Ce le lipsește orașelor din România

Știu că am mai zis treaba asta cândva: dacă te plimbi cu mașina prin România și nu ești atent când intri într-un județ sau oraș, sunt foarte puține șanse să afli unde ești de pe vreo inscripție. Deva, Brașov și Râșnov au copiat ideea literelor de la Hollywood și le-au cățărat pe dealurile din împrejurimi pentru Read More …

Pentru călători: Megabus, BlaBlaCar, AirBNB

Călătorii „de profesie” sigur știu aceste mici secrete, dar pentru aceia dintre voi care au în plan să călătorească și vor să o facă economisind bani, am câteva recomandări. Nu sunt „mari secrete pe care industria turismului nu vrea ca tu să le afli”, ci sunt mici secrete pe care nici eu nu le știam, iar eu Read More …

Burgul medieval Volterra, din Toscana: Orașul de piatră

Pentru noi, românii, o cetate medievală încă locuită nu e un lucru chiar atât de ieșit din comun: doar avem Sighișoara, singurul oraș-cetate locuit din sud-estul Europei. Și e adevărat că Sighișoara este o cetate senzațională, cu care m-aș prezenta oricând cu mândrie, la orice târg internațional de turism. Numai că Volterra e altfel.

Greve in Chianti – pe drumul vinului, în Toscana

Orașul Greve in Chianti este situat aproximativ la jumătatea distanței dintre Florența și Siena. Nu am mers la Siena, ne-am oprit aici, dar am aflat că în trecut, cele două orașe își disputau teritoriul dintre ele – așa a apărut legenda cocoșului negru, Gallo Nero. 

Deva, pentru cei plecați: ieri s-a inaugurat Piața Arras

Nu vă spune prea multe numele ăsta? Înseamnă că ați plecat din Deva de mai mulți ani decât mine și nu sunteți siguri dacă Arras e piața aia de lângă Bachus sau cea de la Casa de cultură. Surpriză: Arras este numele pe care îl are acum zona Lido, sau „între craci”, cum îi spuneau Read More …

Impresii după concediul #fărădestinație

Gata, începem să ne revenim. Sebastian a condus ca un erou 1.900 de kilometri în cele 8 zile cât am fost plecați. Am dormit în 4 case și deci în 4 paturi diferite, dintre care unul a fost, de fapt, o saltea gonflabilă pentru Sebi și o canapea pentru mine. Nu ne plângem; la cât eram Read More …

Câteva impresii din Chișinău, din concediul #fărădestinație

Am avut doar o zi la dispoziție, pentru că om fi noi #fărădestinație, dar mai trebuie să ajungem și în alte orașe, nu? :D Chișinăul mi s-a părut foarte curat și mult mai modern decât mă așteptam. M-am așteptat să văd un oraș gri, trist, murdar, populat cu oameni mâhniți și circulat de cazane mașini vechi Read More …