HTC „Recomandat de…”

Despre ideea foarte tare a celor de la HTC am aflat azi, via e-mail. Compania va implementa la nivel global strategia integrată de marketing „Recomandat de”, care plasează puterea în mainile utilizatorilor. În centrul acestei strategii se află decizia ca de acum înainte HTC să folosească în reclamele pe care le realizează numai utilizatori reali, care folosesc telefoanele HTC, mizând pe ideea că experienţele personale pozitive conduc către recomandări de cumpărare.

Mie mi se pare o idee genială! Decât să plăteşti o vedetă – de carton sau nu – ca să-ţi endorseze produsul, mai bine alegi un fan, un om care chiar îţi iubeşte brandul, care nu trebuie să-şi înveţe replicile înainte de a le spune, pentru că el ştie deja ce poate să facă produsul tău, îi place, îl foloseşte. Apropo, Danone face deja chestia asta cu Activia – femeile care apar în reclamele lor sunt consumatoare de iaurturi Activia, iubesc aceste produse şi sunt sincere în reclame. 

Pentru noua campanie, HTC a provocat doi fotografi amatori să realizeze prima şedinţă foto produsă în timpul unui salt cu paraşuta, imaginile fiind surprinse cu ajutorul unui telefon din gama HTC One. Astfel, în centrul celui mai nou spot TV se află doi utilizatori şi experienţele lor personale. Campania va rula în 40 de ţări, iar protagoniştii acesteia, Nick Jojola şi Tony Mac, suni fani HTC pasionaţi de fotografie. Neavând experienţă în realizarea de fotografii pentru reclame sau în sky-diving, cei doi au acceptat provocarea de a capta imagini specifice unei şedinţe foto de modă la o calitate superioară în timp ce se aflau în cădere liberă, la o viteză de 200 km/h. Această campanie unică le-a oferit celor doi o experienţă personală de neuitat, dar a creat şi o demonstraţie reală de produs.

  

Spotul a fost filmat în Arizona, la răsăritul şi apusul soarelui, pentru a evidenţia funcţiile şi capacitatea de captare simultană a imaginilor foto şi video a noilor telefoane din seria HTC One.

Testările de produse şi previzualizările vor fi elementele principale pentru determinarea şi colectarea acestor recomandări de la utilizatorii din cele 40 de ţări care vor fi invitate să ia parte la acest proiect. Mai mult de 1.000 de telefoane vor fi oferite fanilor HTC, consumatorilor şi liderilor de opinie pentru a le testa înainte de lansarea în magazine. Acestea se vor realiza prin intermediul activităţilor de comunicare digitală şi a relaţiilor publice care îi vor determina pe participanţii invitaţi să-şi exprime experienţele prin intermediul canalelor de social media, prin PR sau prin comunicarea orală.

La punctele de distribuţie, strategia „Recomandat de” va fi implementată prin intermediul personalului şi a recomandărilor consumatorilor. Cumpărătorii vor fi impulsionaţi să testeze ei înşişi seria HTC One şi recomandările lor vor fi colectate pentru a fi împartășite altor consumatori şi luate în considerare de aceştia în momentul cumpărării. Textele utilizate pentru aceste puncte se vor centra pe ideea de experienţă personală, creată pentru a oferi o invitaţie clară consumatorilor şi vânzătorilor astfel încât să-i determine să testeze produsul ei înşişi.

Sper că în viitor tot mai multe companii se vor axa pe consumatori, pe fanii produselor lor, şi se vor gândi întâi la aceştia pentru reclame şi abia apoi la vedete plătite cu bani grei. Bravo, HTC! Me gusta!

3 thoughts on “HTC „Recomandat de…””

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.