Denisa te învaţă: cum să-ţi plăteşti facturile online

Poate că pentru mulţi dintre voi articolul ăsta pare „scris pentru SEO”, dar vă asigur că nu toată lumea le ştie pe toate, aşa că dacă vă plătiţi deja toate facturile online, această postare nu este pentru voi. Dacă, în schimb, v-aţi săturat de stat la cozi ca să vă plătiţi gazul, curentul, Internetul şi telefonul mobil, poate că ar fi bine să citiţi mai departe.

Curentul

Pentru că suntem într-o ţară semi-bananieră, energia electrică este furnizată de o singură companie per regiune: E.ON Energie Romania SA, CEZ Vânzare SA, ENEL Energie SA, ELECTRICA Furnizare SA şi ENEL Energie Muntenia SA. Fiecare dintre aceste companii este autorizată să furnizeze energie electrică „consumatorilor eligibili care nu şi-au exercitat dreptul de a alege furnizorul”. Mă scuzaţi, habar nu aveam că am dreptul de a alege un alt furnizor, câtă vreme în judeţul Hunedoara este unul singur: ENEL Energie SA. În Italia, spre exemplu, ENI [la noi este AGIP şi nu distribuie decât carburanţi] oferă servicii integrate: energie electrică, gaz, benzină, motorină. Cred că toate aceste companii româneşti sunt derivate din ceea ce a fost odată IRE [Întreprinderea Regională de Electricitate].

ENEL

ENEL Energie este furnizorul meu de energie electrică. Pe baza codului de abonat, pe care îl găsiţi cu uşurinţă pe orice factură emisă de această companie, vă puteţi crea un cont pe site-ul My Enel. De aici, totul este simplu:

  • introduceţi indexul contorului fără să mai fie nevoie să faceţi asta telefonic, în fiecare lună sau o dată la două luni, în funcţie de cum aţi ales să primiţi factura
  • la începutul perioadei de înregistrare a indexului [între 11 şi 20 ale fiecărei luni sau între zilele de 11 şi 20 ale lunilor impare], veţi primi pe adresa de e-mail cu care v-aţi înregistrat un mesaj de reamintire că trebuie să introduceţi indexul
  • aveţi evidenţa plăţilor, a facturilor achitate şi neachitate, a indexurilor înregistrate
  • puteţi plăti factura cu un card Visa, Visa Electron, MasterCard sau Maestro

CEZ România

CEZ România nu oferă posibilitatea achitării online a facturilor. Dacă sunteţi client BRD, puteţi plăti factura prin serviciul BRD-NET, dar cred că e mai simplu să mergeţi la un ghişeu al Poştei Române.

E.On Energie

Site-ul E.ON Energie nu m-a lămurit dacă se pot face plăţi online [doar prin Internet banking şi doar dacă aveţi conturi/carduri ING şi BRD, din câte văd]. Şi nici nu prea funcţionează la ora la care am documentat eu acest articol.

Electrica Furnizare

O surpriză plăcută: Electrica Furnizare SA are Oficiul Virtual, unde probabil că se pot face citiri ale indexului contorului şi plăţi online, ceea ce e bine.

Gazul

Aparent, se poate schimba furnizorul de gaze naturale. Totuşi, oricât m-aş fi învârtit pe site-ul Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Energie [ANRE], n-am reuşit să dau peste o listă a furnizorilor de gaze naturale autorizaţi. Mă îndoiesc că orice consumator din orice localitate a ţării îşi poate alege orice furnizor. Cred că dacă ar exista cu adevărat concurenţă pe piaţa asta, am vedea reclame prin care am fi încurajaţi să alegem furnizorul X sau Y, nu reclame difuzate o dată pe an prin care suntem asiguraţi că firma X se gândeşte la noi. Numa’ zic. Aşadar…

E.On Gaz

Pentru că este singura companie pe care o cunosc – din moment ce ei sunt furnizorii mei de gaze naturale, vă prezint site-ul EON-MyLine, unde este foarte uşor să vă creaţi un cont. Aveţi nevoie, din nou, de datele de pe factură, dar odată înregistrat, puteţi vedea online toate facturile, indexurile contorului de gaz, puteţi chiar plăti online facturile prin sistemul securizat payu.ro.

În cazul meu, au existat nişte bătăi de cap cu autocitirea. Primeam facturi cu sume foarte mari de plată, le achitam, iar o dată la câteva luni primeam facturi de regularizare, pe minus. Sătulă de acest du-te – vino al banilor mei în conturile E.ON, le-am cerut să îmi dea voie să citesc eu contorul în fiecare lună şi să introduc indexul pe site. Well… nu a fost uşor. Cum facturile la utilităţi sunt aproape toate pe numele tatălui meu, a trebuit să facă el o cerere scrisă, pe care a trimis-o apoi prin Poştă [!!!], E.ON a primit-o, a înregistrat-o şi după vreo două luni am reuşit să ajung la zi cu citirea contorului şi facturile de achitat.

Măcar acum nu mai plătesc nimic în plus, nu-mi mai estimează ei consumul, pur şi simplu plătesc cât consum şi cu asta basta.

Televiziune, Internet, telefonie

Ăsta e noul slogan al Romtelecom. Compania asta a evoluat mult din vremurile în care trebuia să aştepţi câteva luni sau chiar câţiva ani ca să ţi se instaleze un nou post telefonic.

Romtelecom

Astăzi, cu un pic de acces la Internet, poţi încheia un abonament de telefonie fixă, Internet sau televiziune prin satelit în câteva minute. Din secţiunea „My Account” îţi poţi crea un cont după care începi să-ţi alegi serviciile dorite. Simplu, ca în 2013!

Odată devenit client, poţi vedea factura online şi o poţi plăti tot de pe site.

RDS&RCS

Departe sunt vremurile în care toată România făcea mişto de „Erdeeş”, vremurile în care îţi pica netu’ când ţi-era lumea mai dragă. Astăzi, dacă eşti client, poţi vedea pe site-ul Digicare RDS factura detaliată şi o poţi plăti cât ai zice „Erdeeş” sau „Digi”. Digi are telefonie fixă şi mobilă, Internet ieftin şi rapid, televiziune prin cablu şi digitală, Internet mobil. Şi, de parcă toate astea n-ar fi fost suficiente, mai au şi o tonă de posturi TV: Digi 24, Digi Sport, Digi Film, Digi Life, Digi… tot!

UPC

Ups! Din câte văd, factura UPC se poate plăti „în magazinele UPC sau în locaţiile partenerilor noştri!”. Păi cum, tu oferi servicii de Internet dar nu le dai clienţilor posibilitatea de a-şi plăti factura online?! Drept e că mai sunt câteva opţiuni: dacă eşti client Banca Transilvania, Raiffeisen sau ING, factura se poate plăti prin serviciul Direct Debit, dacă nu…:
E simplu:

  • Deschizi un cont la Banca Transilvania
  • Îţi instalezi BT24 pe un calculator cu acces la Internet
  • Completezi on-line un ordin de plată”

Mda, pare foarte simplu.

Telefonie mobilă

Cosmote

Utilizând serviciul de plată al facturilor Cosmote prin Direct Debit oferit de BCR, Raiffeisen Bank, Garanti Bank, Banca Transilvania, BRD şi Alpha Bank, banca îţi plăteşte automat facturile la scadenţă, fără a mai fi necesar să confirmi plata, iar tu te obligi să îţi alimentezi contul astfel încât la data scadentă să ai în cont cel puţin suma necesară pentru plata facturii Cosmote.

Vodafone

Din contul My Vodafone poţi vedea factura, minutele, SMS-urile şi traficul de date incluse în abonament, data de facturare, serviciile de care beneficiezi şi, teoretic, îţi poţi achita factura. Practic, eu nu am reuşit niciodată să o plătesc online, pentru că site-ul mă duce în colţuri nemaiumblate ale Internetului, pe link-uri lungi cât o zi de post, de unde nu mai există cale de întoarcere. Întotdeauna când îmi primesc salariul, plătesc şi factura Vodafone de la bancomat.

Orange

Şi Orange oferă – ACUM! – posibilitatea de a plăti factura online. Dacă aş fi avut posibilitatea asta în urmă cu câţiva ani, nu aş fi ajuns să fiu căutată de tot felul de „recuperatori” de tip Fane Trotil care să-mi ceară 900 de lei pentru trei facturi de câte 50 de lei neachitate din lipsă de facturi emise fizic, pe hârtie, cu care să fi putut face plata. Păţăşti.

Altele

Cheltuielile de la „asociaţie”, impozitele şi alte dări către instituţiile statului se plătesc, în general, stând la coadă la ghişeu, transpirând din greu şi schimbând impresii cu ceilalţi amărâţi. Statul Român nu e fan de online.

23 thoughts on “Denisa te învaţă: cum să-ţi plăteşti facturile online”

  1. Foarte bine documentat articolul, dar merita adaugat un lucru foarte important: facturile de la toti furnizorii mentionati, plus altii, indiferent daca ei au sau nu posibilitatea de a plati online pe siteul propriu, pot fi platite online prin internet banking, indiferent la ce banca aveti cont.

    De vreo 3-4 ani de cand am internet banking nu am mai platit nici o factura la vreun ghiseu sau bancomat. E vorba de toate utilitatile in afara de intretinere: rds (pana acum 2 ani), upc, enel, cosmote, orange, gdf suez (astia-s cu gazele in bucuresti).

    Tot ce ai nevoie este ibanking si un cont in care sa platesti. Conturile de plata le gasesti in factura de la furnizor (de obicei pe verso). Majoritatea au conturi la diverse banci, pt orice gust (cel putin gdf, upc, cosmote au 8-9 conturi trecute acolo).

  2. In afara de furnizorul de apa si de societatea de salubrizare, restul le platesc online. Nu tu cozi, nu tu „dar stit nu am marunt”…Confortabil si rapid, recomand tuturor.

  3. Nu stiam ca tarile cvasi,semi,ultra, trei-sferturi bananiere se poate plati on-line…Nu stiam ca exista net in astfel de tari…Credeam ca sunt doar banane si maimute, ca de-aia le zice „bananiere”. Eu inca mai caut bananele prin copacii din Romania…

    P.S. In ce tari, nebananiere, exista mai mult de un singur furnizor de energie electrica? Si cate asemenea tari exista?

  4. si eu imi platesc utilitatile tot online, in afara de electrica si gazele, la gaze am vrut sa fac sa imi ia automat de pe card, dar m-au chemat la banca sa mai dau o semnatura…n-am avut timp de ei asa ca…nu s-a mai facut nimic. :)

  5. Pentru gaze, mai exista si GDF Suez (care a preluat Distrigaz), unde poti sa platesti facturi si sa inregistrezi indexul online (perioada de transmitere e mai mica decat la ENEL).

    Cont poti sa faci pe https://agentia.gdfsuez.ro/ cu numarul de contract si codul de abonat (ambele pe factura).

    1. @ioanabis: Cautam un mod de a plati factura la GDF Suez si am ajuns aici. Din pacate online la GDF Suez poti plati doar daca ai facturi mai mari de 150 RON!!, o prostie. Deci 99,9% NU PLATESTI, trebuie sa platesti cu direct debit sau altele. Ok, eu am un cont curent, dar IN EURO care are internet banking activat. Nu am gasit un mod de a plati din contul in euro o factura in lei….exista ceva site/uri care sa accepte plata facturilor la GDF SUEZ cu un prepaid card , macar la ala am schimb valutar automat.?

  6. daca se poate vedea factura cat am cum pot proceda ca eu sunt in strainatate si am pus pe cineva sa plateasca dar nu vreau sa ma minta si asi dori sa vad cu ochii mei factuira si cat e de plata cum pot procva va rog un sfat

  7. La Electrica Furnizare nu se pot „probabil” face plati online, aceasta informatie este inexacta Denisa si nu ma asteptam ! Eu am aflat ca tot ceea ce accepta biroul virtual este plata prin internet banking cu ordin de plata ceea ce este jalnic …. o gramada de pasi in plus si informatii de introdus la fiecare plata

    Mai bine merg si stau la coada la ghiseu ca doar suntem in secolul vitezei si a tehnologizarii, nu ?

  8. Sincer mi se pare foarte penibil ca o companie precum Cez nu ofera plata facturilor online, insa odata cu liberalizarea energiei s-ar putea sa ramana fara clienti daca raman in epoca paleolitic. In plus de asta nu doar ca nu ofera plata facturilor online dar nici nu iti ofera factura in format electronic. De nenumarate ori am intrat pe site-ul lor sa imi trimit factura pe email si nu ajunge nimic. Eu nu as recomanda nimanui sa mearga la posta sa achite vreo factura pentru ca s-ar putea sa stai mult si bine la coada, pentru ca majoritatea pensionarilor vin acolo sa-si achite facturile. Majoritatea bancilor au acum robotel pentru plata facturilor si in plus exista in multe makerturi pay point unde poti plati factura. De asemenea un abonament la internet banking fie costa destul de putin la unele banci, ex 1 leu, fie este gratuit, asa ca iti poti plati facturile direct de acasa, fara niciun comision, iar marele avantaj este ca nu ai cum sa pierzi dovada platii deoarece va rmane salvata in extrasul de cont timp de 1-2 ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.