Viața fără cash, într-un oraș mic

Acum câțiva ani buni, o bancă făcuse cu bloggeri campania „Viața fără cash”, în cadrul căreia bloggerii erau provocați să se descurce timp de o săptămână fara bani lichizi, plătind pentru toate cumpărăturile doar cu cardul. Cred că toți erau din București și toți s-au plâns atunci de comercianții care nu acceptqu plata cu „bani de plastic”. 

Câțiva ani mai târziu, ieri m-am trezit că am doar un leu în portofel și patru monede de 10 bani rătăcite prin geantă. Mă așezasem la coadă la pâine și a trebuit s-o las în față pe doamna venită după mine, pe motiv că eu nu am bani.

M-a și pufnit râsul. Plănuiam să ajung pe la un bancomat, dar am schimbat traseul din mers și am uitat. „Nu am bani”, repetai, râzând de ridicolul situației. Aveam bani, dar nu-mi foloseau la nimic.

În sfârșit, cotrobăi prin toate buzunarele şi o întreb pe vânzătoare:

– Ce-mi dați de un leu patruzeci?
– (…)
– O pâine mică? Am constatat că doar atâția bani am la mine.
– La un leu douăzeci…
– Dați-mi una, vă rog!
– …sau la un leu cincizeci, franzelă.
– Care e mai proaspătă?
– Amândouă sunt la fel de proaspete.
– Atunci la un leu douăzeci, că v-am zis că n-am decât 1,40.

Ridică pâinica de 1,20 și mi-o întinde. Și de asta nu las aproape niciodată „ciubuc”, adică iau tot restul. Că dacă se întoarce roata, poți să crapi de foame și nu îți dă nimeni o pită dacă nu ai 10 bani.

Viața fără cash, în orașele mici, înseamnă „ești sărac, bă!”.

4 thoughts on “Viața fără cash, într-un oraș mic”

  1. Asa e. De multe ori mi s-a intamplat sa las si 50 de bani si cand s-a intamplat sa n-am, ghinion!
    Dar, depinde de magazin si de oameni. La magazinul de langa fostul bloc unde locuiam, mereu lasam marunt si cand nu aveam, vanzatorii ma stiau si ziceau „lasa, nu-mi mai da 30 de bani”, sau cat mai trebuia.
    Aici, in schimb, toate vanzatoarele sunt niste scarboase. Bine ca pot sa platesc cu cardul, macar. Dar am boala pe ele la maxim. In ambele cazuri vorbesc de magazine Mega Image. Care, ocazional mai au campanii cu puncte si eu el strang, ca gasesc produse bune la preturi mici (la fel si de la benzinarii).
    Ei bine, la vechiul magazin imi dadeau mereu sa-mi ajunga, nu conteaza de cat cumparam, puteam sa cumpar si de 5 lei. La magazinul asta, in schimb, stau idioatele alea si imi numara exact cate puncte sa imi dea, in functie de cat am cheltuit. Daca am cheltuit de 29 de lei si trebuie minim 30 de lei pentru un punct, nu-mi dau. FMMMM de scarbe.

    Asa si la benzinarii, o data, eram la un Petrom din Ploiesti si aveam nevoie urgenta de un rucsac, ca il uitasem pe al meu acasa. Si bag benzina, imi da aia puncte si constat ca mai imi trebuia un singur punct, ca sa completez si eu un talon. NU A VRUT sa-mi dea. Ba chiar s-a ratoit la mine, sa caut prin gunoi sau sa cer la cineva puncte, auzi… ma rog, pana la urma a auzit cineva faza si mi-a dat punctele lui si i-a zis si vreo doua lu’ tanti de la casa. Chiar a fost nesimtita, de zici ca dadea de la ea. In fine… am speranta ca genul asta de oameni primesc exact ce ofera, in viata.

    Oricum, am ajuns sa ma uit si la 5 bani. Mai am cunostinte care rad de mine, ca m-am facut zgarcita. Dar nu sunt, ci doar unde trebuie. Bancile, supermarketurile, toate astea fac curul mare pe spatele oamenilor mandri, care, nu se uita ei la 20 de bani. Dar la sfarsit de an, sunt zeci de mii de lei adunati doar din asta.

    1. Am ras tare cand vad cat de suparata esti :)))) ca nu ti-a dat vanzatoarea chestii nemeritate „ca doar nu dadea de la ea”. :)))))))))))))))

      Nu esti zgarcita, doar iti lipseste respectul de sine si bunul simt in relatiile cu ceilalti. Nu iti datoreaza nimeni nimic in lumea asta, ca sa stii si tu. Si cu siguranta vanzatoarele nu iti datoreaza puncte pe care nu le meriti conform regulamentului :)))))))))))))

      Orice concurs la care participi are niste reguli, daca nu iti convin, nu participi, foarte simplu.

      1. @Denisa Las-o in pace, daca s-a trezit cu chef de aruncat cu rahat in alte persoane, fara sa cunoasca situatia, e ok. Nici macar n-a citit textul intreg, daca tot zice ca participam la concurs.

        Dar sa ii explic duduii, faptul ca mai trebuiau vreo 2 lei, ca sa fac suma necesara, pentru a imi da un abtipild in plus. Un abtipild, pe care urma sa il dau la schimb, ca sa pot CUMPARA un rucsac de 80 de lei. Abtipild pe care altii il arunca la gunoi, oricum. Abtipild, pe care ORICUM il aveam acasa (aveam 2 carticele din alea completate, ca am mai cumparat inca o geanta de sala si inca un rucsac pentru frati-miu), ca tot alimentez de la Petrom, dar ce-ar fi fost sa ma intorc pana la Bucuresti dupa el? La OMV am chetulit 400 de lei pe 1 troller si 3 gentute de la Ellehamer si tot asa, mai aveam nevoie de doar 2 puncte si tipa mi le-a dat fara probleme.

        In fine… Nu participam la un concurs, ci urma sa cheltui niste bani in plus, ca sa cumpar niste produse de-ale lor. N-am cerut rucsac moca si nici benzina pe gratis. Am cerut un cacat de sticker.

Dă-i un răspuns lui Miha Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.