„M” de la marţi

Am mai scris eu un articol despre nimic ziua de marţi în care am explicat cât de mult „iubesc” ziua asta… n-o fi foc dacă mai scriu unul, mai ales că de când am tot schimbat structura link-urilor, nu-l mai găsesc. Azi – bine, ieri, dar o să public articolul ăsta cu data de 5, chiar dacă suntem în 6 a şasea – am avut o zi de marţi specială, presărată cu un coşmar. 

Codul galben e de vină! Am început ziua la ora 9 şi-un pic, după patru ore şi-un pic de somn, pentru că la 11 trebuia să fiu la dentist. N-am apucat să vă povestesc despre dentistul la care merg acum şi care-i pur şi simplu bestial, dar o să revin cu un articol, că-l merită. Eram atât de adormită pe la 10 jumate că nici nu mai ştiam dacă trebuia să fiu la dentist la ora 11 sau la 12; subconştientul îmi spunea că mai am o jumătate de oră, dar o parte a minţii îşi dorea din tot sufletul [sic!] să fiu programată la 12 şi să mai prind o oră de somn. N-a fost să fie, am ajuns la cabinet la ora 11 şi nu m-a trimis acasă, semn că fusesem programată la ora aia.

Până pe la 2 PM am fost ca teleghidată, aşa că în câteva minute am închis geamurile, am tras draperiile, am oprit toate sursele de zgomot şi am adormit. Afară era deja prăpăd, codul galben îşi intrase în drepturi. A fost cel mai dulce somn de anul ăsta, tocmai pentru că a fost „furat”. Anul trecut am mai făcut o treabă de-asta: simţeam că o să leşin de somn, aşa că mi-am luat catrafusele, am venit acasă, am dormit vreo două ore şi m-am întors la muncă de parcă aş fi dormit o noapte întreagă.

Eu nu dorm ziua. Adică mă culc pe la 3-4-5-6 dimineaţa şi dorm până pe la 11 atunci când am treabă şi 13-14-15 atunci când nu am, dar mi se întâmplă foarte rar să mă culc după-amiaza şi să dorm două ore pentru ca apoi să mă reapuc de treabă. Îmi amintesc că aveam cinci ani când ai mei m-au lăsat într-o vară la bunici şi bunică-mea tot încerca să mă culce „de-amiaz'” şi eu muream de ciudă când îmi spunea că TREBUIE să dorm ÎN MIJLOCUL ZILEI! Şlapi de fucking casă!!!

Şi totuşi, există câteva foarte rare ocazii în care oboseala mă doboară şi pur şi simplu simt că un somnic cât de mic mă va repune pe picioare. Aşa s-a întâmplat azi, când am dormit de la 14 şi-un pic până la 16 şi-un pic. Chiar dacă am avut un coşmar foarte, dar foarte amuzant [pe cuvânt că există şi aşa ceva, râdeam când m-am trezit, poate şi de bucurie că a fost doar un vis] şi m-am trezit leoarcă, mi-am continuat ziua mai fresh decât dacă aş fi dormit opt ore şi alea pe timp de noapte, că am auzit eu că somnul de noapte ar fi cel mai sănătos. Nu pot să confirm, întrucât mi se întâmplă rar să adorm înainte de 2 sau 3, dar dacă toată lumea spune că-i aşa, aşa o fi.

De la 17 la 18 şi-un pic am fost la şcoală, apoi la muncă şi iată-mă scriind despre destul de plictisitoarea mea zi de marţi, dar care a fost salvată de un somn dulce.

Ar trebui să încercaţi şi voi treaba asta, dacă aveţi posibilitatea – să învingeţi cea mai scârboasă zi de muncă trăgând un scurt pui de somn. Am dormit şi la birou, o dată pe canapea – în vremea când aveam aşa ceva -, o dată pe fotoliu şi o dată de-a dreptul cu capul pe birou, cu muzica dată tare în boxe. Nimic nu mă opreşte atunci când trebuie să dorm!

5 thoughts on “„M” de la marţi”

Dă-i un răspuns lui Piese auto Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.