Am mâncat înghețată din viitor

Am privilegiul de a lucra la câteva sute de metri de Castelul Corvinilor, unul dintre cele mai importante monumente medievale, care atrage anual sute de mii de vizitatori. Poate că nu ajung la castel pe cât de des ar trebui, dar azi am descoperit o chestie interesantă în curtea sa exterioară: înghețata din viitor!

Ce este înghețata asta și de ce e din viitor?

Știți ciocolata aerată sau cea cu orez expandat? Ei bine, cam așa-i înghețata asta, din punct de vedere al texturii. Sunt niște biluțe reci, pline de aromă. Când le mesteci, sunt un pic crunchy.

Nu am putut alege o singură aromă, așa ca am cerut câte un pic din toate. Recomand să gustați bubble gum și lime, astea au fost aromele cele mai intense, în opinia mea.

Înghețata este servită fie într-o cutie din carton, fie în mici șepci din plastic sau bile numai bune de colecționat – dar astea sunt detalii care îi atrag pe copii, eu vă spun că gustul face toți banii!

Caleașca galbenă e situată la intersecția celor trei muzee: Casa Breslelor, Muzeul de Arheologie, Istorie și Etnografie Hunedoara și Muzeul Castelul Corvinilor. Accesul în curtea exterioară este gratuit.

Așadar, dacă aveți drum pe la Castelul Corvinilor, opriți-vă la caleașca galbenă și încercați înghețata asta sub forma de biluțe, merită.

Așa arată înghețata cu de toate. Nu am renunțat la dietă, dar nu am putut refuza o (de)gustare atât de interesantă.

Plus: nu conține coloranți artificiali, arome nasoale etc.

4 thoughts on “Am mâncat înghețată din viitor”

  1. Am mancat in 2015, in Costinesti, iar pentru copiii mei a fost cea mai dulce amintire de la mare din acel an.

  2. În Costinești am gustat-o prima oară, în 2012.
    Are avantajul că dacă se topește, poate fi refăcută biluțe.
    Mi-au explicat că o fac așa cu un fel de turbosuflantă cu azot.

Lasă un răspuns la Vasile Conioşi-Mesteşanu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.