Un video pe zi? O poză pe zi?

Voi ce „rezoluții” aveți pentru 2017? Eu încă mă mai gândesc, dar până să mă hotărăsc, am simțit nevoia unui obicei de care să mă țin zilnic, care să mă disciplineze, dacă vreți. Am discutat cu my new BFF, Adriana, și am concluzionat că ne apucăm amândouă de postat o fotografie pe zi, pe Instagram. 

Habar n-am cât o să ne țină obiceiul ăsta, deocamdată mi se pare foarte tare, pentru că mă obligă să deschid ochii, să văd ce e nou în jurul meu, ce merită surprins și postat. Uneori postez mai multe poze pe zi și doar una primește hashtag-urile proiectului (sunt multe, încă nu m-am hotărât asupra unuia singur), ceea ce e foarte bine, deși sunt sigură că va exista anul ăsta măcar o zi în care nu voi avea chef de postat nimic. Este pentru prima dată în mulți ani când acord atenție Instagramului. Am mai încercat, nu mi-a plăcut, dar acum, pe când a devenit mainstream, am început să-l înțeleg.

Dacă v-am făcut curioși, vă invit să ne urmăriți pe Instagram. Adriana | Denisa.

Nu am greșit hashtag-urile: Adriana era convinsă că blogul meu se numește Deniușca. Dyslexic much? Adevărul e că și eu îi citeam numele Adiții în loc de Adizii.

A photo posted by Adriana 😼 (@adizzy15) on

În paralel, am început să postez câte un filmuleț foarte, foarte scurt pe YouTube, în fiecare zi. Am văzut la mai mulți oameni câte o secundă pe zi timp de un an și am zis că soluția cea mai simplă pentru a nu pierde filmele făcute timp de 365 de zile este să le urc direct pe YouTube și eventual să le dau jos după și să fac un colaj video cu ele. Dar până la urmă am creat un playlist și în fiecare zi adaug video-ul zilei acolo. Deocamdată îl țin pentru mine… Să vedem cât mă ține…

Un lucru e sigur: la blog nu renunț, ba chiar am de gând să îi dau ceva mai multă atenție, acum, că am ceva mai mult timp liber decât anul trecut. Voi ce planuri serioase aveți pentru 2017? Dar nimicuri de-astea?

7 thoughts on “Un video pe zi? O poză pe zi?”

  1. Si eu mi-am propus sa ii fac lui David cate o poza pe zi, pana acum imi tin obiceiul. Daca nu uit o sa le pun pe facebook.
    Foarte misto pozele voastre. Aproape ca vreau si eu sa imi activez contul de instagram, imi lipseste aparatul foto bun, dorinta in lucru pentru 2017.

  2. Foarte faina ideea!
    Din pacate, eu n-am instagram, facebook, din astea :)))
    Rezolutiile mele, practic, se cam continua de anul trecut. Adica, m-am apucat de obiceiurile astea noi si ma chinui sa ma tin de ele.
    1. Sa meditez mai mult si sa invat sa imi controlez gandurile, ca sa pot avea perspective mai simple asupra vietii. Cateodata ma gandesc in prea multe directii si ajung sa imi fac prea multe griji si simt ca ma impiedica sa imi ating scopurile.
    2. Sa am un program fix de exercitii fizice.
    3. Sa mananc la ore fixe.
    4. Sa ma doara in fund de ce se intampla in jur, putin mai mult/ sa fiu mai indiferenta si sa imi pese doar de mine si cei dragi.
    5. Sa invat sa practic aprecierea mai des (atunci cand ma ia valul ala cu „nu am destule chestii”/ „nu sunt multumita de viata mea”/ „vreau mai multe si nu stiu cum sa fac”). De cate ori am practicat asta cu seriozitate, a venit si linistea sufleteasca si bunastarea, o data cu ea. E o metoda simpla, prin care, scriu pe o foaie sau multumesc cu voce tare, pentru tot ce am pana acum si ca nu sunt intr-o stuatie mai rea (sanatate, sau ca locuiesc intr-o zona ok, ca nu sufar de foame/ frig, ca nu am datorii mari, ca am avut timp sa citesc mai multe carti, ca am un sot misto, etc etc). Nu stiu de ce nu o fac mai des. E o chestie de cateva minute….
    6. Sa mai uit mai rar la stiri, ca mi se o umfla o vena la cap cand vad cata coruptie si prostie e in tara si cate se intampla in lume.
    7. Sa fiu mai organizata. In 2015 am inceput cu rezolutia asta si in 2016, sa zicem ca am reusit putin, sa fac asta. Deci o sa continui si in 2017.
    Deci, citind mai sus, observ ca eu caut liniste si mai multa atentie asupra propiei persoane.

  3. Eu mă tot întrebam ce e cu hashtagul #denicykablyat iar despre #deniusca am crezut că are de a face cu vreun alint.
    Cu o poză zilnic devine un obicei, te perfecționezi, te pui la punct cu trendurile etc. Și nici nu durează mult toată povestea. Plus că tu nu pui viraluri, texte, poze de astă-vară, hashtag cu schi când în poză e un pahar și alte aiureli:)

  4. Rezolutia mea pe 2017 e acceasi ca si in 2016: 1920 x 1200. In 2017 vreau sa am un an calm, chiar plictisitor. Vreau sa mergem in concediu fara masina si fara griji. Si mai ales sa fim sanatosi.

Dă-i un răspuns lui Monica Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.