Viața la bloc S01E06: Unele lucruri nu se mai termină. Concret: nebunia nebunei de la 4

În fiecare an amenință că pleacă, că se omoară, că îl omoară pe bărba-su, că dracu și lacu. În fiecare an aștept momentul când va sări de la etajul 4 și eu voi pufăi, supărată: of, nu aveam telefonul la-ndemână, să filmez! 

Da, atât de cinică am devenit, cel puțin când e vorba de anumiți oameni. Nebuna de la 4 este unul dintre acei oameni de a căror viață nu-mi mai pasă aproape deloc. Dacă ar sări de pe geam mâine, aș simți doar ușurare pentru că nu o să mai aud urlete cu înjurături noapte de noapte.

Când ne-am mutat aici, am fost șocată să-i aud pe unii dintr-un bloc vecin certându-se, la propriu, ca la ușa cortului. El are vocea ca a lui Popeye Marinarul, joasă și răgușită; ea urlă ca ultima mahalagioaică. El se îmbată frecvent, ea îi reproșează că mă-sa e curvă și el – alcoolic. Cum dă căldura, în fiecare an, își deschid geamurile și încep să se certe. Ei îi place să iasă pe geam, ca să audă toți vecinii că s-a săturat de el, că nu mai suportă să-i fie sclavă, îl înjură, strigă etc. El comentează atât cât îl mai țin plămânii, ea urlă la el și-i spune să tacă. Prima dată, am crezut că se vor omorî în seara aia. De fapt, în noaptea aia, că era trecut de ora 2 când se certau ca-n mahala. A doua oară, am fost sigură că se vor omorî. Dar după 10 ani, știu că le place să bea și să se certe. Dacă aș anunța poliția, mi-ar spune că nu au voie să intre peste ei în casă, decât dacă unul dintre ei ar cere asta sau dacă aș auzi vreo împușcătură, ceva. [scriam asta în 2010]

Cinci veri mai târziu, și la 15 ani de când i-am auzit prima dată certându-se, aproape că m-am resemnat. Mai sun din când în când la poliție, dar nici ei nu au ce să-i facă. Sau nu au chef. Anii trecuți au dus-o la un spital cu multă verdeață [la Zam, adică, acolo unde e „spitalul de nebuni”], iar după câteva săptămâni s-a întors și a continuat să facă scandal.

De câteva nopți încoace, adorm pe acest  fundal sonor:

Și când suni și ești luat la rost că de unde știi tu că-i nebună și că ce, ți-o lovit ție motocicleta cu borcanele pe care le arunca de pe geam?, parcă îți cam vine să-ți bagi picioarele și să-ți faci casă departe de toți, cum a făcut Criserb.

Credeam că dacă-i gata vara, am scăpat de scandalurile nebunei de la 4 – măcar aici, pe blog, am voie să-i spun așa fără să mă întrebe polițistul dacă-s psihiatru, de pun diagnostice. Nu am scăpat. Și știu că la anul o s-o aud iarăși, toată vara.

Oare chiar nu se poate face nimic împotriva acestor animale cu pretenții de oameni? Nu pot fi amendați, duși la spitale de nebuni, sedați până când uită de problemele care-i determină să urle în miezul nopții cuvinte obscene?

Foto: Vecina, de la Shutterstock

 

14 thoughts on “Viața la bloc S01E06: Unele lucruri nu se mai termină. Concret: nebunia nebunei de la 4”

  1. Fostul meu vecin era mai pasnic. Oarecum. Cand era deprimat isi dadea foc la casa. Aproape ne trageam de sireturi cu pompierii. Pana s-a indurat familia sa-l interneze. Aici e de fapt povestea. Atat timp cat nu reprezinta un pericol pentru societate (mai am un vecin pe care l-au internat a doua oara, se pare ca ala dimineata cand era depresiv, batea oameni de placere), si cat familia nu sesizeaza medicii sa aprobe internarea, nu ai nimic de facut, decat sa te obisnuiesti.
    Stiu ca nu-ti spun nimic nou, dar conform legii, fara acordul SCRIS al familiei, nici politia, nici organele medicale competente, nu pot face nimic (asta stiu de cand un prieten de familie a avut o cadere nervoasa la noi in casa si a trebuit sa semneze sotia lui ca sa il poata duce in camasa aia cu maneci lungi).
    Teoria spune, ca asa e corect pentru „binele pacientului”.
    Dar ce stim noi, ca doar n-am terminat nimic specializat pe aceasta nisa.

  2. Eu am avut cateva episoade interesante cu reclamatul la Politie. Odata i-am reclamat pe cei de deasupra mea, dar m-am simtit de parca eu aveam o problema si mie urma sa mi se dea amenda. Altadata am reclamat un homeless care era violent. M-am trezit chemata la Politie sa dau declaratie, dupa care mi-au spus ca vin cu el la usa mea ca sa-l identific. Dupa astfel de experiente am ajuns sa incerc sa evit pe cat posibil äjutorul” Politiei. Si apreciez mult oamenii normali pe care ii simt cumva pe cale de disparitie…

    1. Păi da, siguranță și încredere, dar nu de fiecare dată… din păcate! Și eu am pățit să fiu luată la întrebări, deși făceam un bine pentru toată comunitatea. Când am văzut că nimeni nu sună la poliție, i-am lăsat să mai sufere și ei.

  3. Lasa, ca nici la casa nu-i perfect. Unii au avut ghinion si au nimerit langa niste exemplare care weekend de weekend faceau gratare cu manele. Altii au nimerit langa paranoici care aveau minim doi caini de paza si sa te tii latraturi si urlete in noptile cu luna plina.
    Povestea un tip pe un forum cum a nimerit langa un fost securist, chipurile mare smecher, dar omu’ isi facuse buda-n fundu’ curtii, ca doar era la tara.

    Tine si de noroc. Daca e sa ai vecini ok, ii ai si la bloc.

  4. Tu nu te muti langa ei, se muta ei langa tine. Daca ai teren mult, te doare-n bascheti, pui casa in mijloc, la distanta de toti. Da’ o sa ai de cosit, nu gluma!

  5. Se poate si mai rau. Eu am avut o colega de camera dusa cu capul. din iunie pana in decembrie a bocit incontinuu, cu hohote si, rar, incepea sa zbiere ca o doare capul rau de tot. Deci zi-i mersi ca e la alt etaj :D

    Din ce stiu eu, nebunii pot sta in libertate doar daca nu prezinta un pericol public. Deci, teoretic, daca o provoci sa devina agresiva si e politia prin zona, ai sanse s-o interneze.

    Varianta mai practica e sa fii mai nebuna ca ea. Daca mai zbiara, incearca sa mergi cu un par la usa ei, s-o ameninti. La mine a functionat mereu faza cu „sunt mai nebuna ca tine”. Cu oameni din-astia e bine sa lasi orgoliul si demnitatea deoparte daca vrei s-o scoti la capat. Incearca ce-ti trece prin cap: trage-o usor de par cand o vezi, fa-te nervoasa si impinge-o in perete, prefa-te ca ai halucinatii si vezi un dragon in spatele ei etc.

    1. Nu am văzut-o în viața mea decât o singură dată, când întindea ceva haine pe balcon. Era uriașă. Nu știu cu ce se ocupă și ea și bărbatu-său (haha), dar dacă ar avea un serviciu, nu și-ar mai permite să stea trează toată noaptea ca să urle. Deci nu o vezi, doar o auzi. Și cât o mai auzi!!!

      1. @Denisa Bârgău: Fii creativa. Se gaseste un mod sa afli care e usa ei. Mai departe, poti bate la usa si sa fugi, poti merge cu laptopul jos la scara si sa ruleze un mic film care are doar impuscaturi, poti pune copiii de la bloc sa faca misto de ea (copiii stiu sigur unde stau, astia-s barfitori tare)… se gasesc variante. Daca n-o faci sa se mute, barem o obosesti si doarme noaptea. :D

        Saaau… roaga-l pe sotul tau sa vina cu idei de farse. Se pricepe, din ce-am citit.

      2. Nu e chiar așa. Femeia stă la 4. Copiii probabil că știu… de frica ei. Iar de speriat cu sunete de împușcături, nu cred că o sperii. Cred că mai degrabă s-ar amuza sau enerva. Nu are simțul ridicolului. Nu poți să ai pretenții de om normal de la una care urlă cât o țin plămânii: „Auuu! M-ați otrăvit! Mă ustură p*zda!!!!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.