Frecatul mentei, obicei străvechi

Mi se pare foarte interesantă treaba pe care o s-o citiţi mai jos, aşa că mi-am permis să o preiau de la Cora Muntean, pentru că pe Facebook informaţiile utile se cam pierd între poze cu pisici şi statusuri despre mâncare sau sentimente. :)

Frecatul mentei, pe la 1870

a freca mentaUna dintre cele mai cunoscute expresii la români este „a freca menta”, cu înțelesul de „lene, comoditate, muncă în dorul lelii”. Aşa cum se întâmplă de cele mai multe ori în viaţă, expresia de care discutăm conține o parte de adevăr, iar restul – descrierea unui obicei balcanic de a fenta munca, într-un limbaj colorat, cu pierderea în timp a înţelesului original al expresiei în sine.

De fapt, încă din Grecia Antică, exista obiceiul ca masa pe care se servea mâncarea să fie frecată cu frunze de mentă pentru a-i da un miros plăcut şi, probabil, pentru a respecta niscaiva ritualuri precreştine. Răspândirea grecilor în Balcani, mai ales în perioada secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea, au dus acest obicei şi în alte regiuni, inclusiv în București și chiar în Tulcea, unde au existat în permanență comunități puternice ale acestei etnii.

Familiile înstărite de români, în permanență amatoare de rafinamente şi etichete de comportament în societate, au adoptat cu iuţeală acest obicei de a freca masa cu frunze de mentă, care să dea un miros plăcut încăperii şi senzaţia de răcoare pe timpul caniculei verii.

Din acest moment începe modificarea înțelesului expresiei prin faptul că mulți slujitori de casă preferau frecatul meselor cu mentă, ore în şir, în locul muncilor grele precum tăiatul lemnelor, căratul apei etc., de unde şi nemulțumirea stăpânilor gospodăriilor vis-a-vis de slujitorii care se fofilau de la muncile adevărate, preferând să frece mesele cu mentă cât era ziulica de mare. De aici şi până la transformarea unei activități domestice oneste într-una depreciativă, distanţa a fost extrem de mică.

Cu trecerea timpului, lumea bună tulceană şi bucureșteană a renunţat la mesele frecate cu mentă în favoarea fețelor de masă din material textil, mult mai elegante, copiind astfel moda occidentală. Exprimarea „a freca menta” a persistat însă sub forma ei colorată, specific balcanică, cu înţelesul de a trage chiulul de la muncă, dar o dată cu scurgerea anilor, prea puţini mai aducându-şi aminte sau ştiind adevăratul sens al acestor cuvinte.

Grecii mai aveau obiceiul ca după o orgie care dura o noapte întreagă, a doua zi să poarte o coroniță făcută din frunze şi flori de mentă, pentru a-şi alunga mahmureala şi trezi mintea.

12 thoughts on “Frecatul mentei, obicei străvechi”

  1. :) Chiar nu stiam de unde vine expresia asta. Sa stii ca aici la noi la servici o folosim destul de des :)) Poate acum, o sa le dau si explicatia colegilor care freaca gresia cu menta uneori.

  2. Nici eu nu ştiam explicaţia expresei, şi mulţumim de informaţie. Pe multe nu le ştim, de exemplu mă gândeam de unde-o veni „de florile mărului”? În altă categorie intră „dar din dar se face rai” despre care am înţeles că a pornit de la dar din dar se face rar, adică exact sensul opus.

  3. Bucuresti, Tulcea nu sunt in Balcani. De fapt nicio parte a Romaniei nu e in Peninsula Balcanica, muntii respectivi nu taie teritoriul nostru.

    Noi suntem in regiunea Carpatica. :)

Dă-i un răspuns lui Mihaela Dămăceanu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.