Două recomandări de primăvară: Batik.ro şi spray-ul împotriva insectelor şi ţânţarilor, de la Farmec

batikSigur, m-aţi putea contrazice: care primăvară, că deja a venit vara?! De fapt, şi termometrele sau aplicaţiile pentru smartphones mă pot contrazice – temperaturile de zilele astea sunt mai degrabă de vară decât de primăvară. Dar ştiţi că aşa apar virozele şi răcelile? Ne îmbrăcăm mult prea subţire pentru că am aşteptat prea mult să simţim pe piele razele soarelui, dar dimineţile şi serile sunt încă prea răcoroase ca să ne considerăm intraţi în vară.

Eu primăvara şi toamna am mereu cu mine un batic sau o eşarfă. Vara port pe mână un batic micuţ din bumbac, pe care la nevoie îl ud şi-mi răcoresc faţa sau îl folosesc ca să-mi protejez părul de soarele nemilos şi/sau căpşorul de insolaţie. Primăvara şi toamna, când vremea încă este capricioasă, mă feresc de vânt cu ajutorul unor eşarfe. 

batikAm căutat mult timp şi cam peste tot o eşarfă mare, dintr-un material moale şi „prietenos”, dar tot ce am găsit prin staţiuni [la Lacul Roşu am fost pe punctul de a cumpăra una, dar era prea scumpă şi părea destul de fragilă ca să merite banii ăia] sau pe marginea drumului au fost eşarfe aşa şi-aşa. Până la urmă, am primit de la Batik.ro o eşarfă pe placul meu: are aproape toate culorile, se potriveşte la aproape orice ţinută, e mare şi dintr-un material moale şi prietenos.

Nu pot să spun că am purtat-o chiar în fiecare zi de când am primit-o [aş fi vrut să ilustrez articolul ăsta cu poze cu mine purtând eşarfa în natură, în iarba verde de primăvară, dar… n-am apucat să le fac], dar în Timişoara Brands Tour m-a însoţit în fiecare zi.

Dacă vreţi şi voi unul şi vă  grăbiţi, până la sfârşitul lunii aprilie preţurile sunt reduse de la 79,97 lei la 59,97 lei.

Farmec - Spray impotriva tantarilor si insectelorO altă recomandare pentru ieşirile în aer liber pe care sunt sigură că le veţi face zilele astea este spray-ul împotriva ţânţarilor şi insectelor, de la Farmec. Contrar aşteptărilor mele scăzute de la un astfel de produs, miroase chiar foarte bine [seamănă cu un gel de duş pe care l-am avut sau îl am în baie, dar încă nu l-am identificat]. Nu te simţi de parcă te-ai fi parfumat cu… Raid!

Cineva m-a întrebat pe Facebook dacă-i bun şi împotriva căpuşelor; am aflat de la Farmec că îndepărtează toate insectele şi „goangele”, inclusiv căpuşele. Dacă aveţi de gând să petreceţi timp în natură, eu zic că este un „must have” care, la preţul de 9 lei, ne va scăpa de grija enervantelor insecte trezite şi ele la viaţă odată cu venirea primăverii.

4 thoughts on “Două recomandări de primăvară: Batik.ro şi spray-ul împotriva insectelor şi ţânţarilor, de la Farmec”

  1. Am intrat pe situl lor si am vazut modele frumoase, cam cat de mare e pus la gat fara infasurare? Ajung capetele pana in talie? Tu l-ai cumparat sau l-ai primit in cadrul unei campanii de promovare?
    Sunt curioasa :)

Dă-i un răspuns lui adriana Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.