Cum poți fi despăgubit în urma unui accident rutier? (P)

Dacă ai fost victima unui accident auto sau dacă o persoană dragă ție și-a pierdut viața în urma unei astfel de tragedii, trebuie să faci toate demersurile legale necesare pentru a beneficia de despăgubirile aferente daunelor materiale și morale provocate. 

Înainte de orice demers, este important să fii informat, să fii la curent cu prevederile legale pentru a acționa cât mai corect, conform legii. Iată care sunt criteriile și factorii de influență în ceea ce privește acordarea despăgubirilor în caz de accident rutier!

Consistența, validarea și veridicitarea probelor

Desigur, ca în cazul oricărei alte fapte ilegale ce urmează să fie achitată conform prevederilor legislaționale, probele, dovezile reprezintă elementul cheie în găsirea unei rezolvări și a unei sentințe corecte. Acestea trebuie să fie cât mai concludente, veridice și valabile, astfel încât să reprezinte argumentele perfecte pentru stabilirea unei rezoluții cât mai corecte, concrete și coerente. Fii tot timpul la curent și citește toate informațiile de aici pentru a ști la ce să te aștepți într-o astfel de situație!

Existența termenului de culpa comuna

Acesta este unul dintre factorii decisivi pentru stabilirea valorii materiale a despăgubirilor aduse de către partea vinovată. Atunci când se demonstrează că, în anumite circumstanțe, și victima poartă o parte din culpă, întrucât nu a acționat corespunzător, instanța judecătorească va stabili astfel cuantumul compensației aduse de către victimă. Dacă îți dorești să fii informat, click pe link pentru a afla mai multe detalii legate de acest subiect.

Experiența și pledoaria avocatului

Un avocat de succes, care se dedică meseriei și profesiei sale și care, mai presus de orice, își dorește să facă dreptate, poate reprezenta un factor important pentru soluționarea cât mai rapidă și eficientă a unei astfel de situații delicate, tensionate pentru ambele părți implicate în proces.

Competența instanței judecătorești

Conform legislației în vigoare din România, un judecător este delegat pentru un caz și stabilește o anumită sentință, având în vedere probele aduse, dar și deliberarea după libera consimțire de practică. În cazul în care instanța judecătorească a decis o sumă mai mică decât ar fi trebuit, un alt judecător ce ar putea prelua cazul, cel mai probabil ar avea o practică diferită și un rezultat diferit. Așadar, și acest factor este destul de decisiv, chiar dacă nu este unul ce poate fi contestat, de cele mai multe ori.

Pe de altă parte, există și factori care NU vor fi luați în considerare:

    • Veniturile șoferului găsit vinovat

Persoana care se ocupă de apărarea părţii inculpate va încerca să scoată în evidență situația financiară deficitară a acesteia, motivând ca din acest considerent, suma despăgubirilor ar trebui să fie mai mică. În cazul în care nu există o poliță de asigurări emisă pe numele șoferului vinovat, se va aplica „principiul reparării integrale a prejudiciului”, iar instanța nu va considera elocventă pledoaria avocatului în ceea ce privește veniturile minime sau reduse ale persoanei responsabile.

    • Situația financiară a persoanei/persoanelor care va/vor beneficia de despăgubiri

Aspectul legat de veniturile victimelor sau celor ce beneficiază, în urma decesului unui membru al familiei, de suma alocată prin despăgubire nu este un argument sustenabil în fața unei instanțe judecătorești. Pierderea unei persoane dragi și daunele provocate nu țin de situația financiară confortabilă, întrucât sentimentele de durere și suferință nu sunt mai ușor de depășit atunci când o persoană se bucură de o viață luxoasă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.