Untul, un aliment banal, dar…

Untul este unul dintre cele mai banale alimente, în ziua de astăzi, în frigiderele românilor. Pâine, lapte, brânză, ouă, unt – sunt alimentele pe care ai șanse să le găsești în orice frigider.

Și totuși, nu toate unturile sunt la fel!

Pe vremuri, adică înainte de 1989, untul era un aliment rar, pe care fie îl primeai de la neamurile de la țară, fie îl cumpărai, rar, de la Alimentara. Acum, se poate spune lejer că untul se găsește pe toate gardurile. Un pachet de unt cu 82% grăsime poate să coste chiar mai puțin de 5 lei, dacă știi unde să-l cauți. Eu pe acela îl numesc unt menajer și îl consider potrivit pentru gătit (de exemplu, pentru pus în piureul senzațional pe care mi-l face Sebi).

Dar, cum spuneam, nu toate sunt la fel. În urmă cu doi ani, am fost într-un infotrip la Horezu, unde am avut ocazia să fac cunoștință cu olari autentici, să îmi testez îndemânarea în lucrul cu lutul, să partikip particip la un târg cu tot felul de vechituri etc. A fost un weekend tare fain, în care pot spune că Horezu mi-a intrat la inimă. Dar cea mai mare surpriză din acea excursie a fost… un borcan de unt.

În general, când trebuie să trag de mine câteva zile la rând, am momente când trebuie să pun cornul în pernă, adică să dorm câteva ore, altfel nu mai sunt bună de nimic. În acea excursie la Horezu, la un moment dat, cineva a propus să mergem pe jos în căutarea unei stâne. Erau printre noi și oameni crescuți la oraș, care nu au văzut niciodată o stână (sau o vacă ori oaie adevărată, probabil), dar pe mine m-a răpus oboseala și am ales să ignor acea invitație a organizatorilor. Îmi epuizasem deja ultimele rezerve de energie în timpul urcării cu mașina la 1.600 de metri altitudine, la o cabană din mijlocul nicăieriului. Așa că m-am culcat.

Când m-am trezit, Sebi al meu era foarte entuziasmat de untul pe care îl cumpărase de la stână. Mi-a prezentat un borcan de 800 plin cu ceva galben, foarte galben și insista să gust. Eu, abia trezită din somn, nu voiam decât cafea sau să mă lase să mai dorm. Am cedat insistențelor și am gustat.

M-am trezit instantaneu.

Încă mai simt gustul acela de unt gras, sărat*, care aducea, într-un fel, cu untul pe care îl făcea bunica mea de la țară atunci când eram mică, ori cu untul pe care părinții mătușii mele din Suceava îl puneau în ceaunul în care fierbeau cea mai bună mămăligă pe care eu am mâncat-o vreodată. Nu vreau să vorbesc prostii, dar parcă o fierbeau în unt! Sau așa am vrut eu să țin minte!

* Untul este sărat pentru că la stână nu ai cum să îl păstrezi altfel, neavând curent și, implicit, nici frigider.

Am vrut atunci, pe loc, să mă duc la stână după încă un borcan cu unt magic de la Horezu, numai că stâna nu era chiar aproape și nimeni nu avea chef să facă încă o dată acel drum doar pentru că fusesem eu prea leneșă atunci când a plecat tot grupul.

Am tras câteva săptămâni de el, dar într-un final s-a terminat. Și, la ce drum am bătut ca să ajung la acel unt, nu m-am mai întors, deocamdată, la cabana de la care se poate merge la stâna care vinde acel unt. Sunt convinsă, însă, că untul cu gust asemănător este doar cel obținut din laptele dat de văcuțe crescute liber, pe pășune, și hrănite numai cu bunătăți văcuțești.

Kerrygold m-a provocat să povestesc despre unt. Kerrygold este untul făcut din lapte provenit de la vaci irlandeze, crescute liber, care pasc iarbă verde până la 11 luni pe an. Termenul internațional pentru perioada lungă de hrănire numai cu iarbă este grass fed.  În România, vacile se hrănesc cu iarbă circa 7 luni/an, iar restul de 5, cu fân. Kerrygold este untul care îți aduce aminte de untul de casă, pe care-l consumai în copilărie.

Culmea e că eu, în copilărie, am fost un copil atipic. Preferam margarina untului din comerț, pentru că untul din comerț însemna o chestie albă, tare, din care ieșea multă, multă apă. Astăzi cred că magazinele nici nu ar mai avea voie să vândă acea chestie și să-i spună unt. Margarina, în schimb, avea un gust deosebit, de plastic umplut cu chimicale, iar cel mai fain lucru era că se întindea imediat pe felia de pâine.

Adică fix așa cum se întinde untul Kerrygold, la doar cinci minute după ce l-ai scos din frigider!