Mărțișorul meu, în anul 2019

Anul ăsta, ca niciodată, Sebi nu a apucat să-mi ia mărțișor. Fix pe 1 martie, eram împreună la Kaufland când a zis că vrea să mergem acasă pe bulevard, nu pe scurtătură, ca să îmi ia mărțișor, pentru că nu apucase. Zic: lasă, că și-așa ieși la plimbare mai încolo, hai acasă și mergi tu să-mi iei.

Și a venit ploaia care i-a împrăștiat pe vânzătorii de mărțișoare care-ncotro. Cred că a fost primul an, din cei 11, când nu mi-a luat mărțișor. Lasă, zic, că o să te revanșezi de 8 Martie, îmi iei un cățel. Eu glumeam sau credeam că glumesc, dar aveam să aflu că el era deja în negocieri cu o vânzătoare de Husky de pe OLX! Asta da, surpriză!

Mi-a zis în 2 martie, adică sâmbătă seara, că duminică la prima oră se duce după ceea ce trebuia să fie o surpriză pentru mine, dar nu a putut să țină secretul. Mi-am făcut și eu planuri: mergem, nu mergi!

Și iată-ne, duminică dimineața, treziți cu noaptea în cap și pornind spre Strehaia. Fără să vă uitați pe Google, câți dintre voi știți unde e localitatea asta? Eu eram ferm convinsă că e prin sud-estul țării, atunci am aflat că e în județul Mehedinți. Bine că n-am pus vreun pariu cu nimeni.

Am ajuns, am făcut cunoștință, l-am iubit instantaneu. Cățelul meu este pur și simplu adorabil. Toți puii sunt adorabili, cică noi, oamenii, suntem programați genetic să îi îndrăgim, să vrem să îi protejăm. Așa o fi! Este un cățel plin de energie, care ne-a umplut deja viețile cu bucurie și cu vocea lui de copil.

După îndelungi dezbateri, am ajuns la numele Viktor. Acum, cât e mic, e mai mult Victoraș decât Viktor, dar imediat ce va crește, numele i se va potrivi ca o mănușă, zic eu. Îl mai strig Puiuț, Puișor, Tudor, Codiț, Rocky, Băi frumosule, dar până la urmă se va obișnui cu numele de Viktor.

Sebi i-a făcut și pagină de Facebook, cică „să nu ne inundăm profilele personale cu poze cu el”, dar hey, pe cine au deranjat vreodată pozele cu căței??? Unfriend me now!

https://www.facebook.com/pedala.the.husky/

3 thoughts on “Mărțișorul meu, în anul 2019”

  1. Sarut mana! Micut si dragalas dar, cu sanatate, peste cativa ani, veti avea nevoie de mult timp liber pentru alergarile in parc alaturi de el. Oricum, este benefic si pentru noi sa stam in natura cat mai mult posibil. Va doresc o primavara frumoasa!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.