Oancea are sait

Deci viceprimarul PNL-ist al Devei, Florin Oancea, are sait. Nu site, nu blog, sait. Pare realizat de un nepriceput, adică-i cam urât, dom’le, da’ tot e ceva că există! Primarul Mircia Muntean n-are timp de „prostii” de-astea, el are giratorii asfaltări lucruri mai importante de făcut. Oricum, şi pe viceprimarul Florin Oancea îl „bănuiesc” că Read More …

Mirela, ţiganca adoptată de Kaufland

Am mai scris acum două luni despre aşa-numiţii „ţigani de supermarket”, adică acei cerşetori care se aciuează pe lângă câte un supermarket de-ăsta vest-european şi-i agasează pe clienţi până când aceştia-şi cam bagă picioarele şi aleg să cumpere din alte părţi. Sigur că mai există şi clienţi care îndrăznesc să-i ignore sau chiar să-i alunge, Read More …

Vintage

Mă amuză cum nu mai putem spune vechituri, acum toate sunt obiecte vintage. Inutil să reproduc aici lista cuvintelor preluate limba din engleză, au făcut-o alţii* mult mai bine. Da’ acum mi-am amintit de asta cu vintage şi-mi vine să râd şi să plâng în acelaşi timp. Da’ mai bine râd, că dacă plâng, degeaba Read More …