Nu e un secret că iubesc ploaia. Când mi-am făcut primul cont pe Twitter, mi-am zis @raingirl – trebuia să găsesc un username care să mă reprezinte şi nu voiam să-mi folosesc numele, nici eu nu mai ştiu de ce.
La noi în judeţ e ceva cod colorat de ploaie, chestie care pe mine mă bucură. De la amiaz plouă încontinuu. Am mai spus-o: mă enervează prezentatorii de la meteo care anunţă „vreme urâtă” atunci când urmează să plouă. Păi ce, mă Busu, eu ţi-am zis ţie vreodată că nu-mi plac costumele tale colorate? Tu de ce-mi spui că vremea care-mi place mie e urâtă?
Habar n-am de unde mi se trage dragostea asta pentru ploaie. Ştiu sigur că, în copilărie, apartamentul din Orăştie în care am crescut avea la dormitor pervaz din tablă. Doamne, şi cum sunau picăturile de ploaie care cădeau pe tabla aia! Era de vis să poţi dormi în voie când afară se „rupeau norii”. Poate de atunci asociez statul în casă, la căldurică, atunci când afară plouă, cu o stare de bine. Era bine şi e bine şi acum, dar nu mă deranjează deloc dacă sunt în maşină când plouă [cam greu să te bucuri de ploaie când te chinui să vezi în faţă, dar dacă stai în dreapta şi conduce altcineva, e OK] şi nici dacă mă udă, vara. Toamna nu mai e aşa de distractiv.
De atunci n-am mai avut tablă la geamuri, dar cineva s-a gândit să acopere intrarea în scara blocului în care stau acum cu o bucată mare-mare de tablă. Şi iarăşi e bine, dar e bine mai mult pentru cei care stau la parter, eu o aud doar dacă stau cu geamul deschis – şi toamna nu prea poţi să stai cu geamul deschis, că-ţi plouă rece în casă.
Ce-am vrut să zic: când o să mă mut la casă, o să-mi fac toate pervazurile din tablă, în aşa fel încât să aud CLAR de fiecare dată când va ploua.