Am primit Macarons!

Macarons Madame Lucie de la HPTrebuie să le mulţumesc celor de la HP România pentru gestul lor super drăguţ: mi-au trimis, de Mărţişor şi/sau Ziua Femeii [deşi curierul nu a ajuns chiar pe 8 martie, eu tot m-am bucurat], o cutie de Macarons de la Madame Lucie.

Am tot văzut Macarons prin filme, pe Pinterest, chiar şi în AFI Cotroceni o dată, dar mi s-au părut mult prea scumpe [în AFI era 12 lei un Macaron de-ăsta, am zis că nu mi-e atât de poftă încât să dau aproape trei euro pe o prăjiturică], aşa că am zis că las degustarea lor pe altă dată.

Iată, însă, că m-au ghicit cei de la HP şi mi-au trimis nu una, ci zece „prăjiturile de fiţe”. După ce le-am gustat, am concluzionat că merită orice preţ, oricât de mare. Cel puţin cele albastre sunt de-men-ţia-le!

Macarons Madame Lucie de la HP

Când aveţi drum pe la Madame Lucie, neapărat să încercaţi un Macaron albastru! Vă spune Radu cum să le găsiţi şi 4 lei înseamnă de trei ori mai puţin decât ce am văzut eu. Merită, zău, să vă satisfaceţi curiozitatea / pofta.

Macarons Madame Lucie de la HP

Macarons Madame Lucie de la HP

10 thoughts on “Am primit Macarons!”

  1. macarons is the new shit vad ca.
    am fost lunea trecuta in Bucuresti si mi`am facut un drum pana la Madame Lucie ca de luni de zile de cand am dat like pe FB vad zilnic poze cu fursecurile astea atractive. am cumparat un pachetel dar imi pare rau ca n`am luat mai multe, sunt foarte bune. pacat ca in Arad nu exista, ar merge un macaron din cand in cand..

    1. @cotos: Migdale, zahar, albusuri… in principal. Umpluturile pot fi cam orice iti doresti. Ciocolata, vanilie, lamaie, zmeura, cafea, fistic…

      Si da, sunt geniale.

      Variante mult mai ieftine se gasesc prin Auchan, Carrefour, Cora.

Dă-i un răspuns lui Denisa Bârgău Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.