Ce facem în izolare?

Sunt sigură că există deja sute, chiar mii de articole prin care suntem sfătuiți ce să facem dacă ne vedem nevoiți să ne autoizolăm în perioada asta. Am și eu câteva idei și încep cu una care poate nu e foarte la îndemână, dar…

Ce-ai zice să te apuci de făcut bijuterii?

Când m-am apucat eu de modelat lut polimeric, erau foarte puține tutoriale pe Internet. Era atât de demult, încât plăteam pentru datele mobile. Țin minte că m-am izolat într-o cameră a apartamentului unde nu prea bătea wirelessul, că m-am conectat la Internet prin datele mobile și am urmărit câteva tutoriale pe YouTube. Am plâns apoi o săptămână, după ce mi-a venit factura la mobil. Nici măcar tutoriale cu poze nu găseai pe net, iar despre Pinterest sau alte site-uri de unde să-ți iei inspirație nici nu putea fi vorba.

Ăsta a fost primul meu tutorial, scris în urmă cu… woah! 😱 DOISPREZECE ani!

Până mai avem energie electrică și acces la Internet, putem comanda online aproape orice. Făină, drojdie și spirt nu se prea găsesc, în rest magazinele online de-abia așteaptă să ne livreze tot ce ne trebuie, iar curierii au fost dotați cu echipament de protecție pe care sper, sincer, că îl folosesc așa cum trebuie. Pentru binele lor, că noi mai avem nevoie de ei!

Ai de unde să îți cumperi materialele necesare pentru a începe să modelezi bijuterii din lut polimeric. Poate că nu vei face o afacere din asta, dar dacă ai timp la dispoziție și te atrage ideea de a crea ceva frumos cu propriile mâini, părerea mea este că poți începe cu lutul polimeric. Eu am petrecut nopți întregi modelând pasta aia, găsind combinații de culori care arătau bine, creând modele abstracte sau floricele.

E ceva terapeutic în a modela materialul cu mâinile tale, ca să nu mai zic de satisfacția pe care o ai când îți vezi bijuteria purtată de altcineva ori când primești complimente pentru ceva ce porți și ai făcut chiar tu.

Pentru a crea bijuterii din argilă / lut polimeric, ai nevoie de materia primă, pe care o găsești inclusiv pe eMAG, precum și de câteva accesorii. Am detaliat în articolul-tutorial pe care l-am pus mai sus. Și mai ai nevoie de:

  • timp
  • imaginație
  • răbdare

Multe cunoștințe se mirau că aveam răbdare să înșir mărgeluțe pe ață, să modelez flori minuscule sau să creez buburuze micuțe. Odată ce încep să lucrez cu mâinile, fie că e vorba de înșirat mărgele, de modelat lut polimeric, de spălat vase, de curățat nuci sau de zugrăvit, intru într-un fel de transă. Sunt doar eu cu gândurile mele, liberă să zburd pe câmpii imaginare. Și poate fi o terapie extraordinară!

Există persoane care apreciază bijuteriile handmade, cu imperfecțiunile lor cu tot, așa cum există persoane care nu poartă decât bijuterii care arată impecabil. Indiferent în ce categorie te-ai încadra, sunt sigură că dacă ai citit până aici îți plac bijuteriile. Iar dacă să le faci tu nu este o opțiune, le poți cumpăra gata făcute de pe oricare dintre sutele de site-uri existente pe piață sau le poți găsi pe post de chilipir pe grupurile de Facebook special destinate acestui scop.

Voi cu ce vă umpleți timpul în care stați acasă? Sunt sigură că nu duceți lipsă de idei!

Dacă ai găsit o greșeală de redactare, mi-o poți semnala selectând textul cu pricina și apăsând Ctrl+Enter. Mulțumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.