Numele de familie

Un articol cu fapte reale, despre condiția femeii divorțate și „egalitatea” de care nu are parte în relația cu statul, spre deosebire de bărbat, care poate dispune de numele său de familie.

Într-o sală de tribunal, secția I Civilă, mai multe persoane își așteaptă rândul la judecată. Pe ultimul rând stau două persoane, la o oarecare distanță una față de alta. Femeia își aranjează fusta ușor, își trece nervoasă mâna prin părul saten și cârlionțat și privește pe furiș la bărbatul de lângă ea. Știe că urmează ei imediat. Cazul din față e pe final. În câteva minute se dă decizia definitivă. 

Amendă. Se uită la femeia care a venit să pledeze singură, la fel ca ea, cum stă în picioare, în fața judecătorului, cu umerii ușor lăsați din cauza sarcinii care pare să o apese destul de tare. Fusese prinsă cu mașina staționată într-un loc nepermis, lângă o piață, de 8 martie, oprise pentru 3 minute pentru ca soțul ei să îi cumpere apă, căci i se făcuse rău. Din poză se vedea că femeia rămăsese în mașină.

Gardienii publici au făcut poză autoturismului celor doi soți pe locul nepermis și acum trebuiau să plătească o amendă de câteva sute de lei, aproape 1000, cu tot cu cheltuieli de judecată și penalități. Gardienii care i-au amendat au motivat că de fapt opriseră să îi cumpere bărbatul flori, căci era 8 martie.

Gata, urmează ei.
– Bună ziua!
– Bună ziua!
– Reclamanta apelantă, Mioara Jurca prezentă?
– Prezentă.
– Pârâtul intimat Flaviu Jurca prezent?
– Prezent.

Grefierul de ședință prezintă scurt referatul cauzei din care reiese că reclamanta apelantă Mioara Jurca a formulat un apel împotriva sentinței pronunțată de judecătorie în contradictoriu cu pârâtul intimat Flaviu Jurca având ca obiect divorț. La sfârșitul referatului intimatul a depus la dosar întâmpinarea , la care a adăugat și o adeverință emisă de Ministerul Finanțelor Publice din care reieșea că este în funcția de comisar superior. Nimeni nu i-a cerut asta, a ținut el să se știe. Și să fie și dovadă scrisă.

Cercetarea judecătorească începe cu interogarea pârâtului intimat trecând prin toate procedurile standard. La sfârșit, domnul Flaviu Jurca dorește să facă câteva precizări.

– Onorată instanță, domnule judecător, vreau să înțelegeți că eu sunt de acord cu desfacerea căsătoriei, dar nu sunt de acord ca fosta mea nevastă să își păstreze numele de familie dobândit în urma căsătoriei. Deci sunt de acord, cu ce am spus, cu divorțul amiabil, oricum suntem separați de doi ani. Fiecare și-a văzut de viața lui, împărțim bunurile prin înțelegere comună, copii nu avem, n-am nici o problemă cu asta, dar nu doresc să-i las numele meu.

– Prezentați motivele pentru care refuzați reclamantei această cerere. A adus prejudicii morale sau de imagine?

– Motivul este că nu doresc acest lucru. Pur și simplu. Nu doresc, înțelegeți? Este numele meu și nu mai vreau ca această femeie să îmi poarte numele. Eu sunt comisar superior, mă știe foarte multă lume. Mi-am purtat mereu numele cu onoare. Acesta este numele de la tatăl meu. Are și ea numele de la taică-su, să rămână cu numele de la taică-su. Legea este de partea mea, nu sunt obligat să îi las numele meu. Nu avem copii minori, nu afectează copiii acest lucru. Că va trebui să își schimbe ea specimene de semnătură sau să adauge alte acte când dorește o angajare, nu consider că e sfârșitul lumii. De unde știu eu în ce anturaje va intra. Viața mea poate fi afectată și numele știrbit. Nu mai e lângă mine să știu ce face.

– Domnule Jurca, vă rog să luați loc. Am luat la cunoștință motivele invocate. Îi dăm cuvântul reclamantei apelante Mioara Jurca.

– Onorată instanță, domnule judecător, am cerut desfacerea căsătoriei pe motiv de incompatibilitate. Suntem căsătoriți de 18 ani, dar de doi ani stăm separați. Nu ne mai înțelegem de multă vreme, vedem viața diferit, copii nu avem. Dar vă rog să mă înțelegeți, am acest nume de 18 ani, am o serie de diplome pe acest nume, după cum puteți vedea probele la dosar. Sunt o persoană onorabilă, sunt consilier juridic. Lucrez și la o fundație de binefacere pentru copii, sunt implicată social și faptele mele nu au cum să îl afecteze negativ pe fostul soț și să îi știrbească numele. Toate actele făcute sub semnătura mea sunt sub numele de Jurca Mioara. Am la bănci și la trezoreria statului specimen de semnătură. Eu dacă revin la numele de fată, Farcaș, voi fi nevoită să demonstrez de fiecare dată că sunt eu și nu altă persoană. Uitați, eu doresc să plec din țară, să mă angajez. Pentru asta e nevoie de o mulțime de acte justificative. Și cheltuieli în plus, de fiecare dată. Toate diplomele mele sunt pe numele Jurca Mioara. Solicit desfacerea căsătoriei prin acordul părților și păstrarea numelui dobândit în urmă căsătoriei, acela de Jurca, fără cheltuieli de judecată.

– Doamnă Mioara Farcaș, articolul 40 din Codul Familiei stipulează clar că vă puteți păstra numele dobândit prin căsătorie numai cu acordul soțului sau dacă există motive temeinice. Motiv temeinic înseamnă să vă câștigați existența de pe urma numelui, dar nu sunteți persoană publică, nu sunteți consacrată științific sau artistic cu acest nume. Nu este cazul, deci nu vi se aduc prejudicii morale sau de imagine. Schimbarea specimenului de semnătură este o procedură simplă și nu vă aduce prejudicii.

– Domnule judecător, dar de 18 ani mă identific cu acest nume. Asta nu contează? Am luat numele soțului pentru că așa este obiceiul. Așa face orice femeie când se căsătorește. Dacă nu i-aș fi luat numele s-ar fi simțit jignit. Ar fi spus că nu îl respect. Eu consider că este o umilință pentru mine să trebuiască de fiecare dată să îmi justific numele în fața oricui. E ca și cum aș urla în gura mare că am divorțat. Nu considerați că trec oricum prin destule traume cu divorțul? Cum nu e prejudiciu moral și de imagine să trebuiască mereu să mă expun la întrebări stânjenitoare.

– Doamnă, așa spune legea. E scris clar.

– Dar legea lasă la decizia instanței ce înseamnă motiv temeinic. Deci dumneavoastră, domnule judecător puteți să considerați că este un motiv temeinic umilirea unei femei.

– Nu sunteți cu nimic umilită, doamnă Mioara Farcas. Neobligată de nimeni v-ați dat acordul să luați numele soțului la încheierea căsătoriei.

– Și acum împotriva voinței mele mi se ia acest nume cu care am ajuns să mă identific după 18 ani. Este o viață de om, domnule judecător!

– Îmi pare rău, doamnă. Așa scrie în lege. Eu sunt aici să reprezint legea. În lege scrie clar că trebuie să existe acordul soțului. Nu aveți acordul soțului și nici motive temeinice nu există să păstrați numele.

Instanța, pentru aceste motive în numele legii hotărăște:

Dispune desfacerea căsătoriei încheiată între părți și trecută în registrul stării civile;
Dispune ca reclamanta să-și reia numele avut anterior, acela de „Farcaș”.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Definitivă.

Cu recurs în 30 de zile de la comunicare.
Domnul Flaviu Jurca și doamna Mioara Farcaș au ieșit pe ușă, păstrând o oarecare distanță. Bărbatul pășea bucuros pe culoar apoi coborî sprinten scările.

Prin geamuri răzbătea căldura lunii mai, iar câteva raze trecură ușor peste părul castaniu al femeii, aprinzându-i culoarea spre roșcat, în timp ce ea se oprise puțin să își caute telefonul în geantă.

Scris de Adina Ștefănescu. Foto: Name, de la Shutterstock