Când ești foarte tânăr, ai impresia că le știi pe toate și că toți cei cu vârste mai mari de 25-30 de ani sunt niște boșorogi ramoliți care nu sunt în stare să țină pasul cu vremurile, depășiți de tehnologie, incapabili să înțeleagă noile trenduri, degrabă ridicători de sprâncene la vederea modei adoptate de tineri, având mereu pe buze vorba „pe vremea mea”.
Pe măsură ce înaintezi în vârstă, începi să înțelegi viața cât de cât, regretând că nu ți-ai dat voie să faci mai multe lucruri nebunești în tinerețe, rușinat uneori de comportamentul de știe-tot pe care l-ai avut față de cei mai în vârstă. Când ajungi la 30 de ani, realizezi că viața abia dacă a ajuns la jumătate, nicidecum nu se sfârșește, așa cum credeai la 17 ani. Și, pe măsură ce te apropii de 40, adică pe măsură ce „îmbătrânești”, îți dai seama cât mai ai încă de învățat, de experimentat, câte locuri de descoperit.
Eu am uneori senzația că timpul se scurge foarte repede. Sunt sigură că dacă aveți peste 25 de ani, și voi trăiți cu impresia că anii ’90 au fost acum 10-16 ani, nu acum 20-26 de ani. Și totuși, dacă încerci să îți rememorezi toată viața, ai nevoie de mult timp și de foarte multe pagini albe pe care să le umpli cu amintirile tale. Și nici măcar n-ai ajuns la 40!
Am găsit o teorie interesantă, care împarte viața în patru cicluri mari și late, între 0 și 60 de ani, tot ce vine după 60 fiind un binemeritat bonus. Hai să vedem.
Cum ar trebui să fie
When I was 17 years old an old guy told me: Divide your life in four periods, from 0 to 15 is time to grow physically, from 16 to 30 time to grow in education, from 31 to 45 time to grow economically. 46 to 60 is time to enjoy all your growth. After sixty is a gift. I am 50 now and it’s been about right for me.
- 0-15 ani: crești fizic
- 16-30 ani: dobândești educație
- 31-45 ani: dobândești avere (crești dpdv economic)
- 46-60 ani: te bucuri de tot ce ai realizat/adunat
- >60 ani: e bonus din partea vieții
Cum este, de fapt
- 0-30: crești fizic și înveți sau măcar faci tot posibilul să urmezi cât mai multe cursuri, ca să te țină părinții acasă, pe banii lor
- 30-60: muncești ca orbetele ca să îți permiți o casă cât-de-cât. Trăiești de la un salariu la altul, mergi în concedii ieftine, nu-ți permiți mare lucru, dar tragi speranță că la pensie o să te bucuri de tot timpul din lume și o să călătorești cum fac pensionarii din filmele americane.
- 60-80 tragi de tine de la un cabinet medical la altul, tragi de pensia mizeră de la o lună la alta. Nu mai socializezi, pentru că totul costă, inclusiv hainele și pantofii cu care ar trebui să ieși din casă. Aștepți cuminte să mori.
Eu am 28 de ani si pot deja sa spun ca varsta nu este doar o cifra. Cand esti copil iti doresti sa cresti, sa ajungi adult si atunci cand esti adult iti doresti sa te intorci in copilarie sa poti retrai clipele de fericire inocenta, fara stres real si grijile pentru ziua de maine.
Viata e un cerc vicios!
Nu ma plang pentru ca sunt inca tanar, mai am multe de acumulat, dar realizez ca alergam toata viata spre niste lucruri care ne aduc fericirea, cand de fapt fericirea nu ti-o da o suma sau un obiect ci ea vine de la „comitetul central”.
Cand eram tanar si prost, credeam ca o sa fiu fericit daca o sa mi-o trag cu cat mai multe tipe. Dupa aia am crezut c-o sa fiu fericit cand o sa am casa si masina. Le-am avut, si am crezut ca o sa fiu fericit cand o sa am o relatie stabila si o sa ma casatoresc. N-a mers. Apoi am crezut c-o sa fiu fericit cand o sa am bani si o sa imi permit sa vad lumea. Am vazut lumea pe banii altora si-am facut la randul meu destui bani, si-am crezut ca o sa fiu fericit cand o sa am o relatie stabila.
Intr-un final mi-am dat seama ca fericirea vine din interior, nu din exterior.
Eu nu prea sunt de acord cu ce zici tu acolo.
Chiar daca asa se vede realitatea, din exterior. Realitatea mea arata altfel oricum.
Asa e, sunt multi care muncesc ca orbetii si traiesc de la un salariu la altul. Dar doar pentru ca nu vor sa faca mai mult pentru ei isi accepta situatia.
Cine refuza vehement sa traiasca asa, va schimba situatia.
Daca nu iesi din zona de confort si nu inveti, nu te dezvolti, nu ai curajul sa faci anumite lucruri (fie ca sunt potrivite sau nu, dar sa le faci), atunci da…ramai asa pana la 60 de ani cu o astfel de viata.
Am avut colegi de facultate (una din facultati am facut-o la Invatamant Distanta) care aveau 55+ de ani. La ei varsta chiar era un numar. La ei nu exista notiunea : „Sunt prea batran ca sa mai schimb ceva in viata mea”. Am mai avut 2 perechi, mama si fiu/ tata si fiu care erau in grupa. Tot asa, parintele a vrut sa faca mai mult. Vroiau alte joburi. Jos palaria pentru ei. Datorita lor am ajuns sa profit de varsta pe care o am si sa fac cat mai multe si sa nu ma mai consider prea tanara sau prea batrana pentru anumite lucruri.
Important e sa acumulezi cat mai multe in viata : cunostinte, experiente, etc. Chiar daca ti se pare ca e tarziu.
Ca daca laaaasiii asta sa treaca viata pe langa tine…automat la 60 de ani astepti sa mori.
Ai dreptate, pe de o parte. Pe de altă parte, vorbești despre cel puțin două facultăți. Sunt oameni pe care nici în liceu nu au părinții bani să-i țină. Educația are un rol foarte important în viața fiecăruia, iar când asta se oprește pe la 2 ani (din proverbialii șapte de-acasă), respectiv clasa a patra, copilul nu știe că poate mai mult, că depinde de el să își facă viața mai bună. Și o să aibă fix viața părinților, în mizerie, cu salariu de care va trage de la o lună la alta, cu alcool, lacrimi și tristețe.
Ne-om naște noi cu toții egali, dar nu creștem egali și cu siguranță nu murim egali. Și mai depindem și de factorii externi.
Am uitat sa mentionez, ca nu ii bag in aceeasi oala pe cei care au trait in perioada comunismului si acum sunt foarte batrani.
Atunci nu era atata informatie.
Dar in ziua de azi, nu mai exista scuze, indiferent ca ai 18, 35 sau 50 de ani.
Este informatie peste tot : internet, carti, cursuri, facultati, pentru toate gusturile si buzunarele.
Numai sa vrei si sa ai ambitie.
Varianta ta se potrivește pentru România, varianta in engleza se potrivește pentru țările civilizate(avansate). Trăiesc în Germania de câteva luni bune, vreo 8 și îi văd că până în 60, chiar și după se bucura de tot, circulă peste tot… Păcat că nu e si in Romania așa, mă gândesc acum la bunica. După ce a muncit toată viața, acum e bolnavă si aia e.
Eu am 26, dar ma simt inca un copil. Am responsabilitati, lucrez si deja ma gandesc si la un copil, dar tot mereu imi pun intrebarea: oare sunt pregatita pentru a avea grija de el sau ar trebui sa mai copilaresc putin? :D
Dacă îl poți face, mai bine copilărești alături de el decât să ajungi după 30, prea obosită și lipsită de răbdare ca să mai crești unul. :D Părerea mea.
Am 29 de ani si am folosit „pe vremea mea” de foarte multe ori. Orice ar spune unii sau altii, viata era altfel in anii 90. Sincer sa fiu, nu am nici cel mai mic motiv sa imi doresc sa fiu mai tanar. Imi place sa cred ca am evoluat destul de mult pana la varsta asta.
Cat despre impartirea pe varste, cred ca difera de la o varsta la alta. Unii vor o familie repede si se contreaza pe asta, altii vor sa isi traiasca viata si fug de relatii si de credite ca de ciuma.
Mulți înainte, bătrâne! :P
Lipsa unor venituri decente si o educatie pe masura face ca noi la 30-35 de ani sa dam piept cu boala. Ma uit in jur si aproape toti prietenii mei sunt cu dintii scosi sau au deja proteza. Prea multi sunt bolnavi de inimia sau diabetici… si asta la 35 de ani. Am chiar si un coleg mort, la 32 de ani a facut infarct dupa o neintelegere la servici can patronul l-a amenintat ca il da afara. Om cu doi copii care erau la gradinita atunci. Comparatia cu germania sau cu orice alta tara unde munca este platita decent este doar un vis. nici macar nu putem compara. Am vazut prea multi straini veniti in concediu in Romania la varsta pensionarii. isi duceau viata fara griji. Eu insa am sa o sun pe mama, care luna asta nu a avut destui bani sa ia medicamente si sa plateasca si lumina. Pana vineri, pe 1 nici eu nu am decat banii de paine si de un covrig zilnic la birou… mai sunt inca trei zile! O viata de om!
:( Mda. Din păcate, cam aici suntem, dar știi care-i culmea? Prietena mea din Italia se tot miră de fiecare dată când vine în România de prețurile mult mai mari pe care le avem noi. Combustibilul mai scump, alimentele mai scumpe… oare până când mai rezistăm?
I-am zis că avem Internetul cel mai rapid din zonă și că de fapt asta ne ține ocupați, stăm pe net și uităm de prețurile mari și de veniturile mici… măcar un cântec vesel să cântăm (eu în fiecare noapte, înainte să ‘leșin’, stau pe 9GAG și ‘mă’ râd).
E trist ce zici cu bolile. Am 33 și chiar nu sunt în cea mai bună formă, și nu doar din cauza banilor sau a educației. Nici genetica nu m-a ajutat prea mult și nici eu nu m-am omorât cu prevenția – la ce medici avem (majoritatea, nu toți!), dacă te-ai duce doar să ‘te cauți’, te-ar trimite la plimbare. Nu inventez, am pățit…
23 ani, masterand, de pe la 21 varsta nu e doar un numar. in general transfomarile mari incep dupa liceu…