Paradoxul concediului de odihnă

După 11 luni de muncă asiduă neîntreruptă, orice angajat merită să se odihnească puţin, ca apoi s-o ia de la capăt, cu forţe proaspete. De aceea, fiecare angajat [legal] cu contract de muncă beneficiază de 21 de zile de concediu de odihnă.

Şi ce face angajatul? Merge la munte, la mare, în ţări străine, vizitează oraşe pe care nu le-a mai văzut, se întâlneşte cu oameni pe care nu i-a mai văzut de mult, călătoreşte etc, iar după cele 21 de zile de presupusă relaxare, se întoarce la muncă, unde colegii îl aşteaptă cu braţele deschise şi mai ales cu foarte multe lucruri de făcut, pentru că, nu-i aşa?, omul e odihnit. 

Cine a gândit sistemul ăsta nu l-a gândit prea bine. Cred că fiecare om are nevoie, după concediu, de o perioadă de odihnă şi reacomodare. Nimeni nu vine din concediu odihnit, relaxat şi gata să înfrunte orice probleme apar la locul de muncă. Cu toţii ne întoarcem la muncă mai obosiţi decât am plecat, aşa că avem nevoie de înţelegerea colegilor. Nu spun că după o lună de concediu n-am mai ştiut combinaţiile de taste folosite pentru Photoshop şi QuarkXpress, dar pur şi simplu mi-a fost greu să mă reobişnuiesc cu ideea că trebuie să mă trezesc şi să fiu undeva la ora H, să fiu amuzantă în fiecare luni [am o rubrică pentru care trebuie să-mi aduc umorul de-acasă şi pe care o scriu lunea…] şi aproape că uitasem cum e să ai şef. Da, şi eu am un şef!

În final, fac un apel către toţi şefii care mă citesc: fie-vă milă de angajaţii întorşi din concediu! Fiţi convinşi că niciunul dintre ei nu se întoarce la muncă odihnit şi cu chef de lucru.

sursa imaginii

12 thoughts on “Paradoxul concediului de odihnă”

  1. Buna seara ,
    Ma iertati ca va deranjez asa de tarziu cu acest e-mail.Vin cu rugamintea la d-voastra sa publicati un articol umanitar despre fetita mea Leontina Nicoleta.Pana acum a publicat ziarele Jurnalul National,Libertatea, Gazeta de Sud, Ziarul Lumina si sau alturat si alte site-uri si bloguri.Dar ne dorim sa luptam in continuare pentru fetita noastra pentru a strange banuti necesari interventiei chirurgicale la ochi.Iar suma stransa pana acum nu este de ajuns pentru a o opera.Si nu dorim sa ne blocam aici.Doar cu sprijinul d-voastra cresc sansele pentru a strange suma necsara de 35.000 de euro in acest pret incluzindu-se operatia si restul cheltuielilor aferente vize,transportul si controalele aferente dupa operatie.

    Despre Leontina mai multe informati le gasiti pe:http://leontinanicoleta.blogspot.com/

    Va rog frumos sa-mi lasati un e-mail la adresa [email protected] daca puteti scrie un articol!
    Va multumim anticipat!

  2. daca e sa plec in concediu nu ma intorc de pe drum duminica seara si luni ma duc la lucru, ci imi planific timpul astfel incat sa las macar 3 zile pentru despachetat, spalat si calcat haine, acomodat, etc.

  3. Poi nu te pune nimeni sa umblii o luna prin lume. Mergi si tu 2 saptamani si pe urma te intorci si de odihnest! :)))
    Mie de vreo 3 ani imi plac mai mult vacantele farmitate. Anul trecut am luat 3 saptamani separate si restul doar ca zile. E fain ca poti merge undeva in weekend, iti iei o Vineri libera si mergi undeva, intr-un oras nou. Ba de multe ori am avionul inapoi Luni dimineata si merg direct la munca. Orice sacrificiu, doar pentru a calatorii! :)

  4. Deci in principiu avem nevoie de mai multe zile de concediu :D, dar cand ai 1 sapt de concediu incerci sa profiti la maxim si te intorci la munca poate chiar mai obosit….apropo nu am mai avut concediu de peste un an… :(

  5. Am petrecut ultimul concediu reamenajand casa, muncind cot la cot cu sotul si copilul de dimineata pana seara. Abia asteptam sa se termine concediul, sa ajung la serviciu, sa ma odihnesc. :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.