Ce diferență pot să facă trei luni de mâncat sănătos!

Poza din stânga am făcut-o în 18 ianuarie 2019 – acum exact trei luni, la patru zile după ce am început programul RESET. Poza din dreapta e din 18 aprilie 2019. Atunci nu am mâncat tort la ziua unei prietene, azi am mâncat (cam multe) prăjituri de la ziua altei prietene. Dar acum îmi permit câte o scăpare, am cu 11 kg mai puțin decât în ianuarie!

Se poate să slăbești. Nu este ușor, însă. Nu există un ceai minune și nici o pastilă pe care să o înghiți după o masă copioasă și să slăbești în timp ce dormi.

Nu am ținut un regim, a fost o dietă pe care o țin și acum și de care nu mă las, pentru că RESET nu e despre asta.

RESET înseamnă, pentru mine, că am învățat să mănânc. Acum știu ce e bine și ce nu, nu mai mănânc prostiile care au gust bun, dar cu care îmi otrăveam organismul. Vreau să trăiesc cât se poate de mult și să fiu cât de sănătoasă pot fi. Am învățat să mă iubesc, am devenit, poate, un pic mai egoistă prin asta, dar acum știu că e important să nu îmi mai bat joc de corpul meu, să îl iubesc și să îl respect.

Le voi fi mereu recunoscătoare oamenilor care mi-au spus despre acest program. 🙏

Jurnalul de RESET nu se încheie aici. Pentru mine, acesta nu a fost doar un episod, ci este butonul care mi-a resetat stilul de viață.

Nu uita: codul de reducere DB2019 îți aduce un discount de 10% din prețul total al programului RESET! www.resetforgood.ro  – cod voucher DB2019.

6 thoughts on “Ce diferență pot să facă trei luni de mâncat sănătos!”

  1. Felicitari!!! Arati foarte bine!!
    Cred ca as putea sa imi iau si eu un astfel de program, doar ca sa ma dezvat de obiceiurile proaste si sa invat sa mananc mai sanatos. Adica, eu cred ca mananc destul de sanatos, dar imi lipsesc anumite obiceiuri.

    1. Cel mai important obicei pe care l-am adoptat înainte chiar de Reset a fost acela de a mânca organizat, la ore fixe. M-a ajutat faptul că am colege care mănâncă și ele relativ… regulat și deci nu se uită nimeni ciudat la mine când scot caserola cu te-miri-ce. Așadar, micul dejun la 7.30, cel târziu 8.00, gustare la 10.30, prânz la 13.30, gustare 2 la 16, maxim 17.00, iar cina la 19.30, give or take. Și bineînțeles, după asta vine felul în care combini alimentele, e foarte important, deși nu pare… :)

  2. Greseala mea este ca de multe ori sar peste micul dejun, si uneori ma iau cu munca si aman cina. Probabil o sa incep sa-mi setez alarme pe telefon. Daca iei cina pe la ora 20, nu iti vine foame mai tarziu sau te pui in pat devreme?

  3. Fain tare, felicitari! Dupa cateva tentative esuate cu diete de pe net care mai de care, mi-am luat inima in dinti si am mers la un nutritionist care mi-a facut o dieta pe saptamana.

    Dietele sunt gandite in asa fel incat exista alimente permise si nepermise, iar la cele permise, se poate manca … nelimitat sa citez nutritionistul. Am fost atat de sceptica, mi-a trecut dupa prima saptamana cand m-am urcat pe cantar si am vazut ca am slabit vreo 2 kilograme.

    In 3 luni am reusit sa slabesc am 13 kilograme, mancand atat de bine incat nici n-am simtit ca tin o dieta de slabit. Deci, acum, cred si eu ca este mai mult despre a invata sa mananci corect decat despre a tine o dieta „de slabit”.

    PS. Am incercat sa accesez slabestedestept.ro si nu functioneaza :(

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.