Jurnal de RESET alimentar – episodul 13

Dacă este episodul 13, să nu credeți că e și ziua a treisprezecea. Țin un jurnal, dar în ciuda definiției, nu consemnez chiar zilnic în el, că uneori nu am ce să scriu. Astăzi este ziua a 19-a de când am început acest program – azi e sâmbătă, iar luni se împlinesc trei săptămâni de când mănânc corect și foarte sănătos

Nici o lună nu a trecut, deci, și deja am început să fac tot felul de schimbări radicale în viața mea. Am ales să vă povestesc în episodul 13 (că e cu ghnion) ce mi s-a întâmplat recent:

La înscriere, am primit un meniu săptămânal pe care aveam să îl urmez pentru următoarele patru săptămâni. Mi-au scos complet lactatele din meniu, așa că nici cafeaua cu lapte, bucuria mea de fiecare dimineață, nu se mai regăsea în meniu. Puteam să beau cafea, dar să fie neîndulcită (OK) și fără lapte (NOT OK). Două săptămâni jumate am tras de cafeaua aia acră și pe alocuri amară, încercând să mă conving că o fac pentru că trebuie, că am nevoie de cofeină, altfel aș dormi pe mine.

După o vreme, am zis că gata, e prea mult. Mă chinui, fac grimase, înghit o băutură care nu îmi aduce nici un pic de plăcere și pentru ce? Pentru că știe toată lumea cât de mult iubesc eu cafeaua? Da, iubesc cafeaua cu lapte, iubesc cappuccino, cafe latte, dar cafeaua neagră este yuck.

Am decis să mă las de băut cafea.

Ca și cu fumatul, știam că se va întâmpla cândva, dar nu știam exact când, nu voiam să mă gândesc activ la treaba asta, pentru că îmi place să beau cafea. Momentul a venit săptămâna asta, după ce am înghițit ultima gură de cafea acră.

A doua zi a fost cum a fost, dar în cea de-a treia zi am uitat lingurița în blender. Iar blenderul nu a putut să îmi facă shake de banane cu lapte de cocos, cacao, scorțișoară și alte bunătăți plus linguriță, așa că și-a făcut harakiri. A împroșcat zeamă unsuroasă și plină de cacao peste tot, pe mine, pe jos, pe pereți. Lingurița e OK.

Și asta e povestea a cum m-am lăsat eu de băut cafea. Am dormit un pic mai mult zilele imediat următoare, dar din fericire nu m-a durut capul și nu am avut alte reacții adverse. Ce-i drept, în ultimele câteva luni nu mai beam decât o cafea, dimineața, pentru că nu mă simțeam bine dacă beam mai multe.

Când te gândești că tocmai am primit espressorul ăla sexy deLonghi, pe care l-am avut în teste…

Deci da, odată cu resetul alimentar, pot să vină și alte schimbări radicale. Organismul meu de-abia aștepta să îi fac încă o surpriză plăcută și nu l-am dezamăgit. Cine știe ce mai urmează?

Dacă vrei să slăbești sănătos și definitiv, îți recomand ce am testat eu și a funcționat (am slăbit peste 13 kg): programul RESET. Intră pe www.resetforgood.ro, aplică codul DB2019 și primești reducere la achiziționarea pachetului. Vei primi videouri care te ajută cu informații și motivație și, foarte important, un plan alimentar personalizat care te va ajuta să slăbești fără să faci foamea. În trei luni, garantat, vei fi un alt om.

» Poți citi toate episoadele dând click pe acest link: denisuca.com/tag/reset

Dacă ai găsit o greșeală de redactare, mi-o poți semnala selectând textul cu pricina și apăsând Ctrl+Enter. Mulțumesc!

7 thoughts on “Jurnal de RESET alimentar – episodul 13”

  1. Hmmm, nici lapte de migdale nu ai voie sa pui?
    Si eu incerc sa renunt la lactate, pe ici pe colo… parca nu ma simt bine de la ele.
    Nu-i mare bai ca renunti la cafea, eu beau doar cand muncesc de noapte, aka… lunile astea. Ca sunt varzaaaahh!!
    In rest, ceai negru si ceai verde si e de ajuns!

    Abia astept sa vad cum te vei simti la sfarsit! Cat mai ai, pana termini programul?

      1. Am vrut sa las un mesaj despre asta acum cateva zile, dar mi s-a inchis telefonul brusc si nu cred ca a fost postat.
        Cand vorbeai de produse de soia: am cumparat de curiozitate de la Sano Vita un lapte de soia cu cacao. A fost singurul produs din soia al carui gust nu-l puteam deosebi de cel obisnuit. Desi in afara de sosul de soia nu prea ii suport gustul. Incearca!

      1. Mărcile italiene speciale pentru espressor, de ex. Pellini (au în Kaufland) și îmi scapă acum alte denumiri. Și Lavazza avea sortimente bune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.