„În loc de rest, Doktor Mom”

La Farmacia Tacomi din centrul Devei, din păcate singura la care găsesc nişte „bandelete” pentru aparatul de măsurare a glicemiei, preţurile se modifică în funcţie de cheful vânzătoarelor. Dacă în urmă cu câteva luni, o bandeletă costa 2,5 lei, în urmă cu vreo două săptămâni costa 4 lei, iar astăzi am cumpărat cinci bucăţi cu 25 de lei. De fapt, vânzătoarea mi-a cerut „două sute douăzeci şi cinci de mii”, iar când a văzut că-i plătesc cu o hârtie de 100 de lei noi, s-a răzgândit şi mi-a „încasat” 25 de lei noi, adică două sute cincizeci de mii de lei vechi. Oricum ar fi, vânzătoarea nu era foarte hotărâtă cu privire la suma totală pe care să mi-o ceară. Mi-a dat, aşadar, restul de 75 de lei, după care a plecat. Am aşteptat cuminte să se întoarcă şi i-am cerut bonul de casă. Pe acesta scrie „Medicamente: 1 x 25”.

Oare ce părere are cel sau cea care face contabilitatea acestei firme despre faptul că un produs care costă – teoretic – cinci lei nu este bătut cum trebuie în casa de marcat, adică 5×5=25, ci 1×25=25? Dar Garda Financiară i-o fi vizitat vreodată?

Şi acum, bomboana de pe colivă: cât am aşteptat după amărâtul ăla de bon, am citit, pe o cutie de „ceva” Doktor Mom, următorul îndemn pentru farmacişti: „În loc de rest, oferă Doktor Mom!”. V-am spus eu că guma Orbit e so last year!

9 thoughts on “„În loc de rest, Doktor Mom””

  1. E foame mare … in bucuresti nu le merge asta, noi bucurestenii suntem mai cu tupeu si nesimtzitzi si le zicem de la obraz, facem scandal etc. Ardelenilor le trebuiesc 2-3 ore pana sa se prinda ca au fost pacaliti.

  2. Danny, înţeleg că vrei să fii ironic, dar:
    – foloseşti o adresă de e-mail falsă, ceea ce mă duce cu gândul la faptul că nici tu nu exişti, de fapt;
    – ţi-am permis destule răutăţi, asta e ultima.

  3. [îţi povestesc aici deşi ar trebui să povestesc la articolul pe care l-ai linkuit la sfârşit:]
    Merg într-o noapte la plimbare şi-mi iau de la un non-stop, o doză de suc care costa 2 lei şi 30 de bani şi în loc de rest (de la 5) primesc 2 lei şi o gumă (super!)… no whatever… Înghit şi plec…

    Peste vreo juma de oră mi-e iar sete şi cum stau în oraş mic în jumatea aia de oră am făcut o tură de oraş, aşa că ajung în magazinul şi în faţa vânzătoarei de acum jumătate de oră: un suc… 2 lei 30… Pun EXACT ce mi-a dat rest, pe masă: 2 lei şi-o gumă… Ea mă întreabă cu greaţă: „ce-i asta?”…”restu care l-am primit de la dumneavoastră”… „îţi baţi joc de mine?” … au mai fost câteva replici dar n-am mai avut chef s-o conving pe retardată că banii sunt nişte hârtii la care noi le dăm valoare; ea transformând guma în monedă universală de schimb… Eram cu sucul în mână aşa că am ieşit din magazin; a strigat după mine da nu m-am întors… Să mă dea în judecată :P !

    Încearcă şi tu să cumperi o pâine cu cele 2 gume, un pachet de şerveţele şi 2 pungi de seminţe :))

  4. 1. Doktor mom sunt pastile de supt pentru gat. Noi n-avem in farmacie si cred ca nici n-o sa avem vreodata daca astfel de campanie au. Pai toata lumea stie ca-i ilegal sa dai produse de rest, cum sa ai un asemena slogan?!?
    2. Ce fel de bandelete folosesti, mama, de sunt 225 ron setul de 50??? Intre noi fie vorba, nu-i chiar corect sa ti le dea la bucata.
    3. Pe bon trebuie sa stea scris denumirea produsului si cantitatea (spre exemplu in cazul tau 5/50 sau 0.1, depinde de soft-ul de calculator si de casa de marcat). Ala cred ca a fost un bon batut de mana pe casa de marcat, e caz de amenda mare de la fisc.

    Vai de capul meu! Adica vai de capul nostru! Ca de-aia are lumea impresia ca suntem niste smenari fara scrupule….

  5. Farmacia aia e a mamei unei cunostinte de-ale mele, si nu vreau sa-ti zic ce tupeu jegos are tipa (fiica), asa ca nu te mira. Sincer, dupa calculele mele, s-ar putea ca chiar ea sa te fi servit, ca evident ca a terminat Farmacie. Asa ca…bucura-te ca ai primit, totusi, bon :P

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.