„R” de la Rămâne cum am stabilit…

Expresia asta era, dacă-mi aduc eu bine aminte, folosită ca slogan de o firmă care şi-a făcut reclamă la teve imediat după revoluţie. Şi dacă memoria mă înşeală, înseamnă că fie era doar o expresie folosită de umoriştii Nae Lăzărescu şi Vasile Murariu, fie am uitat complet unde a apărut prima dată expresia asta. [în paranteză Read More …

Băsescu merge la Petroşani

Un comunicat de presă transmis de preşedintele PD-L Hunedoara, Tiberiu Iacob-Ridzi, anunţă vizita lui Traian Băsescu la Petroşani duminică, 29 noiembrie 2009: Preşedintele Traian Băsescu va fi prezent, duminică, în Valea Jiului. La ora 11, la sediul Companiei Naţionale a Huilei Petroşani, într-un cadru solemn, preşedintele Traian Băsescu va acorda distincţii pentru merite deosebite eroilor Read More …

Am votat

Mi-am făcut datoria, poate că nu votul meu l-a trimis pe Viorel Arion în Camera Deputaţilor [asta sună de parcă aş fi zis că l-am trimis în camera lui], dar măcar am inima împăcată că am anulat votul unui PSD-ist. Să ne fie de bine, de-acum urmează patru ani de circ!

M-am hotărât, votez

Am stat în cumpănă, nu aveam de gând să votez pentru că nu prea aveam cu cine. Asta pentru că nu am catadicsit să mă informez; dar odată cu începerea campaniei electorale, au apărut şi fluturaşii, pliantele, insignele, bannerele, meshurile etc-urile candidaţilor. Şi aşa am aflat că pentru funcţia de deputat în Colegiul 7 – Read More …

Candidat cu blog. Jos pălăria!

Ioan Inişconi, candidatul PD-L la Primăria Deva, are blog. E un lucru bun şi exemplul lui ar trebui urmat şi de ceilalţi candidaţi. Asta dacă i-ar interesa câtuşi de puţin să fie transparenţi. Din păcate, unii – ştim noi cine! – preferă să finanţeze câte-un ziar – ştim noi care! – care să-i reflecte activitatea Read More …

Băsescu, aplaudat şi la Sibiu

Am văzut discursul de la Cluj al Preşedintelui Băsescu pe Realitatea TV, care a difuzat, în paralel, imagini de la mitingul anti-Băsescu organizat de PSD. NU am reuşit să fac o captură, însă unele imagini au fost de-a dreptul delicioase: în stânga ecranului, Băsescu vorbea despre faptul că PNL, PRM, UDMR, PC au ca „religie” Read More …