„X” de la xilofon

Când eram mică, ai mei îmi cumpăraseră un xilofon colorat, cu plăci din metal şi beţişoare din lemn. Fiecare placă era colorată diferit şi chiar dacă n-am devenit un mare muzician, cred că de acolo am rămas cu obsesia pentru dungi colorate.

Eram atât de mică, încât nu puteam spune „xilofon”, îi ziceam „ţiloţon”.

Îmi imaginez cât de bucuroşi trebuie să fi fost ai mei când au constatat că nu mă dau în vânt după jucăriile care „produc” gălăgie, în schimb preferam creioanele colorate. Zice Mama că toată ziua mâzgăleam şi coloram, iar când mă mutam dintr-o cameră în alta ţineam toate creioanele strânse în mâini şi un caiet la subraţ.

Douăzeci şi ceva de ani mai târziu, a apărut blogul.

foto

3 thoughts on “„X” de la xilofon”

  1. Nu stiu cum ai reusit sa gasesti o poza cu exact aceasi xilofon pe care l-am avut si eu. Cand fratele meu l-a dezmebrat am plans si am pastrat mult timp toate piesele intr-o cutie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.