Nu am suferit niciodată de gastroenterocolită acută [o afecţiune infecţios inflamatorie a intestinului, caracterizată prin apariţia diareei alături de alte semne clinice: febră, anorexie, vărsături, stagnarea ponderală, colici abdominale – sursa], dar undeva, prin arhivele cabinetului medical din cadrul liceului la care am fost, există o fişă medicală cu numele meu pe care afecţiunea asta apare de foarte multe ori.
Care-i explicaţia? În încercarea de a obţine o scutire [adeverinţă medicală] pentru câteva zile, o colegă s-a prezentat la cabinetul medical cu ochii mici şi lucioşi şi ţinându-se de burtă, iar doctoriţa i-a pus imediat diagnosticul: gastroenterocolită acută, tratabilă nu-mai-ştiu ce medicamente şi mai ales repaus la pat, timp de două-trei zile. Nefiind egoistă, colega mi-a explicat şi mie cum să fac să par bolnavă, ca să putem chiuli împreună.
Aşa că după câteva ore m-am prezentat şi eu la cabinet, după ce în prealabil mă frecasem cu mâinile la ochi şi „prezentând” o faţă de om chinuit de durere. Nici nu a fost nevoie de prea multă putere de convingere, pentru că doctoriţa avea de consultat destui elevi în fiecare zi şi nu putea să-i aloce fiecăruia prea mult timp. Câteva întrebări şi-o apăsare pe burtă mai târziu, ieşeam victorioasă din cabinet cu adeverinţa medicală în mână şi diagnosticul de gastroenterocolită acută.
Sunt convinsă că există boli mult mai uşor de mimat, dar dacă am văzut că asta a prins şi a fost uşor de „jucat”, am continuat să mă prezint la cabinet, o dată la câteva săptămâni sau luni, cu aceleaşi simptome şi de fiecare dată obţineam acelaşi diagnostic şi mai ales sfânta scutire.
După vreo şase sau şapte episoade de enterocolită acută, săraca doctoriţă a început să se îngrijoreze, aşa că mi-a spus: „Tu, fată dragă, tu nu ai ceva la stomac? Nu vrei să te trimit la spital, să-ţi faci nişte analize?”. Aoleu! Ce spital, ce analize, când eu n-aveam nici pe naiba, singura boală de care sufeream era chiulangită acută cu tendinţă de cronicizare!?
Aşa că am lăsat-o mai moale cu gastroenterocolita acută, dar cum spuneam la început, dacă vreodată o să caute cineva prin arhivele cabinetului medical cu pricina, sigur apar ca o persoană cu stomacul sensibil.
Vă aştept şi mâine cu vitamina H.
Am „avut” aceeasi afectiune in liceu. :))
Eu chiuleam pe fata, ca am avut o doctorita foarte draguta si impartea scutiri una,doua.
In rest ma aveam bine cu profi si mai imi motivau absentele asa, ca eram draguta si cat de cat silitoare.
„Afectiuni” din astea sa tot ai :))