Cum a fost la concertul BON JOVI (2019)

Cu paharul de apă în mână, să se vadă bogăția! 10 lei a costat acel pahar de apă (2,50 euro) și era apă plată Dorna turnată dintr-o sticlă de doi litri.

În primul rând, trebuie să spun că sunt recunoscătoare că am mai prins un concert Bon Jovi, indiferent cum a fost el. În 2011, după primul concert, am simțit că viața mea nu s-a scurs degeaba. Am exclamat, atunci, entuziasmată: acum pot să mor liniștită, asta a fost tot. Getting out on a high note, cum ar zice Jerry Seinfeld.

Atât de aproape am fost de scenă în urmă cu opt ani

La concertul din 2011 am stat nemișcată timp de trei ore și am lăsat bucuria muzicii să îmi intre prin toți porii. Ce-i drept, altfel te bucuri de muzică atunci când ești la câțiva metri de scenă. Când ești la „acces general”, mai degrabă simți fumul celor din jur, mai degrabă vezi o chelie înaltă decât scena. Iar de auzit, de data asta s-a auzit prost.

Prima dată am crezut că e de la sonorizare. Am apreciat ecranele care au redat superb grafica și imagini live de pe scenă, chiar nu am mai văzut așa ceva (nici nu prea merg eu la concerte) și chiar glumeam cu Sebi că au băgat toți banii în ecrane și nu le-au rămas de un microfon mai acătării. Mi-au fost necesare câteva melodii să-mi dau seama că de fapt problema nu era la microfon, ci la vocea lui Jon. Omul nu era în cea mai bună formă.

Să fi anulat concertul? Am fi fost cu toții dezamăgiți, nu se face așa ceva, cum să anulezi un EVENIMENT așteptat de unii o viață, de alții opt ani?! Nu te simți tu în stare să cânți, mai iei un FluEnd Extreme și bine-a fi. La nivelul ăla de profesionalism și de bani încasați pe un concert, ar trebui să aibă un ORL-ist care să călătorească cu trupa și să se asigure că vocaliștii au vocea cu ei tot timpul.

Am fost un pic dezamăgită, dar doar pentru că aveam deja ca etalon concertul din 2011, primul concert Bon Jovi din România. Acela a fost perfect și, dacă aș putea alege, probabil că aș alege să rămân doar cu acea amintire. Dar nu regret că m-am dus până la București pentru el. Nu regret că am stat atâtea ore în fund în tren și mașină (merci, Bogdan!) pentru a asista la un concert care mă așteptam să fie mai bun. Decât deloc…

Acum opt ani, câțiva oameni aflați în Golden Circle (adică destul de aproape de scenă) au primit upgrade și au fost băgați în Diamond Circle (așa, within walking distance from Jon). Eu nu am fost printre ei pentru că Sebi a ținut să mă ducă la IMAX ca să văd Transformers. Încă urăsc filmul ăla! Anul ăsta, unii oameni de la peluză au fost upgradați la Golden Circle. Eu nu, că am ajuns în Piața Constituției târziu, când nici soarele nu mai ardea.

A fost cald. Simțeam căldura cum iese din pământ și deși a fost prima dată când am ieșit din casă cu pantaloni foarte scurți, îmi simțeam picioarele transpirate. Picioarele, adică legs, nu feet. Era cald, dar a fost suportabil. La primul concert curgea transpirația pe mine șiroaie, acum a fost doar cald. Era, totuși, iulie, iar în piața aia eram 55 de mii de suflete.

Dacă-mi permiteți o paranteză: e fain să fii înalt când mergi la concert și ești cu un cap deasupra tuturor, dar e nasol pentru amărâții care se nimeresc în spatele tău, că nu văd decât spatele tău, nu și scena.

Înainte de a ieși din casă, mi-am luat pe mine acei pantaloni foarte scurți (era cald!) și aveam aliniate trei tricouri, că eram un pic nehotărâtă. Pe care să-l iau? Sebi zice: oricare, Denisa, că nu o să se uite nimeni la tine! Toți merg acolo pentru Bon Jovi!

Super încurajator soțul meu. Numai că știți ce? Când am ajuns în Piața Constituției, am văzut că oamenii erau în pas cu tehnologia și aveau un fel de Twitter wall, adică preluau imaginile postate cu hashtag-ul #bonjovimemories. Am pus și eu repede un selfie și, trei minute mai târziu, m-am văzut pe ecranul mare. Cu ditamai poza! Visul a durat vreo trei secunde, nici nu am apucat să deschid camera telefonului ca să imortalizez momentul că s-a și dus și nu s-a repetat, dar a fost o frumoasă replică dată lui Sebi, care chiar credea că nu o să se uite nimeni la mine. Țțțț!

Și dacă tot fac comparații, în 2011 eram tristă că nu pot băga la concerte un aparat foto mai de doamne-ajută, în 2019 mă gândeam că nu vreau să filmez prea mult, pentru că prefer să mă bucur de concert.

Eu m-am bucurat de concert, așa cum a fost el. Nu mi-a plăcut că prețurile băuturilor erau aproape prohibitive (poate că transformate în euro nu sunt atât de mari, dar nu eram acolo oameni care câștigă exclusiv euro!), că trebuia să stai la coadă pentru jetoane ca să cumperi popcorn în valoare de 1,5 jetoane (adică 15 lei, ca la cinema) iar apoi să returnezi jumate de jeton ca să primești cinci lei. Urâtă organizare la vânzarea de chestii.

Despre vocea lui Jon mai vreau să zic doar că sper că s-a pierdut temporar și că au fost probleme care se vor rezolva în viitor. Mi-ar plăcea să mai merg la un concert Bon Jovi, deși probabil că nu voi mai lua niciodată biletele cele mai ieftine. Acum știu sigur că se vede mai bine de pe YouTube decât din mulțimea de oameni care fumează și își pun gagicile pe umeri în fața ta.

Dacă ai găsit o greșeală de redactare, mi-o poți semnala selectând textul cu pricina și apăsând Ctrl+Enter. Mulțumesc!

2 thoughts on “Cum a fost la concertul BON JOVI (2019)”

  1. Ma bucur mult ca ati fost totusi la concert, pentru un fan conteaza orice interactiune cu atmosfera creata de artistul preferat.
    Eu nu mai merg la concerte in aer liber.
    M-am lecuit in 2009. La Madonna. Si nu sunt super – fan . :) Tot canicula, un mega – praf, bilet scump dar vizibilitate aproape zero – cefe, sau gagici pe umerii cefelor.
    Am sfarsit plimbandu-ne pe la „standuri” si palavragind cu cunoscutii aflati in aceeasi situatie.
    Eu sunt fan Robbie Williams, si, cand a venit prima oara in Romania, m-am abtinut cu greu sa nu iau bilete….
    Nu am regretat deloc…..
    Concertul a fost pus aproape in totalitate pe Youtube la nici 12 ore distanta.
    Dar, stii cum e, ramai cu un picutz de „nostalgia”…, chiar urmarind confortabil, pe Youtube, de acasa…
    In fine, eu ma bucur ca doi dintre blogger – ii mei preferati – pe care ii citesc din 2007 – au trecut prin Bucuresti si s- au bucurat, macar un pic….
    Keep the faith! :)

    P.S. Tot 2009, drum cu trenul Simeria – Bucuresti. Plecat la 15:00/16:00 din Simeria, ajuns la 8:00 dimineata in Gara de Nord, intrat la serviciu la 9:00. Cu tot cu bagaje. :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.