De unde am eu nuci care se decojesc în martie?

Am descoperit cum se fac nucile chewy și ușor de curățat.

Odată cu dieta RESET, în alimentația mea au reintrat nucile. Nuci, migdale, caju, fistic – oricum le iubeam dinainte, acum am și „acoperire”. Sigur, de când cu RESET, porțiile sunt limitate, nucile sunt numărate, dar e în regulă, câtă vreme nu fac foamea și mâncarea are gust bun.

Îmi plac nucile, dar iubesc nucile crude, care se decojesc și de pielița aia, și pe care le găsești doar într-o anumită perioadă din an: de obicei, spre sfârșitul verii – începutul toamnei. Atunci este momentul când mănânc nuci fără să îmi pese că mi se înnegrește pielea palmelor, pentru că știu că se termină curând și… savurez momentul, dă-o naibii de piele pătată, se curăță cu sare de lămâie!

Nucile uscate sunt bune, dar parcă mai bune sunt cele crude. Plus că alea uscate își lasă cojile printre dinți, pe sub gingii, e un mic calvar să le consumi ca atare. Soacra mea m-a învățat să le rehidratez. La început am fost circumspectă, dar când am văzut că nucile lăsate în apă peste noapte se curăță de pieliță ca alea de vară târzie/toamnă, mi-am dat seama că e o chestie pe care trebuie să o încerc și eu.

Și am încercat-o. Nu doar cu nuci, ci și cu migdale. Le pun într-un bol cu apă seara, iar în câteva ore sau în dimineața următoare sunt umflate, mai ușor de mestecat și relativ ușor de curățat. Poate că pielița aia are valoarea ei, pe mine nu mă interesează, eu găsesc că miezul de nucă (sau migdală) are gustul cel mai bun.

Să vă fie de bine! Iar dacă vreți și voi un regim de viață sănătos, vă recomand să vă înscrieți în RESET. Mai sunt două zile cu reducere 25%, profitați de ofertă, că nu o să vă pară rău!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.