusi eu prefer in continuare sa ma abtin de la diacritice.

  5. bună. cea mai simplă metodă de a folosi diacrticele este urmatoarea: control panel,regional and language options acolo selectezi romanian şi gata! tot acolo setezi şi scrii în orice alta limbă doreşti. singurul inconvenient e că se inversează z şi y pe tastatură dar te obişnuieşti repede cu asta.

  6. Unu din site-urile romanesti care merita maxim respect. Si care chiar merita promovat, deoarece chiar este util vizitatorilor sai.

Dă-i un răspuns lui Serginho Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.