Câteva sfaturi pentru tinerii aflați la începutul vieții profesionale (P)

Aniversarea de 18 ani este un lucru memorabil, atât de așteptat și de dorit de către majoritatea tinerilor. Cu toate acestea, vârsta majoratului nu înseamnă numai libertartatea totală de alegere a diverselor aspecte definitorii din viața ta, ci implică asumarea anumitor responsabilități și riscuri, care pot conduce la schimbarea totală a vieții tale. Ai împlinit recent 18 ani sau urmează să împlinești și nu știi ce ai vrea să să întâmple cu viața ta, începând din acest punct?

Iată care sunt sfaturile de care ar trebui să ții cont:

Participă la workshop-uri, voluntariat și alte cursuri care te vor ajuta pe viitor

În această perioadă, în care ai destul de mult timp la dispoziție, ar trebui să folosești acest avantaj într-un mod productiv. Spre exemplu, dacă ești pasionat de fotografie, poți participa la diferite workshop-uri și ateliere de lucru în urma cărora să îți formezi și perfecționezi anumite abilități. La fel de bine, poți participa la diverse acte de voluntariat, atât pentru că îți vor îmbogăți experiența, te vor ajuta să descoperi noi lumi și orizonturi, dar vor constitui și un bun punct de plecare pentru CV-ul tău.

Concentrează-te pe studii și alege-ți un domeniu de activitate preferat

Chiar dacă, cel mai probabil, interesul pentru școală se află pe ultimul loc, la această vârstă, nu ar trebui să îți neglizezi studiile. Este momentul în care, majoritatea adolescenților își aleg materiile preferate, constată că le plac anumite cursuri sau evoluția lor la anumite ore este mult mai bună decât în cazul altora. Folosește această perioadă, pentru a te axa în special pe materiile care îți prezintă interes, însă centrază-le destul de bine, astfel încât să îți poți da seama mult mai ușor ce carieră ți s-ar potrivi în viitor și ce facultate ar trebui să urmezi în acest sens. Dacă, urmează să termini liceul și nu te poți decide cu privire la alegerea unei facultăți, cel mai bine ar fi să îți iei timpul necesar, să discuți cu părinții, profesorii și prietenii apropiați, care te vor îndruma. Până atunci, pentru a profita de timpul liber, înscrie-te la un curs de antreprenoriat sau un modul care îți stârnește interesul, pentru a vedea ce anume ți se potrivește și pentru a îți mări orizontul de așteptări și de opotunități.

Călătorește, vizitează locuri noi și experimentează diverse activități

Dacă resursele financiare îți permit, ar trebui să profiți de timpul pe care îl ai la dispoziție pentru a te bucura cât mai mult de diverse experiențe. Călătorește, împreună cu prietenii sau familia, descoperă meleaguri noi, îndepărtate și pune în dosarul numit „amintiri”, momente și evenimente de neuitat. Cel mai probabil, când vei lua viața în piept, când vei fi nevoit să îți găsești o slujbă și să te axezi pe construirea unei cariere, acest lucru va fi din ce în ce mai dificil de pus în practică.

Împrietenește-te cu oameni noi, eventual din alte regiuni sau țări

Aceasta este vârsta la care se leagă cele mai multe prietenii, care pot fi sau nu de durată. Este important să ai cât mai mulți prieteni, cu care să te distrezi, alături de care să împărtășești cele mai frumoase momente și amintiri. Legând prietenii cu persoane diferite, care aparțin din alte medii, regiuni sau chiar țări, atât cunoștințele tale culturale, cât și șansa de a profita de ocazie să descoperi locuri noi se vor îmbogăți.

Citește mai mult

Cel mai probabil aceasta s-ar putea să nu fie cea mai relaxantă activitate sau care să îți producă foarte mare plăcere, mai ales că vei asocia cititul cu școala, cu temele pe care le ai de făcut. Însă, în timpul liber poți să te axezi pe lectura preferată, ce aparține genului de roman care îți atrage atenția. În acest fel, vei face și o activitate interesantă, fără să simți presiuni pentru a o duce la bun sfârșit, dar va fi benefică și pentru îmbogățirea vocabularului tău.

Acestea sunt, așadar, cele mai benefice sfaturi pe care un adolescent ajuns la vârsta majoratului ar trebui să le ia în considerare, astfel încât să începă să pună bazele unui drum cât mai lin de urmat în viață. Tu ce faci pentru viitorul tău?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.