Viața la țară: am făcut suc de roșii. Și ne pregătim de zacuscă și pastă de ardei

În fiecare an, ai mei își propun recolte mai mici: de căpșuni, castraveți, roșii, porumb, ardei, cartofi, te miri ce. În general, chestiile care se plantează și trebuie îngrijite cer multe resurse – ai nevoie de timp, de răbdare să le uzi, să le plivești, trebuie să sapi, să stropești etc. Numai că tot în fiecare an, ai mei se „trezesc”, cumva, cu recolte de roșii, căpșuni, castraveți etc. care depășesc planul lor inițial. Anul ăsta, am avut din toate cele menționate anterior, așa că am decis să folosim surplusul de roșii pentru a face suc de roșii, numai bun de băut în loc de orice altceva (mai puțin în loc de apă), rece, din frigider. 

Viața la țară nu este toată numai o idilă, așa cum reiese din textul de mai jos:

La țară sînt trei catralioane patru sute de mii de muște. Intră în ochi, în gură, în pahare, în mîncare, în casă, roiesc în WC-ul din curte. Orice gest pe care îl faci acasă la tine inconștient – dai drumul la apă, aprinzi aragazul – are aici o muncă triplă în spate. Viața la țară e o continuă bătălie cu natura care încearcă să-ți intre în casă. (Selma Iusuf – Viața la țară)

Așa că am cules roșiile, le-am spălat, le-am pus în apă caldă ca să fie mai ușor de despielițat, le-am decojit, tăiat în patru și dat prin mașina de tocat. Pasta rezultată am pus-o la fiert și după ce s-a chinuit destul, am tratat-o cu un pic de aspirină (conservantul clasic al românului) și am pus-o în sticluțe.

Această prezentare necesită JavaScript.

Între timp, l-am dus acasă și cred că am băut mai bine de jumătate din el. Vine rândul vinetelor să fie coapte și pregătite pentru zacusca ce va să vie, dar și a ardeiului kapia din care Sebi își face pastă de ardei pe care o folosește la mâncărurile gătite acasă. E atât de bună, încât o poți mânca și pe pită!

Activități de toamnă: pastă de ardei copt

3 thoughts on “Viața la țară: am făcut suc de roșii. Și ne pregătim de zacuscă și pastă de ardei”

  1. Mi-ai adus aminte de copilarie. Si bunica mea facea tot felul de zarzavaturi. Imi placea tare mult sa-mi bag nasul peste tot si s-o ajut. Sa dau prin masina rosiile, sa gust din toate, sa pun la sticle. :D Pfff… si ce gust avea rosiile de pe atunci, le mancam goale, le spalam si muscam din ele. :D

  2. Cred ca e o idee grozava sa ai toate astea din propria gradina si sa fii sigur ca mananci legume si mancare de calitate (si cu gust). Intr-adevar cer mai mult timp, insa eu una zic ca merita din plin.

Dă-i un răspuns lui Denisa Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.