Nevoia de absolut

ABSOLÚT, -Ă, absoluți, -te, adj., adv. […] II. Adv. (Servește la formarea superlativului) Cu totul, cu desăvârșire; exact, întocmai, perfect. Argumentare absolut justă. ◊ (Întărind un pronume sau un adverb negativ) N-a venit absolut nimeni.

Atâta ne mai place să-l folosim, mamă, mamă! În ziua de azi, nici o relatare nu-i completă dacă nu conține măcar un „absolut”. Grădina era absolut superbă, tipa este absolut senzațională, mașina e absolut frumoasă, avea o casă absolut frumoasă, trupa X a cântat absolut bestial, și superlativul superlativelor își face apariția atunci când ceva este absolut desăvârșit. Aveți cuvântul meu că am auzit-o și pe asta! Așa cum am mai auzit și „[…] era doar această întrebare, absolut jurnalistică„.

Ce se întâmplă cu noi, de nu mai putem fără absolut? Să fie teama că nu ne vor crede interlocutorii sau ascultătorii dacă nu subliniem frumusețea, bestialitatea [hehehe], superbitatea ș.a.m.d. cu acest adverb?

De fiecare dată când vă folosiți de adverbul „absolut” ca să subliniați ceva, un dicționar face combustie spontană și moare!

UPDATE: Andreea Esca, despre salariul ei: „Am un salariu absolut decent„. Yay!

16 thoughts on “Nevoia de absolut”

  1. La fel de folosit e si genial, de isi pierde cu tot genialitatea orice lucru la care il alaturam…
    Asta este, invatam cuvinte tari si le folosim pana se subtiaza

  2. Pingback: Bucureşteancă pentru o zi « Denisa Bârgău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.