O întâmplare ciudată

Ieri după-masă, eu şi colegii lucram de zor la ziar, pentru că luni am tras chiulul. La redacţie apare pictorul Constantin Zgâmbău, unul dintre puţinii oameni care ne mai vizitează de când ne-am mutat redacţia din Deva în Hunedoara. Omul e glumeţ de felul lui, nu te poţi aştepta să zică o chestie fără să aibă şi o continuare amuzantă.

Vine la mine şi zice: „Ce faci?”. „Lucrez”, îi răspund. „Ai febră musculară?”. La o asemenea întrebare nu răspunzi fără să te gândeşti puţin. Ca în bancul cu Ion şi SIDA, mă gândesc că dacă-i spun că am, poate-mi cere, dacă-i spun că nu am, zice că-s săracă. Aleg să nu răspund precum Ion, care i-a spus lui Gheorghe, fără să ştie ce-i aia SIDA, că are, dar numai un pic, pe fund, şi-i zic că nu am [deşi aveam un pic de febră musculară, naiba ştie de la ce].

– Da’ nu te doare nimic?, insistă Zgâmbău.
– Ba, mă dor genunchii.
– De când?
– De când mă ştiu.
– No, dă-te cu unguentul ăsta. 

Încerc să mă uit la unguent, nu mă lasă. Insistă că-i deschide el capacul şi îmi pune în palmă. Eu insist să văd cu ce mă dau pe genunchi, că de când m-am „fript” cu Finalgon suflu şi-n aspirină. Reuşesc să văd că pe tub scrie „Numai pentru uz veterinar” şi încep să râd. Asta era gluma, că mă faceţi să mă dau cu unguent pentru animale???

– Taci, tu, că n-are nimic. Eu l-am cumpărat pentru mama, care are 90 de ani şi are dureri de umeri care-i trec numai cu unguentul ăsta. O fi el pentru uz veterinar, dar farmacistul care mi-l vinde mi-a spus că în proporţie de 90 la sută, oamenii îl cumpără pentru ei, nu pentru animale, pentru că e foarte puternic şi acţionează imediat.

Pfff. OK, după ce m-am lămurit că nu glumeşte, m-a lăsat să citesc lista ingredientelor. Părea safe: camfor, mentol şi alte chestii nevinovate. Aşa că am turnat cu încredere şi mi-am dat pe genunchi. Nu ştiu dacă a fost autosugestie sau chiar a funcţionat, ce pot să vă spun este că aseară nu m-au mai durut genunchii. Şi sunt într-o perioadă când nu există zi fără dureri mari şi genunchi umflaţi.

Acum, întrebarea e: eu ce fac? Mă duc la farmacia veterinară şi cumpăr un EQVAGEL „pentru calul meu” sau pun întâmplarea într-un sertar cu întâmplări ciudate şi îmi văd de viaţa mea?