Votați dozatorul! Votați DJ Boroș!

Vara anului 2006. Simeria, județul Hunedoara. Voltaj susține un fel de concert, cel mai probabil electoral, adică plătit de vreun politician sau de autorități. Eu, trimisă de ziarul la care lucram pe-atunci, încerc să fac niște poze cu marele vedet Călin Goia. Nu eram singură, ci însoțită de fotoreporter, un copil-mare-fan Voltaj, care, din motive numai de el știute, își dorea foarte mult un autograf de la vedet. Concertul nu începuse, așa că mă apropii de vedet și-l rog să-mi permită să-i fac o poză lângă fanul lui numărul 1 din județ. Credeți că s-a putut? Pfoai, vedetismele ieșeau din Domnul Goia mai ceva decât fâsurile di fundul unui consumator de fasole.

Da’ termină, mă, că nu vreau să fac poze! Da’ ți-am zis să nu-mi faci poze, ce dracu?!

După ce vedetul a început să lălăie, m-am postat în fața scenei și i-am făcut atâtea poze câte am vrut. Cu bliț. Iar după vreo două melodii, ne-am cărat la redacție.

De atunci n-am mai ascultat niciodată Voltaj.

Iarna anului 2010. Voltaj și DJ Boroș se bat pentru primul loc în topul celor mai grozave melodii românești din ultimii 15 ani. DJ Boroș e ăla cu Dozatorul și vă rog din suflet să-l votați. Domnul Goia nu trebuie să câștige!

8 thoughts on “Votați dozatorul! Votați DJ Boroș!”

  1. Hei, oameni buni, Dozatorul pierde teren! Voltaj este iar pe primul loc. Ce faceti? Votati dozatorul! (Jur ca inainte de campania „anti-MTV”, anti-X, anti-Y nu auzisem de melodia asta, dar sunt de acord cu motivatia care se afla in spatele sustinerii ei). Haideti ca se poate, inca un vot pentru dozator…. :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.