Cu toții am auzit de ședință foto, dar ce ziceți de o ședință video?

Video-ul a intrat puternic în viețile noastre, în ultimii ani. Eu, cel puțin, sunt abonată la câteva zeci de canale de YouTube și consum vloguri pe pâine. Cred că nu există zi în care să nu deschid aplicația YouTube de pe telefon sau să nu văd măcar un video pe laptop. Ne ajută mult și faptul că avem trafic nelimitat de la operatorii de telefonie mobilă, că suntem printre țările cu cele mai bune conexiuni la internet prin cablu (sau fibră optică, mă rog, detalii) și că, în ultimii ani, s-au ieftinit destul de mult mediile de stocare. Avem harduri externe sau interne și stick-uri cu zeci și sute de GB, deci numai bine, putem să le umplem cu amintiri video.

De material video brut nu duc nici eu lipsă: am adunat, de-a lungul anilor, câteva sute de „bucăți” de video pe care încă nu le-am lipit într-un fișier mai lung, coerent, care să însemne ceva și pe care să îl pot, eventual, arăta și altora.

Dar cum ar fi dacă în locul unei ședințe foto, de Crăciun, de exemplu, că tot am adus vorba despre asta zilele trecute, am face o ședință video și am avea, pentru albumul video (nu foto) al viitorului, o amintire animată, cu imagini de foarte bună calitate, surprinse de un profesionist?

Angajarea unui profesionist care să filmeze un eveniment se practică la nunți și botezuri (videograf pentru nuntă), însă eu o văd ca pe o chestie potrivită pentru viitor, când putem să angajăm un videograf care să filmeze, de exemplu, reuniunea de familie fără vreun motiv anume.

Trebuie doar să scăpăm cu toții de tracul pe care îl avem atunci când suntem filmați – iar dacă te uiți la orice video de nuntă vezi că oamenii sunt, în general, relaxați când sunt filmați de profesioniști care știu cum să își facă treaba fără să fie remarcați și fără să îi agaseze pe invitați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.