Recomand: „România neîmblânzită”

E ciudat să spui că ai văzut un film făcut de Auchan, dar e bine că firmele mari se implică în astfel de proiecte. România neîmblânzită, deci, este un documentar în stilul celor de la BBC, realizat cu echipe din afară (chiar de la BBC, dacă am înțeles bine) și care arată natura sălbatică de pe teritoriul țării noastre.  

Mie-mi plac orașele, construcțiile, arhitectura, oamenii, agitația, asfaltul. Îmi place și natura, mai ales dacă o văd din confortul scaunului de cinema. Glumesc… îmi place natura, dar cu măsură.

România neîmblânzită e așa cum trebuie; te uiți și nu îți vine să crezi că e filmat în România. Pe de altă parte, dacă ai văzut seria Blue Planet de la BBC, documentarul românesc pare o mostră, un trailer mai lunguț. Se poate spune că este un documentar ca Teleenciclopedia (pentru cei mai tineri, Teleenciclopedia era o emisiune educativă din copilăria mea comunistă, care se difuza pe singurul post de televiziune, sâmbăta dimineața, parcă, și care prezenta inclusiv timelapse-uri cu flori care se deschideau) filmată cu super scule și cu multă răbdare și pricepere.

Nu am ce să-i bag de vină. Nici nu vreau! Vreau să văd România  frumoasă în și mai multe astfel de documentare! Documentarul ăsta mi-a făcut poftă de țara mea. Să mergeți să-l vedeți! Și să luați copiii cu voi!

Programul este disponibil pe site: https://www.romanianeimblanzita.ro/program/

Trailer România neîmblânzită 2018

P.S.:  Ce bine că nu i-au zis România sălbatică!

4 thoughts on “Recomand: „România neîmblânzită””

Dă-i un răspuns lui Denisa Bârgău Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.